Există
o particularitate a medicilor cu experiență, care par să pună un diagnostic și
să recomande un tratament cu o ușurință ieșită din comun, uimind de multe ori
nu doar pacienții, ci și colegii din clinici universitare. Rezultatele
analizelor și investigațiilor confirmă apoi flerul acestor medici, când acesta
există. Ce înseamnă fler? Mulți interlocutori invocă semiologia medicală. S-au
mai invocat, frecvent, lipsurile, dar și faptul că medicii de familie (mai ales
cei din zone izolate) sunt singuri în fața unor situații imposibile, dobândind
o experiență mult mai bogată decât cei care nu întâmpină greutăți. Și totuși,
uneori nu acestea sunt explicațiile. Am făcut un drum țintit la Oncești și
Stănișești pentru a vorbi cu dr. Isabela Mihaela Andriescu, medic de
familie la cabinetul personal din Oncești despre experiența practicării medicinei
în mediul rural din România.
Cum
ajungi pe calea cea bună
Felul
în care izbutesc oamenii de la țară, considerați simpli, să afle la ce doctor
să meargă pentru a fi puși pe calea cea bună este la fel de interesant precum
este de trist. Un doctor bun nu rămâne necunoscut, chiar dacă își desfășoară
activitatea într-un sat aflat departe de oraș și de spitalele mari. Un vârstnic
cu un aer distins, deși îmbrăcat simplu, în haine îndelung purtate, fost
ortoped la Bacău, cum s-a prezentat, a ales cabinetul doctoriței Andriescu
pentru că în ea are încredere. Domnul este un fel de „SMURD local”, precizează
doctorița. „A venit pe la noi să-și aducă un vecin, un veteran de 96 de ani.
Are grijă de cei cu necazuri.” Prin această metaforă – „SMURD local”, doamna doctor
m-a făcut să-mi amintesc despre indispensabilele asistente sociale din satele
izolate, care asigură legătura între medicul de familie, pacienții infirmi și
consiliul local.
Dificultățile
îți arată drumul
–
Din experiența dv., ce anume este cel mai greu pentru un medic de familie care
lucrează într-un sat, nu neapărat izolat, dar aflat departe de un spital?
–
La început, credeam că dificultatea ține de diversitatea cazurilor și de
imprevizibilul lor. Nu sunt în fiecare zi cazuri grele, însă, când sunt, parcă
anume apar când e o situație mai critică – iarna sau când ai și altceva urgent
de făcut. Asta-i medicina la țară. Suntem singuri cu toate cazurile astea
grele.
–
Ne puteți da un exemplu?
–
Eram la Stănișești, într-o zi de luni. Duminică fusese o vânătoare. Doi
adolescenți, de 16-17 ani, au găsit un porc mistreț, rănit. Rănit, nu omorât.
Au vrut să-l omoare și să-l mânânce, dar mistrețul l-a atacat pe unul dintre
ei. L-au adus la dispensar, așa că am dat telefon la Podul Turcului, dar nu putea
să vină nicio salvare, erau toate ocupate. Așa că ne-am apucat de cusut, și eu
și soțul, care e tot medic. Când a venit, într-un târziu, salvarea, copilul era
deja rezolvat. Avem în dispensar tot ce trebuie. Asta ne-a ajutat foarte mult
la întreaga procedură.
–
Aveți posibilitatea să faceți și chirurgie? Sau vă cer teste de sterilizare
periodic, care se plătesc unui laborator specializat? Știu că sunt extrem de
scumpe și banii nu se pot recupera într-un cabinet mic...
–
Da, așa este, dar noi folosim truse de unică folosință. Te ajuți cu ele o dată
și pe urmă le arunci.
–
Nu costă mai mult decât să sterilizezi?
–
Oricum costă. O sterilizare se face cu un autoclav care consumă foarte mult
curent și necesită mult timp. E mai simplu cu trusele de unică folosință,
pentru că nu ne confruntăm atât de des cu cazuri care să aibă nevoie de
chirurgie pentru că nu pot fi transportate la spital. Dar dacă apar, le
îngrijim ca la carte. De exemplu, am avut și un tânăr scalpat în urma unui
accident de căruță. L-am cusut, l-am aranjat și până am terminat noi mica
intervenție, a venit și ambulanța. Nu poți sta cu mâinile încrucișate, trebuie
să ai pe ce să pui mâna. Nu poți să stai și să te uiți, fără să faci ceva, mai
ales că a trecut un timp până a venit ambulanța. L-am cusut și l-am scos din
starea de șoc. Dar a fost un norocos că a scăpat.
Cuțitul
ținut în vitrină nu folosește la nimic
–
Și pe urmă, ați reconsiderat dificultățile?
–
Da, a intervenit experiența. Semiologia medicală te învață să observi semnele externe
și să le corelezi cu adevăratele cauze ale bolilor. Am înțeles, însă, cu
trecerea anilor, că dacă vezi bolnavul static, dacă vezi doar ce ai în fața ta,
nu vezi prea departe. Trebuie să știi ce probleme a mai avut, pentru a putea
intui și problemele de sănătate ascunse pe care le mai poate avea, pe lângă
cele manifeste.
–
Cum descrieți complianța la tratamente a sătenilor?
–
E destul de greu. În primul rând, trebuie să-i convingi. Degeaba le poruncesc
eu ce și cum să facă și le scriu rețete. Ei se întorc acasă și uită tot ce
le-am spus. Pentru că nimeresc pe același tipar, și alunecă în aceleași erori
care i-au dus către boala lor. De multe ori, cred că nu-i interesează
sănătatea. Realitatea este că ei fac cum fac și ceilalți, ca să fie în rândul
lumii. Și se iau unul după altul, copiind și adoptând comportamente
nesănătoase, apoi vin să se trateze pentru ce au stricat. Unele deprinderi
devin obiceiuri, iar aceste obiceiuri se fixează în toate acele tipare
defectuoase de „socializare” și sunt transmise mai departe, în toată sătimea.
De exemplu, nu te poți duce la o nuntă și să faci altfel decât ceilalți. Și
dacă nu sunt nunți, sunt pomeni, și povestea se repetă. La sat, sărăcia nu e
compensată prin cantități mai mici de alimente și băutură, ci prin calitatea
îndoielnică a lor.
–
Cât de mult vă ajută semiologia învățată în facultate, în lipsa aparaturii
specializate?
– O
să fac o analogie. Dacă ții în vitrină un cuțit, fără să-l folosești, nu-ți
folosește la nimic. Dar dacă ai ceva de tăiat cu el, trebuie să-l folosești,
ești nevoit s-o faci. Așa este și cu semiologia medicală. La oraș și-a pierdut
însemnătatea, stă în vitrină, dar la sate o folosim intens. Iar când ai un caz
precum cel al băiatului scalpat de roata carului, începi să vezi că „pacientul”
nu e doar un simplu pacient. Și îți pui în aplicație toate abilitățile de care
dispui, semiologice sau nu. Dar a avut și noroc, pentru că dacă ar fi avut vreo
hemoragie puternică, nu știu dacă îl puteam scăpa. Și nici măcar nu era cineva
din sat, venise pe la rude și l-a găsit necazul aici. Până la Bacău sunt
aproximativ 60 de kilometri, așa că ambulanța tot întârzia.
Educația
medicală
De
mule ori, prima impresie contează. Sunt detalii care nu pot fi schimbate în
pripă, sunt clișee comportamentale care țin de imprevizibil, și chiar de
dialogul în sine, de atitudinile personajelor din planurile secundare. Nu doar
oamenii exprimă pe chipul lor stări și atitudini cu o anumită invariabilitate,
dincolo de moment.
Atmosfera
din cabinetul doctoriței Andriescu, faptul că asistenta vorbea doar când cele
spuse aveau un rost, respectul și încrederea pacienților – transpunse în felul
în care erau îmbrăcați – vorbesc despre un fenomen. Activitatea medicului de
familie devine model pentru săteni, care caută să fie și ei mai buni, mai
curați, mai săritori când cineva are o problemă.
Educația
medicală, încă deficitară în multe sate, nu se face poruncind și repezindu-i pe
oameni, ci cu înțelegere. Este implicată în acest fenomen și o anumită
reciprocitate a atitudinilor și sentimentelor, dar nu în sensul de a fi
identice. Investind în celălalt încredere și respect, obții încredere și
respect. Lucrurile acestea se simt și se văd, și fiind complexe, nu pot fi
trucate.
Au
fost de ajuns câteva ore ca să realizez că acolo, la Oncești, trăiește și
lucrează un medic legat de locuri și oameni, devenit model pentru mulți dintre
ei. Schimbările, atât de necesare peste tot, vin și prin activitatea medicilor
de familie. Și totuși, de ce e mai ușor să ajuți oamenii lucrând într-un sat și
nu într-un oraș sau într-o clinică universitară? „Când locuiești de multă vreme
într-o casă, găsești mai ușor un obiect rătăcit. Când însă ești doar turist,
este mai greu”, mi-a explicat doctorița din Oncești.
