Newsflash
Cultură

Ecouri peste timp: Răscoala din 1907

de Dr. Raluca BULEA - mai 5 2023
Ecouri peste timp: Răscoala din 1907

Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește o expoziţie dedicată răscoalei ţărănești din 1907. Aceasta poate fi vizitată până la 14 mai.

Răscoala ţărănească din 1907 – strigătul de deznădejde al unor oameni al căror mod de trai nu ajunsese nicicum în secolul XX – a fost folosită intens de aparatul de propagandă al regimului comunist. Acum, ea este adusă din nou în atenţia publicului de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), în cadrul expoziţiei „1907. Noi vrem pământ”. Aceasta poate fi vizitată la Sala „Tancred Bănăţeanu” până la 14 mai 2023.

20230328_184419

Într-un cadru de semiobscuritate, cu fascicule de lumină care intensifică efectul de prezenţă al obiectelor expuse, într-un mod care accentuează percepţia și impactul pe care acestea le au asupra vizitatorului, ne confruntăm încă de la început cu ceva din tensiunea și dramatismul momentelor dureroase de atunci.

Ansamblul este completat cu un fond sonor sugestiv și cu o serie de animaţii proiectate pe pereţii sălii. Toate acestea sporesc senzaţia de transpunere într-un alt timp istoric. În același timp, avem ocazia de a ne întâlni cu obiecte specifice vieţii ţăranilor. Putem admira unelte din lemn, piese vestimentare și obiecte de mobilier de care aceștia se foloseau pentru traiul zilnic, dar și obiectele care au devenit arme în timpul confruntărilor – secere, coase, topoare.

Detalii minuţios reconstituite

Cu ajutorul reproducerilor de documente, facsimile de periodice, ilustraţii și gravuri de epocă sunt reconstituite atât contextul social şi istoric al României premergător anului 1907, izbucnirea şi răspândirea mișcărilor ţărănești, cât şi reacţia autorităţilor și modul prea violent în care au acţionat împotriva răsculaţilor. Reproducerile provin din colecţia MNŢR, dar şi de la Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Naţional de Istorie a României şi din colecţia particulară de imagine Sorin Nica.

Organizatorii au gândit expoziţia într-un mod interactiv. Astfel, vizitatorii pot răsfoi albumele cu reproduceri din ziarele vremii (atât românești, cât și străine), precum și colecţiile de ilustraţii și caricaturi semnate de Aurel Jiquidi și Octav Băncilă. Pot fi consultate și fotografii și texte relevante, care dau o măsură mult mai amplă și mai impresionantă evenimentelor.

20230328_185106

La patru decenii de la venirea regelui Carol I la conducerea ţării, aceste manifestări de o violenţă surprinzătoare au dat mărturie faptului că, în ciuda progreselor incontestabile făcute de România, încă existau multe probleme latente. Probleme cărora nu li se acordase atenţia cuvenită și pentru care nu se găsiseră soluţii potrivite. În final, asupra acestui lucru au insistat și organizatorii. Ei au scos la iveală raţiunile justificate de nemulţumire ale comunităţilor ţărănești.


Pe aceeași temă:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe