Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Terapia non-farmacologică a durerii

Viața Medicală
Conf. dr. Adrian BIGHEA joi, 25 ianuarie 2018

Adrian Bighea este conferențiar la UMF din Craiova și medic primar de reabilitare medicală. Este președintele Societății Române de Reabilitare Medicală.

 

 

     Nu cred că se poate începe o discuție despre abordarea non-farmacologică a durerii altfel decât evocând articolul publicat în 1965 în revista Science de Roland Melzack și Patrick Wall (1). Articolul începe cu următoarele cuvinte: „A gate control system modulates sensory input from the skin before it evokes pain perception and response”. Rămâne mereu o plăcere să citești acest articol, chiar și după 50 de ani de la publicare.
     Neuronii senzitivi aduc la măduva spinării informații despre durere, despre rece, despre cald ca și despre alte fenomene senzoriale. Mesajul de durere este transmis prin cel puțin două tipuri de fibre nervoase, A-delta, mai rapide, și C, mai lente. Dacă ne lovim, avem tendința aproape reflexă de a pune mâna sau de a ne freca pe regiunea pe care ne-am lovit și durerea loviturii pare să diminueze. Gestul nostru activează transmiterea din periferie a unor informații despre atingerea sau presiunea pe tegument prin fibre nervoase chiar mai rapide decât cele A-delta, informații care ajung la măduvă și la creier mai repede decât cele provenite de la locul injuriei și împiedică astfel percepția durerii „închizând poarta”. Așa se explică de ce aplicarea unui excitant termic rece sau cald, masajul, diverse proceduri electroterapice sau chiar acupunctura au adesea un bun efect în calmarea durerii.
     Să luăm un exemplu frecvent întâlnit în practica medicală, cel al durerii lombare, care poate avea drept cauză acțiunea unui factor iritativ sau inflamator la nivelul mușchilor, ligamentelor, articulațiilor sau discurilor intervertebrale. Mesajul de durere transmis de la aceste structuri anatomice către măduva spinării și scoarța cerebrală poate fi blocat prin aplicarea pe aceeași regiune lombară a uneia sau mai multora dintre metodele enumerate mai sus.
     Fenomenele care au loc în realitate sunt mult mai complexe decât în succinta noastră descriere. Modul în care funcționează teoria porții este influențat de mulți factori, dintre care probabil cel mai important este intensitatea durerii. Chiar și creierul transmite semnale către măduvă influențând modul în care îi este permis semnalului dureros venit din periferie să se propage din cornul posterior medular prin căile spinotalamice către creier, unde să se transforme în senzație de durere. „Poarta” din măduvă poate să permită trecerea durerii direct către creier, să diminueze semnalul dureros sau să-l blocheze de tot. Nu trebuie să uităm că percepția unui stimul dureros este modulată în creier în funcție și de contextul personal și social în care se află subiectul în acel moment. Cantitatea de endorfine eliberate este strâns legată de starea de moment și de activitatea desfășurată de fiecare dintre noi. Durerea provocată de un traumatism suferit în timpul unui meci de fotbal va fi resimțită de sportiv la adevărata ei intensitate abia după ce meciul s-a terminat. Același lucru este valabil și în privința unei dureri cronice, care este percepută la un nivel mai mic dacă subiectul desfășoară un program de exerciții fizice zilnice care se știe că stimulează producția endorfinelor.
     Exceptând rarele situații când nu se poate interveni cu niciun medicament împotriva durerii din cauza unor contraindicații, abordarea non-farmacologică este utilă cel mai des ca adjuvant al terapiei farmacologice, fie adăugându-și efectul antialgic la cel al medicației, fie permițând folosirea unor doze mai mici de medicament, limitând astfel efectele adverse pe care practic toate antialgicele le au.
     Trebuie precizat că managementul non-farmacologic al durerii poate cuprinde măsuri terapeutice non-invazive (electroterapie, masaj, hidroterapie, termoterapie, terapia cognitiv-comportamentală, tehnici de biofeedback etc.) sau invazive (dry needle, acupunctură, stimularea electrică a măduvei spinării etc.). În cele ce urmează ne vom ocupa de câteva din măsurile non-farmacologice non-invazive de terapie a durerii, care fac obiectul activității de zi cu zi a medicului de medicină fizică și de reabilitare și a echipei sale.

 

Electroterapia

 

     Stimularea electrică pentru ameliorarea durerilor s-a practicat încă de la descoperirea electricității, dacă nu chiar cu mult mai înainte, dacă amintim obiceiul de a pune un pește care descarcă potențiale electrice pe regiunea dureroasă. Există o descriere din anul 47 în care o persoană suferind de gută a resimțit o ameliorare importantă a durerii după ce a călcat accidental pe un calcan electric. Găsim mențiuni similare în scrierile lui Aristotel sau Plinius cel Bătrân.
     Electroterapia urmează mereu în decursul timpului descoperirile din domeniul electricității, astfel că și metodele folosite se suprapun cu cele la modă la un moment dat. Trecem pe rând prin etapa franklinismului, a galvanismului sau a faradismului după cum în atenție se află câmpul electrostatic, curentul continuu (galvanic) sau curentul alternativ (de ex. faradic). La fel vor sta lucrurile până în zilele noastre, aproape fiecare progres în domeniul electricității adăugând și o aplicație în medicină. Acest lucru îl va face pe Woolf să scrie în 1984: „Abilitatea clinicianului de a ameliora durerea unui pacient folosindu-se de propriile lui mecanisme neurofiziologice reprezintă cu siguranță una din cele mai mari realizări ale medicinei contemporane” (2).
     Odată cu renunțarea la electrozii sub formă de ace introduse prin tegument și la folosirea electrozilor de contact, electroterapia devine o metodă de terapie non-farmacologică non-invazivă cu largă aplicabilitate.
     Deși invocăm de foarte multe ori teoria porții pentru a justifica efectul antialgic al diferitelor forme de curenți terapeutici, electroterapia se bazează și pe alte mecanisme la fel de importante derivate din legi ale electricității (3). Curentul galvanic care folosește doi electrozi (plus și minus) înveliți într-un material hidrofil îmbibat în apă sau soluție electrolitică își exercită efectul pornind de la proprietatea sarcinilor electrice de același semn de a se respinge și a celor de semn contrar de a se atrage. La polul pozitiv plasat pe tegument pe regiunea dureroasă, sarcinile electrice pozitive (H+) apărute prin electroliză vor fi respinse de electrod spre tegument pe care îl vor străbate și astfel se vor adăuga sarcinilor pozitive de la exteriorul celulelor în repaus. Va rezulta o hiperpolarizare a membranei celulare și receptorii pentru durere vor fi mai greu de excitat. Invers, la polul negativ sarcinile electrice negative (OH) respinse de electrod spre tegument vor scădea valoarea potențialului transmembranar de repaus făcând celula mai ușor excitabilă. Efectul se produce indiferent de forma de aplicare a curentului galvanic, care poate fi galvanizare simplă, baie galvanică sau ionogalvanizare. În cazul ionogalvanizării, efectele sunt potențate și de soluțiile care conțin substanțe farmacologic active în care se îmbibă învelișul hidrofil al unuia dintre electrozi. Se pot folosi soluții de calciu, de cortizon, de xilină, toate având efect antialgic.
     Dacă aplicăm curentului galvanic o succesiune anume de întreruperi ale circuitului electric putem obține curenți sau impulsuri de joasă frecvență. În cazul menținerii constante a intensității curentului vor rezulta impulsuri dreptunghiulare, iar în cazul modificării intensității vor rezulta impulsuri triunghiulare sau impulsuri cu pantă. Ele sunt caracterizate prin formă, amplitudine, frecvență și modulație.
     Impulsurile dreptunghiulare și cele triunghiulare sunt folosite mai mult în electrostimularea musculaturii normal inervate, respectiv denervate. Derivați din aceste impulsuri sunt curenții diadinamici, curentul faradic și neofaradic. Dintre ei, curenții diadinamici (CDD), descriși de Bernard în 1929, provin din redresarea curentului sinusoidal de rețea de 50 Hz și sunt foarte mult folosiți de noi în terapia durerii. Efectul antialgic apare sub polul negativ și se exercită prin teoria porții.
     O altă formă de impulsuri de joasă frecvență cu largi aplicații în terapia durerii este cea cunoscută sub numele de TENS (stimularea nervoasă electrică transcutanată) și folosește frecvențe ale impulsurilor apropiate de frecvențele fiziologice. Avantajul metodei constă în faptul că acest tip de curenți poate fi produs cu aparate de mică dimensiune, chiar alimentați cu baterii. Portabilitatea face posibil autotratamentul la domiciliul bolnavilor, mai ales că în unele dureri cronice aplicațiile pot dura mai multe ore pe zi. Este forma de electroterapie care are indicații în durerile din cancer.
     Crescând frecvența impulsurilor, ajungem la curenții de medie frecvență care în electroterapie folosesc frecvențele între 3.000 și 10.000 Hz. Acești curenți pot stimula fibrele nervoase mielinice pe baza principiului „sumației temporale” descris de Gildemeister. Principiul se referă la apariția excitației după aplicarea unei succesiuni de unde de medie frecvență care trebuie să depășească un anumit prag de intensitate. Cu cât intensitatea este mai mare, cu atât este nevoie de un timp mai scurt pentru apariția excitației. Dacă însă intensitatea curentului este sub prag, prelungirea în timp a aplicației de unde de medie frecvență nu duce la apariția excitației.
     Curenții de medie frecvență, fiind curenți sinusoidali (alternativi), produc așa-numita excitație apolară, adică excitația apare la oricare dintre poli sau la ambii dacă se aplică simetric. Rezistența cutanată este mult mai mică la curenții de medie frecvență, ceea ce face ca excitația să fie nedureroasă chiar la intensități destul de mari și permite pătrunderea undei de excitație mult mai profund. Datorită schimbării continue și rapide a polarității, acești curenți sunt mai ușor de suportat de copii sau persoane cu sensibilitate tegumentară crescută, receptorii cutanați nefiind excitați la trecerea curentului de medie frecvență. Cea mai folosită metodă de aplicare a mediei frecvențe este prin intermediul curenților interferențiali, obținuți prin încrucișarea a doi curenți de frecvență medie, cu frecvențe diferite, în general decalați cu 100 Hz. La locul de întâlnire a lor se produce un câmp de interferență sau un câmp interferențial, în care direcția și intensitatea curentului de interferență se modifică repetitiv, cu creșterea și scăderea intensității cu o frecvență între 0 și 100 Hz.
     Mergând mai sus pe scara frecvenței curenților terapeutici ajungem la terapiile cu înaltă frecvență (peste 300.000 Hz) al căror mod particular de acțiune antialgică este producerea locală de căldură, motiv pentru care ar putea fi foarte bine încadrate în capitolul termoterapiei. Preferăm însă să îi încadrăm la electroterapie deoarece producerea căldurii se realizează prin intermediul acțiunii unor curenți electrici sau a unor aparate care folosesc curentul electric. Aici găsim undele scurte (lungime de undă 11,06 m) și microundele (lungime de undă 12,25 cm).
     Curenții de înaltă frecvență au unele proprietăți care îi deosebesc de alte forme de tratament: nu au acțiune electrolitică și electrochimică; nu provoacă excitație neuromusculară datorită frecvenței lor foarte mari, valoarea limită a timpului necesar unui curent pentru a produce excitația nervoasă fiind de 0,01 ms; produc efecte calorice de profunzime mult mai mari decât la joasa și media frecvență; curenții de înaltă frecvență de tipul undelor scurte pot străbate și mediile izolante electric și astfel se pot transmite organismului și printr-un strat de aer, fără a mai fi necesar contactul direct al electrozilor cu suprafața corpului; spre deosebire de alte proceduri termoterapice care au acțiune de suprafață, undele scurte au acțiune termică de profunzime.
     Ultrasonoterapia, care face parte tot din gama înaltei frecvențe, reprezintă aplicarea oscilațiilor mecanice din domeniul ultrasunetelor în scop terapeutic. Prin acțiunea ultrasunetului particulele de materie ale mediului străbătut sunt antrenate în mișcare și oscilează în jurul poziției lor de repaus producând căldură prin frecare. Această acțiune mecanică, acest efect de vibrație este caracteristic ultrasunetului deosebindu-l de celelalte forme terapeutice de înaltă frecvență la care propagarea undelor electrice, magnetice sau electromagnetice nu provoacă mișcarea particulelor. Transformarea în căldură a energiei ultrasunetului apare la limita de separație a mediilor străbătute, care, având duritate ultrasonică diferită, vor fi străbătute de ultrasunet cu viteze diferite. Încălzirea se produce astfel la limita de separație dintre țesuturile cu densități diferite, de exemplu dintre țesuturile moi și os. Absorbția energiei ultrasonice este invers proporțională cu lungimea de undă și cu greutatea atomică. Țesuturile apropiate de emițător, intrând în vibrație, absorb o cantitate de energie în funcție de constanta lor de înjumătățire, care este pentru țesuturile vii de 3–4 cm la o frecvență de 800 kHz. Această profunzime de penetrare este suficientă pentru o acțiune terapeutică ce nu vizează organele interne (4). Pentru a obține o acțiune mai de profunzime, de exemplu pentru o articulație mare, este necesar să se folosească puteri mai mari. Puterea emisă de capul ultrasonic se măsoară în W/cm2.
     Radiațiile infraroșii produse de surse artificiale care reproduc emisiile solare din spectrul infraroșu intră și ele în categoria formelor de electroterapie care își manifestă efectul antialgic prin intermediul căldurii pe care o produc. Și tot în spectrul solar găsim și radiațiile ultraviolete a căror aplicare prin intermediul unor surse artificiale reprezintă și cel mai bun exemplu de aplicare a teoriei porții în scop antialgic. Producerea cu ajutorul ultravioletelor a unui eritem bine delimitat pe o zonă dureroasă face ca excitațiile transmise de terminațiile nervoase libere din tegument către măduvă să închidă poarta pentru semnalul dureros venit din profunzime prin fibre nervoase mai lente.
     Exemplele de terapie antialgică bazată pe legile electricității ar putea continua cu formele noi, intrate în arsenalul fizioterapiei în ultimii ani și care se bucură de un mare interes din partea specialiștilor datorită efectelor pe care le produc. Amintim aici de aparatele de tip TECAR care permit administrarea de unde de diatermie într-un regim dinamic, de-a lungul unui mușchi sau de-a lungul unei căi nervoase concomitent cu kinetoterapia, sau de aparatele care emit impulsuri de câmp magnetic de mare intensitate pe zone bine delimitate în care produc depolarizarea celulelor din structurile neuromusculare cu diminuarea durerii atât acute, cât și cronice.
     Principalele afecțiuni în care procedurile electroterapice pot contribui la ameliorarea durerii sunt: afecțiuni reumatismale degenerative, în special boala artrozică; afecțiuni reumatismale inflamatorii ca artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă; afecțiuni abarticulare ca tendinite, bursite, periartrite, epicondilite; stări posttraumatice și sechele posttraumatice; afecțiuni ale aparatului circulator ca boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatiile periferice; afecțiuni neurologice ca pareze și paralizii, nevralgii și nevrite; lumbago cu și fără sciatică.

 

Crioterapia

 

     Crioterapia constă în expuneri scurte ale tegumentului la temperaturi de îngheț sau aproape de temperatura de îngheț și este folosită mai ales în scopul reducerii unor simptome musculo­scheletice, în primul rând a durerii, dar și pentru spasmele musculare, pentru a reduce inflamațiile și a încetini procesele metabolice locale (5).
     Se folosesc în principal trei metode de crioterapie, vectorii utilizați fiind aerul, apa, gheața. Crioterapia prin convecție constă în expunerea tegumentului la un flux de aer rece. Crioterapia prin evaporare folosește lichide volatile cum ar fi kelenul (clorura de etil) ce se evaporă la suprafața corpului, eliminând căldura din țesuturi. Crioterapia prin conducție este metoda cea mai întâlnită și utilizează gheață solidă, apă cu gheață sau apă aproape de 0°C.
     Efectele antialgice ale crioterapiei se produc datorită următoarelor fenomene care se produc la locul aplicării: modificări ale conductibilității nervoase cu prelungirea perioadei de depolarizare, a timpului de latență și scăderea vitezei de transmitere a impulsurilor nervoase; modificări de contractilitate musculară cu creșterea timpului de contracție, a perioadei de latență și a duratei de relaxare; efect antiinflamator; efect antispastic și decontracturant.
    Indicațiile crioterapiei: contracturi musculare; perioada acută a suferințelor abarticulare, mai ales la nivelul umărului; edemul posttraumatic după luxații, entorse și alte traumatisme; torticolis; alte algii prin procese inflamatorii.

 

Termoterapia

 

     Termoterapia grupează o serie de proceduri care utilizează ca agent terapeutic factorul termic cald livrat organismului prin aplicații generale sau locale prin intermediul apei (hidrotermoterapie), aerului, luminii solare, razelor infraroșii sau a unor substanțe cu proprietăți termopexice cum sunt parafina sau peloizii (nămolurile terapeutice) (5).
     O mențiune aparte merită aici hidroterapia cu variantele ei, balneoterapia și spa terapia. Folosirea apei ca mijloc terapeutic este probabil veche de când lumea și este pomenită de Esculap, Hipocrate sau Celsus ca făcând parte din arsenalul lor terapeutic. Izvoarele cu ape termale erau considerate de romani ca fiind un dar de la zei. Balneoterapia a fost foarte populară până la mijlocul secolului trecut când tocmai progresele înregistrate de terapia medicamentoasă antialgică au aruncat un con de umbră asupra acestei metode terapeutice. Într-o țară ca România, care deține o treime din resursele balneare ale Europei, ajutorul pe care medicii de medicină fizică și de reabilitare îl au pentru bolnavii cu dureri de diverse etiologii este unul care merită subliniat și merită sprijinit prin inițiative mai coerente din partea factorului politic.
     Un alt motiv al interesului mai scăzut al lumii științifice pentru hidroterapie și balneoterapie vine și de la imposibilitatea desfășurării de studii clinice randomizate ca și de la lipsa de fonduri dedicate cercetării acestui domeniu. De altfel, acest fapt este valabil pentru toate procedurile, nu numai pentru cele balneare. Este imposibil să faci studii în care rezultatele să fie comparate cu placebo atâta vreme cât orice procedură fizicală produce o senzație aparte, imposibil de reprodus în alt mod. Cineva remarca de la tribuna Congresului societății europene de medicină fizică și de reabilitare din 2014 că, dacă nu firmele de medicamente, ci fabricile de mașini pentru cuburi de gheață ar sponsoriza studiile clinice, probabil am avea mai multe și în domeniul hidroterapiei.
     Fără doar și poate că în domeniul balneologiei efectul placebo este unul de care trebuie să ținem seama. Dar sunt destule studii care avansează teoria că presiunea și temperatura apei exercită un efect de netăgăduit pe terminațiile nervoase libere și iată astfel teoria porții din nou în plină acțiune (6).
     Mecanismele prin care aplicațiile de căldură au efect antialgic ar putea fi sistematizate astfel:
     – efecte spasmolitice pe musculatura striată prin acțiune directă, dar și reflexă cu punct de plecare cutanat având indicații în diferite contracturi musculare (la efort, a frigore etc.) și pe musculatura netedă, pe cale reflexă de la tegument (de exemplu o compresă caldă pe abdomen normalizează peristaltica);
     – efecte resorbtive, deoarece hiperemia produsă de căldură determină resorbția exsudatelor și infiltratelor patologice mai ales din țesutul conjunctiv;
     – efecte de creștere a elasticității țesutului conjunctiv sau de asuplizare deoarece căldura modifică structura macromoleculară a colagenului, îi scade vâscozitatea și crește elasticitatea;
     – efecte analgezice prin scăderea excitabilității receptorilor pentru durere, hiperemie, efect spasmolitic, efect resorbtiv, creșterea elasticității țesutului conjunctiv.
     Afecțiunile însoțite de durere în care este indicată termoterapia sunt: artroze, spondiloze; reumatisme abarticulare; spondilita anchilozantă; arteriopatii obliterante; arteriopatii funcționale ca boala Raynaud; afecțiunile coronariene pot beneficia de băi ascendente Hauffe la membrele superioare pentru efectele vasodilatatorii consensuale asupra circulației coronariene (se recomandă prudență deosebită, cu creșterea lentă a parametrilor de intensitate și durată); în gastrita dureroasă se pot aplica pe zona epigastrică comprese calde; în afecțiunile biliare, diskinezie, colecist iritabil se pot utiliza ca tratament adjuvant compresele fierbinți, băile de lumină; arteriopatiile diabetice; artritele gutoase; nevralgii – în formele acute se folosește căldura umedă blândă sau moderată, iar în formele cronice poate fi indicată și termoterapia profundă; radiculite – se recomandă aplicațiile de căldură umedă blândă, băi calde la 36–37°C, cataplasme cu nămol, băi parțiale la nivelul extremităților, comprese calde umede; în afecțiunile neurologice însoțite de spasticitate este utilă preîncălzirea pentru a putea efectua mobilizări articulare și programele de kinetoterapie; în pareze, unde se scontează pe procesul de reinervare, aplicațiile de căldură sunt utile pentru a menține troficitatea musculaturii, a țesuturilor articulare și periarticulare și pentru că favorizează procesul de regenerare.

 

Masajul

 

     Masajul terapeutic constă într-o serie de manevre manuale variate, aplicate sistematic pe suprafața corpului, care relaxează musculatura și cresc pragul la durere. Manevre ca netezirea, frământatul, percuția sau fricțiunea stimulează fiecare în felul său receptorii periferici iar semnalul transmis către centrii corticali acționează pe calea aceleiași teorii a porții calmând durerea și producând o stare de relaxare generală. Masajul produce o diminuare a nivelului stării de excitație produse de stres cu scăderea tensiunii arteriale, scăderea pulsului, scăderea consumului de oxigen, scăderea tonusului muscular. În timpul masajului s-au detectat scăderi ale nivelului de cortizol și noradrenalină.
     Un studiu (7) desfășurat într-o unitate de acuți din SUA raportează o scădere a nivelului mediu de durere (VAS) de la 5,18 la 2,33. Mai mult de jumătate din pacienți (52,7%) au simțit că au nevoie de mai puțină medicație antialgică după masaj.
     Unele studii, cum este cel al lui Melancon și Miller (8), afirmă că, de exemplu în durerea lombară, n-ar exista diferențe semnificative între terapia farmacologică și masajul terapeutic.

 

Exercițiul fizic

 

     Chiar dacă mecanismul exact rămâne încă necunoscut, cea mai vehiculată teorie despre efectul antialgic al exercițiului fizic rămâne activarea sistemului opioid endogen. Desfășurat la o intensitate și durată suficient de mari, exercițiul fizic duce la eliberarea atât la nivel central, cât și periferic de beta-endorfine care au fost asociate cu modificarea percepției durerii (9). Studii experimentale pe animale au demonstrat și intervenția sistemelor non-opioide, norepinefrinic sau serotoninic în modularea durerii în timpul exercițiului fizic.
     Un alt mecanism care a fost luat în considerare dar care încă nu este confirmat prin studii consistente este cel al interacțiunii între percepția durerii și sistemul cardiovascular. Să nu uităm că reglarea percepției durerii și controlul tensiunii arteriale se află în aceeași arie, implică aceeași neurotransmițători (monoamine) și neuropeptide (opioide). Tensiunea arterială și pulsul cresc considerabil în timpul exercițiului fizic, iar aceste creșteri se corelează cu alterarea sensibilității la stimulii dureroși (10).
     Studii făcute pe durere acută provocată unor voluntari au arătat că exercițiul aerob, exercițiul izotonic rezistiv și exercițiul izometric rezistiv duc la o ameliorare semnificativă a durerii, chiar dacă efectul este tranzitoriu. Un efect similar a fost descris și în cazul lombalgiei cronice. Mai multe studii au arătat că exercițiul izometric submaximal sau exercițiile aerobice intense au un efect între moderat și mare asupra durerii din fibromialgie.

 

Biofeedbackul

 

     Biofeedbackul reprezintă o metodă din ce în ce mai folosită în managementul dizabilității. Folosește mijloace electronice de monitorizare care oferă pacientului un feedback imediat asupra unor parametri care se modifică în timpul unei acțiuni sau intervenții, permițându-i să învețe cum să-și influențeze răspunsul. Biofeedbackul electromiografic îl poate învăța cum să-și relaxeze un anumit mușchi sau cum să atingă o stare de relaxare generală, constatând în același timp efectul asupra durerii. S-a dovedit eficient în cefalee, fibromialgie, artrita reumatoidă, maladia Raynaud și altele (11).

 

Terapia cognitiv-comportamentală

 

     Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit eficientă ca parte a strategiei de diminuare a durerii cronice. Ea se adresează componentei psihosociale a durerii, furnizând pacientului informații cu caracter educativ și diminuând senzațiile de teamă și neajutorare în fața suferinței cauzate de boală.
     Intervențiile prin terapie cognitiv-comportamentală pornesc de la urmă­toarele presupuneri primare cu privire la pacient (12):
     – Indivizii procesează activ informația cu privire la stimulii interni și la evenimentele din mediul înconjurător.
     – Cogniția interacționează cu reacțiile emoționale și psihologice, precum și cu comportamentul.
     – Apar interacțiuni reciproce între comportamentul individual și răspunsurile din mediul înconjurător.
     – Intervențiile terapeutice eficiente trebuie să se adreseze dimensiunilor cognitive, emoționale și comportamentale ale problemei în cauză.
     – Este necesar ca indivizii să fie ajutați să devină participanți activi în învățarea de metode de adaptare care să corespundă problemelor lor.
     Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe antrenament pentru diverse metode de relaxare care pot ajuta la scăderea nivelului de stres, scăderea tensiunii musculare, controlul asupra bolii, ameliorarea durerii, a depresiei și a dizabilității. Sunt studii care dovedesc aportul terapiei cognitiv-comportamentale în episoadele de migrenă, în cefaleea cronică zilnică, în durerea cronică musculoscheletică, în durerea din cancer, din artrita reumatoidă și artroză, din fibromialgie, lombalgia cronică, sindromul de tunel carpian.

 
Bibliografie

1. Melzack R, Wall PD. Pain mechanisms: a new theory. Science. 1965 Nov 19;150(3699):971-9

2. Woolf C. Transcutaneous and implanted nerve stimulation. In: Textbook of Pain, Wall PD, Melzack R (eds.). Churchill Livingstone, Edinburgh, 1989

3. Bighea AC. Terapia fizicală și reabilitarea în practica medicală. Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2006

4. Bighea AC. Electroterapia. In: Medicină Fizică, Balneoclimatologie și Recuperare, Popescu R (ed.). Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2005

5. Popescu R, Patru S. Hidrotermoterapie și Balneologie. Editura Medicală Universitară, Craiova, 2014

6. Bender T et al. Hydrotherapy, balneotherapy, and spa treatment in pain management. Rheumatol Int. 2005 Apr;25(3):220-4

7. Adams R et al. The effects of massage therapy on pain management in the acute care setting. Int J Ther Massage Bodywork. 2010 Mar 17;3(1):4-11

8. Melancon B, Miller LH. Massage therapy versus traditional therapy for low back pain relief: implications for holistic nursing practice. Holist Nurs Pract. 2005 May-Jun;19(3):116-21

9. Goldfarb AH, Jamurtas AZ. Beta-endorphin response to exercise. An update. Sports Med. 1997 Jul;24(1):8-16

10. Naugle KM et al. A meta-analytic review of the hypoalgesic effects of exercise. J Pain. 2012 Dec;13(12):1139-50

11. Dureja GP. Chronic pain management: non pharmacological methods. Indian J. Anaesth. 2006;50(5)

12. Braddom RL et al. Medicină Fizică și de Reabilitare. Ediția a patra. Elsevier, 2015

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC