Conf. dr. Virgil Pătraşcu este un
dermatolog de profunzime, dar nici în literatură nu rămâne la suprafaţa
lucrurilor. Este şi părerea specialistului în domeniu, prof. univ. Marian
Barbu, prefaţatorul volumului Nopţi fulgerate, înnegurate zile, publicat recent la Craiova (Editura
Sitech). Este un volum care aduce laolaltă versuri şi proză mustind de trăiri şi
de întoarceri spre viaţa ca viaţă. Găsim aici duioşia poetului faţă de copilul
care a fost: „Într-o vară cam ploioasă/Agăţat de curcubeu/Am plecat tiptil
de-acasă/Cu speranţa de-a fi zmeu“ (Amintiri din copilărie). Găsim dorul de
locurile natale: „M-am visat acasă mai mult decât am stat“ (Copiilor mei). Când
revine în sat, realizează trecerea timpului: „Ierburile crescuseră peste măsură/Doar
buturuga la locul ei“ (Întoarcere târzie).
În
viaţa reală, vârsta maturităţii îi aduce poetului un plus de luciditate: „Astăzi
se vinde tot şi toţi ne vând/Ia ascultaţi lucizi reclamele din târg!“ (Lumi
paralele). Sau: „Se vinde ziua de mâine la preţ redus“ (Noaptea întrebărilor).
În acest context, deplânge soarta ţăranului român: „Ce vremuri, Doamne, să
devin ţăran de muzeu“ (Badea Ion). Un sentiment acut de neputinţă îşi face simţită
prezenţa: „Femeie, e linişte-n noapte, m-apasă pustiul/Stă vremea răsturnată în
trupurile noastre“ (Însemnări târzii). Dar conştiinţa unei anume responsabilităţi
îl chinuieşte: „Judecaţi de copii, ne întrebăm:/Vom fi trecut sau nu în
istorie?“ (Introducere la lecţia de istorie). În locul vânzărilor de oameni şi
de vremi, susţine cu hotărâre o educaţie a înţelegerii şi păcii depline: „Hai să
privim copiii cum cresc/Chiar vizitarea muzeului cu arme/Va fi interzisă un
timp“ (Nu uitaţi).
Ironia
şi autoironia însoţesc cu aplomb şi farmec metafora: „Pentru că toate sunt la
rândul lor/Anul acesta s-a hotărât/Să aniversăm facerea lumii./Fiecare a adus
câte ceva/Un copil/Un gând bun/Ani de închisoare/Uciderea Domnului pictat în
ulei,/Cartea cu prieteni,/Toate la Cina de taină./Câtă luciditate!“ (Aniversare).
Am
schiţat, în linii mari, câteva din reperele interioare ale unui medic,
dobândite printr-o susţinută introspecţie şi printr-o necurmată confruntare cu
semenii şi cu viaţa. O lume interioară la care cititorul însuşi are acces graţie
acelor calităţi ale creatorului, pe care le detaliază şi le susţine cu
argumente convingătoare prefaţatorul. Oltean de origine, admirator al lui Marin
Sorescu, căruia îi închină parcă de fiecare dată un gând, poetul Virgil Pătraşcu
se adresează, cu dragoste, mamei sub titluri ca: „În semn de recunoştinţă“,
„Cântec pentru mama“, „M-am întors acasă, mamă“. Dar poetul este şi prozator,
fiul este şi părinte. Când fiul său, cu merite recunoscute internaţional, s-a
stins prematur din viaţă, durerea s-a revărsat nu doar în vers („Copilul a
atins prea devreme piscul visat/ţi-a fost uşor, Doamne, la cer de înălţat?“ –
Suflete la marginea lumii), ci şi în proză, cu un acelaşi iz de revoltă („De
ce, Doamne, de ce?“).
Proza
scrisă în afara doliului rămâne fermecătoare, cu trimiteri izbutite în lumea şi
cultura satului, cu dragoste adâncă pentru „Oamenii pământului“, în ajutorul
cititorului adăugând, nu o dată, câte un mic dicţionar de „regionalisme“.
Poate
suna ciudat, dar călătoria pe care medicul Virgil Pătraşcu o întreprinde în
sinele propriu nu este doar beletristică, ci deopotrivă cunoaştere ştiinţifică şi
metodă de tratament. Sper că aceia care iubesc medicina holistică vor lua
aminte la ceea ce face autorul acestui volum şi vor extrage învăţături pentru
profilaxia şi vindecarea multora dintre suferinţele noastre.
