Newsflash
Cultură

Despre moarte şi cât de repede să mergem ca să nu ne prindă din urmă

Despre moarte şi cât de repede să mergem ca să nu ne prindă din urmă
   Trăim într-o lume plină de concepte de calitate, indicatori şi procente şi „a măsura înseamnă a şti“. Se măsoară viaţa de la început şi până la sfârşit, prin indicatori de calitate a vieţii şi, de ce nu, de „calitate a morţii“. O fundaţie din Singapore, sprijinită de Economist Intelligence Unit, a avut ideea să indexeze 40 de ţări după „calitatea morţii“ (sau, mai bine-zis, după calitatea îngrijirii la sfârşitul vieţii). Astfel, au fost efectuate şi prelucrate interviurile date de un grup de experţi (medici, specialişti în îngrijiri paliative, economişti din sănătate, sociologi), în majoritate din mişcarea hospice din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.
   „Indexul morţii“ este alcătuit din evaluarea a patru categorii de parametri cu pondere diferită (socotită în procente), şi anume: mediu ambiant propice sfârşitului vieţii (20%), care cuprinde speranţa de viaţă, numărul de medici, valoarea produsului naţional brut şi procentul alocat sănătăţii; disponibilitatea de îngrijiri necesare la sfârşitul vieţii (25%); costurile îngrijirii la sfârşitul vieţii (15%); calitatea îngrijirii la sfârşitul vieţii (ponderea cea mai ridicată, 40%), care cuprinde preocupările populaţiei pentru perioada de sfârşit de viaţă, disponibilitatea medicamentelor împotriva durerii, transparenţa în comunicarea medic-pacient, acreditarea personalului care acordă îngrijiri la sfârşitul vieţii*.
   Valoarea „indexului morţii“ s-a notat cu cifre de la 0 la 10 (scorul cel mai ridicat). Din cele 40 de ţări indexate, jumătate au obţinut un scor de peste 5. Ţările cu cel mai ridicat index sau care dispun de cele mai multe servicii necesare unei bune îngrijiri la sfârşitul vieţii, sunt Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda şi Belgia. Ultimele cinci ţări de pe listă, cu cel mai scăzut nivel de calitate a îngrijirii la sfârşitul vieţii, sunt Mexic, China, Brazilia, Uganda şi India. De menţionat că din această statistică lipsesc ţările din sudul şi estul Europei (cu excepţia Greciei) şi ţările africane (cu excepţia Ugandei).
   Cu toate că au printre cele mai bune servicii de îngrijire la sfârşitul vieţii, australienii sunt preocupaţi în egală măsură de cât de repede putem fugi de moarte. În numărul de Crăciun al British Medical Journal, ei au făcut o estimare a vitezei cu care „vine moartea“ (sau se deplasează „doamna cu coasa“). În acest sens, au studiat viteza de deplasare a 1.700 de persoane în vârstă de peste 70 de ani şi au ajuns la concluzia că moartea îi ajunge din urmă şi „îi coseşte“... dacă ei se deplasează cu 3 km/h. Cu alte cuvinte, pe cei ce nu merg repede îi prinde moartea din urmă. De aceea, li se recomandă, pentru a scăpa de moarte în următorii cinci ani, să atingă o viteză de mers de cel puţin 5 km/h. Din alte cercetări se ştie că un sfert din vârstnicii care se deplasează cu încetineală are riscul de trei ori mai mare să moară în interval de un an, faţă de cei care se deplasează repede. În acelaşi timp, se mai ştie că numai 1,4% din vârstnicii peste 70 de ani pot atinge cei 5 km/h, viteza minimă de deplasare pentru a nu da ochii cu moartea... Deci, în noul an, este bine să păşim cu dreptul şi n-ar fi rău să mergem cât mai repede!

  


Notă autor:

*Mai multe amănunte în articolul: Quality of dying and death. WJA van den Heuvel. Paliatia, ianuarie 2011.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe