Trăim într-o lume plină de concepte de
calitate, indicatori şi procente şi „a măsura înseamnă a şti“. Se măsoară viaţa
de la început şi până la sfârşit, prin indicatori de calitate a vieţii şi, de
ce nu, de „calitate a morţii“. O fundaţie din Singapore, sprijinită de Economist Intelligence Unit, a avut
ideea să indexeze 40 de ţări după „calitatea morţii“ (sau, mai bine-zis, după
calitatea îngrijirii la sfârşitul vieţii). Astfel, au fost efectuate şi
prelucrate interviurile date de un grup de experţi (medici, specialişti în îngrijiri
paliative, economişti din sănătate, sociologi), în majoritate din mişcarea hospice din Marea Britanie şi Statele
Unite ale Americii.
„Indexul morţii“ este alcătuit din evaluarea
a patru categorii de parametri cu pondere diferită (socotită în procente), şi
anume: mediu ambiant propice sfârşitului vieţii (20%), care cuprinde speranţa
de viaţă, numărul de medici, valoarea produsului naţional brut şi procentul
alocat sănătăţii; disponibilitatea de îngrijiri necesare la sfârşitul vieţii
(25%); costurile îngrijirii la sfârşitul vieţii (15%); calitatea îngrijirii la
sfârşitul vieţii (ponderea cea mai ridicată, 40%), care cuprinde preocupările
populaţiei pentru perioada de sfârşit de viaţă, disponibilitatea medicamentelor
împotriva durerii, transparenţa în comunicarea medic-pacient, acreditarea
personalului care acordă îngrijiri la sfârşitul vieţii*.
Valoarea „indexului morţii“ s-a notat cu
cifre de la 0 la 10 (scorul cel mai ridicat). Din cele 40 de ţări indexate, jumătate
au obţinut un scor de peste 5. Ţările cu cel mai ridicat index sau care dispun
de cele mai multe servicii necesare unei bune îngrijiri la sfârşitul vieţii,
sunt Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda şi Belgia. Ultimele
cinci ţări de pe listă, cu cel mai scăzut nivel de calitate a îngrijirii la sfârşitul
vieţii, sunt Mexic, China, Brazilia, Uganda şi India. De menţionat că din
această statistică lipsesc ţările din sudul şi estul Europei (cu excepţia
Greciei) şi ţările africane (cu excepţia Ugandei).
Cu toate că au printre cele mai bune
servicii de îngrijire la sfârşitul vieţii, australienii sunt preocupaţi în egală
măsură de cât de repede putem fugi de moarte. În numărul de Crăciun al British Medical Journal, ei au făcut o
estimare a vitezei cu care „vine moartea“ (sau se deplasează „doamna cu
coasa“). În acest sens, au studiat viteza de deplasare a 1.700 de persoane în vârstă
de peste 70 de ani şi au ajuns la concluzia că moartea îi ajunge din urmă şi „îi
coseşte“... dacă ei se deplasează cu 3 km/h. Cu alte cuvinte, pe cei ce nu merg
repede îi prinde moartea din urmă. De aceea, li se recomandă, pentru a scăpa de
moarte în următorii cinci ani, să atingă o viteză de mers de cel puţin 5 km/h. Din
alte cercetări se ştie că un sfert din vârstnicii care se deplasează cu încetineală
are riscul de trei ori mai mare să moară în interval de un an, faţă de cei care
se deplasează repede. În acelaşi timp, se mai ştie că numai 1,4% din vârstnicii
peste 70 de ani pot atinge cei 5 km/h, viteza minimă de deplasare pentru a nu
da ochii cu moartea... Deci, în noul an, este bine să păşim cu dreptul şi n-ar
fi rău să mergem cât mai repede!
