Newsflash
OPINII

Despre cum nu ar trebui să „meargă” lucrurile în niciun sistem...

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - oct. 4 2022
Despre cum nu ar trebui să „meargă” lucrurile în niciun sistem...

Mi-a istorisit cineva, în urmă cu trei săptămâni, o situație (concluziile aparțin celor ce vor citi cele întâmplate).

Având în familie două rude apropiate, locuind la aceeași adresă, nedeplasabile, a solicitat ca recoltarea unor analize să fie făcută la domiciliu de către o firmă care se ocupă cu așa ceva. Inițial totul părea în bună ordine. A găsit un număr de telefon corespunzător cerinței, a sunat, a discutat câteva minute cu persoana de la celălalt capăt al firului. Discuția a fost amabilă, plăcută chiar. A pus întrebări, a primit răspunsuri clare, fără grabă. 

test de sange detectare alzheimer

Nu se aștepta ca problema să se poată rezolva „instantaneu” și a înțeles că va fi și un timp de așteptare. A rugat doar să i se spună dacă ar putea stabili împreună un interval orar convenabil celor bolnavi și a primit acordul. Pentru că urma să se recolteze și sânge pentru verificarea glicemiei, a cerut ca recoltarea să aibă loc înainte de ora 09:00 (ca să poată apoi să mănânce); răspunsul a fost pozitiv.

A mai rugat ca să se recolteze suplimentar câte o eprubetă de sânge de la fiecare, iar în laborator să se obțină ser care să fie pus la frigider până va reuși să meargă să îl preia. Răspunsul a fost pozitiv (chiar dacă era o solicitare mai aparte, mai rar întâlnită). Era pregătit să plătească o taxă suplimentară în acest scop, dar nu i s-a cerut așa ceva.

Și în ziua recoltării lucrurile au mers foarte bine. A primit un mesaj și apoi telefon la ora 07:30 (exact așa cum rugase să se facă) și a fost anunțat „aceasta este ziua pentru recoltare, echipa va fi prezentă la adresa menționată în cerere în jurul orei 08:30, depinde și de trafic”. Desigur, în orașul respectiv trebuie ținut cont de trafic; viteza de deplasare este foarte diferită la ora 06:30 față de ora 09:30 sau ulterior. Totul a fost foarte bine și în această privință.

La ora 08:38 echipajul a sunat la ușă, s-a prezentat, a avut o mică discuție amabilă și liniștitoare; recoltarea a avut loc foarte bine, fără nici un incident și episodul s-a încheiat.

Privitor la tot ce s-a istorisit mai sus se poate afirma că a fost vorba atât de profesionalism, grijă pentru timpul „celuilalt”, grijă pentru persoanele aflate în suferință, cât și cu empatie, exact așa cum ar trebui să fie mereu. 

Dar... 

Obținerea serului nu se poate face instantaneu și ca atare serul urma să fie preluat doar ulterior. Pentru a nu exista incidente (de exemplu, hemolizare a sângelui, contaminare etc.) s-a solicitat explicit ca din sângele recoltat să se obțină ser, serul să fie transferat în alte eprubete, apoi eprubetele cu ser să fie puse la frigider până vor fi preluate. A primit acordul cu privire la toate cele discutate. 

În ziua următoare, pentru că nu a putut să meargă personal să preia cele două eprubete, a cerut sprijinul unui coleg. Respectivul a fost de acord, a plecat și „nu se mai întorcea...”. Din nou ne putem gândi la trafic, la aglomerație, dar realitatea a fost... diferită, neplăcut.

Colegul s-a prezentat și a menționat numele persoanei pe care o reprezintă. Nu a fost suficient (cu toate că o căutare simplă în evidențele IT pe problemă ar fi arătat despre ce este vorba în 20-30 de secunde).  Pentru un răspuns favorabil a așteptat 30 (treizeci!!!) de minute pe un scaun, cu toate că avea destul de mult de lucru în laboratorul unde lucra și el. Printre altele i s-a spus că... „nu știe cum să se adreseze” și acesta ar fi motivul întârzierii. Într-un final, aceeași persoană a căutat în câteva registre și a descoperit unde se află eprubetele.

Dar... nu erau două, ci patru eprubete; nu conțineau ser, ci sânge și ser (exact cum nu s-a dorit, exact altfel decât s-a discutat), iar pe eprubete nu scria nimic și ca atare... a rămas cu întrebarea: cum să se poată să afle cui aparține fiecare dintre acestea?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe