Muzeul Colecțiilor de Artă și Muzeul Hărților găzduiesc două expoziții în care cartografia se împletește cu creația artistică.
Când cunoașterea era la începuturile sale, omul își marca traseele și se raporta la universul înconjurător folosindu-se de astre și de formele de relief. Cu timpul, a început să reprezinte spațiul cunoscut prin desen, care a devenit din ce în ce mai detaliat. Așa s-au născut hărțile care, dincolo de valența lor evident practică, au avut inițial și o componentă artistică. Au fost înfrumusețate cu desene colorate și diferite reprezentări care, odată cu trecerea secolelor, au ajuns să capete o importanță mai mare decât informația geografică, adesea perimată. 
Această frumusețe, alături de interesul pentru evoluția în timp a rafinatei științe a cartografiei sunt motivele care au dus la constituirea multor colecții de hărți vechi, așa cum este și cea a lui Emilian Radu. Aceasta se dezvăluie acum pentru publicul larg într-o selecție realizată de Erwin Kessler, managerul Muzeului Național de Artă al României, în cadrul expoziției „Hartă veche și Artă nouă. 500 de ani de istorie veche și artă nouă în 100 de exponate selectate din Colecțiile Emilian Radu”. Expoziția este deschisă la Muzeul Colecțiilor de Artă până la 22 septembrie a.c.
Prima sală este cea dedicată hărților vechi și volumelor bibliofile, cu un interes special legat de reprezentările Țărilor Române, dar și cu câteva exemplare deosebite de planisfere și hărți ale lumii din secolul al XVII-lea, care se remarcă prin abundența decorativă ce completează informația geografică.
Următorul spațiu este dominat de alb, căci colecționarul a reunit întreaga serie omonimă a Grupului artistic Prolog, care este scoasă mai mult în evidență datorită alăturării cu o serie de măști negre africane. Și chiar dacă albul pare, inițial, ca o mare fără valuri, liniștită, apropiindu-ne începem să deosebim texturi, zone umbrite și fine nuanțe prin care întrezărim linii, flori și unde. 
Schimbând registrul, în sala mare ne întâlnim cu o parte din colecția de artă contemporană românească a lui Emilian Radu și vedem cum acesta a avut curiozitatea, dar și perseverența de a urmări câțiva artiști de-a lungul anilor.

Urmarea acestei abordări este faptul că putem vedea perechi de lucrări din perioade diferite de creație, astfel conturându-se, pe scurt, devenirea acestor creatori și evoluția modului lor de lucru și de exprimare plastică, precum și implicarea afectivă a colecționarului în destinul artiștilor pe care îi apreciază.
La polul opus al spectrului artistic avem posibilitatea de a explora în această vară o inițiativă culturală interdisciplinară, ce are elemente de similitudine, fiind totuși profund diferită de cea anterioară. Intitulată „700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României”, expoziția realizată de Miluță Flueraș, curatoriată de Despina Hașegan, se poate vizita la Muzeul Hărților până la 30 august a.c.
Elementul inedit în acest caz este că putem vedea lucrări care, deși par hărți, sunt în realitate creații artistice, bazate însă pe o multitudine de date geodezice reale (după cum ne spune și titlul), culese din teren de echipa de specialiști a Centrului Național de Cartografie și recompuse digital..jpg)
Avem sub ochi reprezentări, uneori neașteptate, ale României în întregime, dar și ale marilor orașe (București, Timișoara, Cluj, Constanța, Iași etc.), care se suprapun peste ceea ce știm că trebuie să fie harta. Ele vin în același timp cu surpinzătoare goluri sau zone de neașteptată aglomerare de puncte, semn al unei prezențe umane intense. Privindu-le îndeaproape, descoperim analogii cu lumea vie, structuri întrețesute, asemenea nervurilor din plante sau structurilor țesutului nervos. .jpg)
Ni se oferă astfel posibilitatea unei priviri deosebite asupra realității care ne înconjoară. Un prilej de reflecție în special asupra semnificației acelor zone „vide”, unde nu au fost făcute măsurători. Să fie ele abandonate, neinteresante sau, dimpotrivă, mult prea dificile și aflate în stăpânirea exclusivă a naturii în forma sa cea mai pură și neinfluențată de prezența umană? Iată temele de gândire, la care fiecare dintre noi trebuie să găsească propriul răspuns
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe