Newsflash
ACTUALITATE Știri

Patru din cinci persoane sunt supraponderale sau suferă de obezitate

de Cristina GHIOCA - iul. 10 2025
Patru din cinci persoane sunt supraponderale sau suferă de obezitate

Aproximativ 82% dintre persoanele evaluate medical în cadrul caravanei „Sănătatea vine la tine” sunt supraponderale sau suferă de obezitate.

În perioada 3 mai-29 iunie a avut loc cea de-a patra ediție a caravanei „Sănătatea vine la tine”, proiectul Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), cu focus pe boli cardiovasculare, diabet și obezitate.

În cadrul său, 956 de persoane din opt localități din șase județe au beneficiat de controale și analize medicale gratuite. Potrivit rezultatelor, mai mult de jumătate dintre persoanele testate au diabet sau prediabet – 40% au prediabet sau rezistență la insulină și alți 13,6% au diabet netratat. Dintre persoanele cu diabet, 35,4% aveau risc mediu și mare de neuropatie, informează un comunicat de presă.  

„În spatele fiecărui caz de diabet dezechilibrat din caravana noastră stă o lipsă de acces, educație și îngrijire multidisciplinară. Acești oameni nu aleg să se îmbolnăvească – ci nu au unde să meargă și de la cine să învețe. Caravana arată nevoia clară de schimbări în prevenția, tratamentul diabetului, dar și în ceea ce privește accesibilitatea”, a declarat dr. Cătălina Lupu, medic specialist diabet.

Din numărul total al celor care s-au prezentat la consultații, 110 au declarat la intrarea în spațiul de testări că știu că au diabet și alte 38 persoane au aflat în această caravană că e foarte probabil să aibă această afecțiune.

Problemele de greutate, larg răspândite

În ceea ce privește problemele de greutate, patru din cinci oameni erau supraponderali sau sufereau de obezitate (82%). Cu toate acestea, la intrarea în spațiul de testări, doar trei persoane au declarat să suferă de obezitate, se mai arată în comunicat. Dintre persoanele cu obezitate, 83% au recunoscut că nu au vorbit niciodată cu medicul de familie despre greutatea lor. 

În privința colesterolului, 50,6% dintre persoanele testate au avut valori crescute ale colesterolului total (peste 200mg/dL). Alte 46,3% au prezentat valori ale tensiunii arteriale sistolice peste 140mm col Hg. În plus, 66 de persoane au fost depistate cu tulburări de ritm cardiac, 28 aveau afecțiuni ischemice și 16 aveau modificări ale dimensiunilor cavităților inimii;

„Ce am descoperit în satele din România e un semnal de alarmă pe care nu-l mai putem ignora. În spatele imaginii idilice a vieții la țară se ascund riscuri mari pentru sănătate. Oamenii nu ajung la controale, nu știu că suferă de afecțiuni grave sau nu primesc tratamentele corecte. Datele din caravana noastră arată clar: incidența obezității, a diabetului și a riscului cardiovascular este îngrijorător de ridicată. Este momentul să vorbim mai serios despre prevenție, acces real la servicii medicale și educație pentru sănătate. Această campanie este un apel clar către autorități pentru intervenții concrete, dar și un îndemn pentru fiecare dintre noi să ne preocupăm activ de sănătatea proprie și a celor dragi”, a punctat Cezar Irimia, președintele APCR.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 159 de lei
  • Digital – 106 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe