Paramedicii din Ucraina participă la cursuri de pregătire în domeniul primului ajutor calificat, au anunțat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.
În această perioadă, în Centrul de Formare Formatori, Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență Târgu Mureș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al Județului Mureș și în Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor sunt organizate cursurile de pregătire în domeniul primului ajutor calificat pentru paramedicii din Ucraina.
Astfel, în cadrul centrului din județul Mureș, timp de 1 lună de zile, omologii ucraineni vor participa la cursul de prim-ajutor de bază, iar în centrul de la Oradea, timp de 4 zile, paramedicii ucraineni vor fi pregătiți în medicină tactică de intervenție, cu simularea mai multor scenarii.
Departamentul pentru Situații de Urgență amintește că România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în caz de război.
„La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO (EADRCC), împreună cu statul român, au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență”, transmite sursa citată.
Conform Acordului semnat în data de 24 octombrie de reprezentanții DSU/MAI și EADRCC, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază și medicină tactică, precum și cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat.
Valoarea estimată a proiectului este de 450,000 EURO, ce sunt asigurați prin fondul fiduciar NATO iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureș și Oradea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe