Aşa
cum ne-a obişnuit la ultimele ediţii, stagiunea estivală organizată de Lanto
Communication ne-a oferit, sub cupola Ateneului, nu doar seri camerale
deosebite, ci şi întâlniri cu ansambluri invitate de peste hotare, bucurându-ne
să aplaudăm Orchestra de tineret din Moldova, iar, recent, Orchestra naţională
de tineret a Spaniei, aflată pentru prima oară în România, dăruindu-ne clipe de
reală încântare în cele peste două ore de muzică interpretată cu un
profesionalism uimitor pentru numeroşii instrumentişti tineri ce alcătuiesc
ansamblul.
Cu
un experimentat dirijor german – Lutz Kohler – la pupitru, conducând cu o gestică
precisă, restrânsă la esenţă, dar foarte sugestivă şi eficientă, orchestra
spaniolă a captivat încă de la primele măsuri prin sonoritatea densă,
omogenitate, supleţe şi, mai ales, prin expresivitatea şi adecvarea stilistică
aparte. Am ascultat o impecabilă versiune a poemului simfonic „Till
Eulenspiegel“ de Richard Strauss,
dificil de realizat pentru că autorul însuşi se considera capabil să redea prin
muzică şi cel mai neînsemnat gest cotidian, iar programatismul lucrării,
conturarea celebrului personaj plin de curaj şi umor, trecerea de la strălucire
şi exuberanţă la fineţe şi sensibilitatea uşor melancolică, dramatismul
„plutonului de executie“ subliniat prin intervenţia puternică a alămurilor şi a
percuţiei, iar în final revenirea evocatoare a laitmotivului ce-l reprezintă pe
Till râzând ironic peste vremi, totul s-a construit cu o claritate şi o
plasticitate imagistică cum de mult nu am mai ascultat. Sala a urmărit întreaga
desfăşurare cu respiraţia tăiată, izbucnind apoi în ovaţii prelungi. Au urmat opusuri
din creaţia spaniolă: mai întâi, simfonia „Sevillana“ de Turina, luminoasă, cumva evocatoare a unor locuri şi momente
semnificative din lumea iberică. Prima parte, „Panorama“, a fost urmată de o
pagină dedicată râului Guadalquivir, pentru a se încheia în sonuri explozive de
„Fiesta“, totul redat cu sinceritate şi plăcerea cântului. Apoi, „Zece melodii“ de Guridi a însemnat alternarea de
secvenţe dansante – unele cu trimiteri la muzica de epocă a trubadurilor,
altele cu repere folclorice – şi miniaturi pline de visare şi poezie, cu
melodii simple, dar pline de farmec, de asemenea apreciate de cei care au
aplaudat prospeţimea şi calitatea remarcabilă a orchestrei.
Ultima
lucrare a readus splendoarea muzicii straussiene, în suita din opera „Cavalerul
rozelor“, sclipitoare şi dificil de redat în spiritul inconfundabil al
compozitorului, minunată fiind, în acea tălmăcire, curgerea alertă, strălucitoare,
într-o înlănţuire de valsuri cu pagini delicate, decupate din duetul şi terţetul
final, celebre şi cuceritoare, urmate de izbucniri fastuoase, perfect
echilibrate într-o structură densă şi nuanţată. Iar aplauzele şi ovaţiile, ba
chiar şi bătăile în podea – aşa cum rar se întâmplă pe la noi –, au determinat
acordarea unor bisuri la fel de gustate. Suita din opera „Carmen“ de Bizet, cu contraste pregnante,
accente incisive şi explozii a amintit de temperamentul şi de tonurile iberice,
pe care, desigur, tinerii instrumentişti le „simt“ şi le redau cu o intensitate
firească. Surprinzător a fost însă modul în care dirijorul german a reuşit să
se apropie de acel spirit atât de special şi să-l realizeze la cotele performanţei,
în compania excelentului ansamblu, reluând apoi, la insistenţele publicului,
parte din suita straussiană. Şi cred că cei din sală, ca şi cei aflaţi pe scenă,
ar fi dorit să se prelungească iar şi iar starea de bine regăsită în muzică.
O
seară electrizantă, încărcată de frumuseţea unor opusuri de substanţă sau de
accesibilitatea unor creaţii spaniole, oferite de Orchestra naţională de
tineret a Spaniei cu maturitate şi mai ales cu o capacitate remarcabilă de
sudare a fiecărui instrument într-un întreg artistic pe care îl vom păstra multă
vreme în suflet. Păcat doar că nu au fost menţionate şi numele celor care au
susţinut, deosebit de bine, intervenţiile solistice – măcar al
concertmaestrului.
