A venit vara și încet-încet teatrele au început să lase cortinele, oamenii de teatru pregătindu-se pentru concediul binecuvântat, pentru așa-zisa „reîncărcare a bateriilor”, pe plajele binecuvântate din Mamaia sau... Copacabana, după posibilități. Unii, pentru că alții își vor continua munca neosteniți pe platourile de filmare, la televiziune sau pe scenele teatrelor particulare.
Privind în ansamblu, stagiunea a avut momentele de ei vârf, dar și spectacole mai slabe, ca să nu le numesc rateuri. Paradoxal, cel mai interesant spectacol a fost cel de la Opera Română – opera „Don Giovanni” de Mozart, realizat cu foarte multă truculență de Andrei Șerban, campionul stagiunii. Excelent a fost și spectacolul de la Teatrul de Comedie – „Mult zgomot pentru nimic”. La polul opus poate fi așezat cu brio spectacolul Teatrului Național din București – „Viforul” de Barbu Ș. Delavrancea, în regia lui Alexandru Dabija, având ca protagonist pe Marius Manole – sau cel al teatrului Odeon – piesa „Jocul de-a Vacanța” de Mihai Sebastian –, spectacole care, cu toată contribuția excelentă a actorilor, nu pot fi salvate de banalitate și de plictis.
Stagiunea septembrie 2017–iunie 2018 a stat, de fapt, sub genericul împlinirii a 100 de ani de la făurirea Marii Uniri, care a fost onorată până acum doar de un singur teatru: cel din Deva, cu originalul spectacol intitulat „Fotograful Unirii”, scris special pentru acest eveniment de Denis Dinulescu, regizat de Mihai Panaitescu, spectacol ce s-a jucat în sala mare a Teatrului Național din București, plină până la refuz, în aplauzele entuziaste ale spectatorilor.
Deși stagiunea e încheiată, inepuizabilul Horațiu Mălăele anunță cu surle și trâmbițe, pe mai toate site-urile, că va juca în luna iulie la Teatrul Național ultima sa realizare – piesa „Fierarii” de Miloš Nikolić, care s-a jucat cu ani în urmă la Teatrul Nottara, numindu-se „Cu capu’ pe nicovală”, dar și cu alți ani în urmă la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea – „Între ciocan și nicovală”. Acum se joacă la Teatrul de Comedie, sub denumirea „Fierarii”, regizorul spectacolului, Horațiu Mălăele, făcând, se pare, o adevărată pasiune pentru această piesă căreia i-a schimbat și titlul, și evoluția personajelor.
Ar mai fi de adăugat, pentru originalitatea sa, spectacolul de păpuși (marionete) cu „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, realizat de Irina Niculescu (fiica celebrei Margareta Niculescu, creatoare de facto a teatrului Țăndărică, venită de la Chicago) la Teatrul Tony Bulandra de la Târgoviște.
Desigur, mai trebuie menționate și spectacolele Teatrului Național din București, cu capodopera Ionesciană, „Regele Moare”, realizată de tinerii regizori Andreea și Andrei Grosu (creatorii teatrului Unteatru), în care Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț își dau toată măsura talentului lor, fiind răsplătiți și cu premiile UNITER. Să nu uităm spectacolul „Livada de Vișini”, realizat, în distribuție excelentă, de regizorul georgian David Doiasvili.
S-ar mai putea adăuga, pentru râvna, pasiunea și regularitatea cu care realizează anual festivalurile de teatru, directorii Teatrelor Nottara și de Comedie, Mariana Țepuș și George Mihăiță, precum și dispariția eternei directoare a Teatrului Odeon, Dorina Lazăr.
Peste toți și toate, se poate observa cu ochiul liber frica majorității managerilor de teatru din toată țara (a se citi „directori”) de a reprezenta piesa orginală care să reflecte actuala situație socială din România zilelor noastre, recurgând la piesele interbelice, ca de exemplu... „Escu” de Tudor Mușatescu.
În final, nu se poate trece cu vederea dispariția din viața teatrală a marii actrițe Stela Popescu, atât de iubită de publicul spectator de toate vârstele, din toată țara, creatoare de neuitat a rolului pețitoarei din spectacolul cu același nume al teatrului de Comedie (700 de spectacole) și a atâtor cuplete realizate la Televiziune („Tuțu lui Tătuțu”), cu farmecul și umorul pe care le avea din plin.
