Sub
semnul satului ca „prag de lume“ şi coloană spre infinitul din noi, s-a înscris
salonul de toamnă al marii familii a medicilor creatori de artă din România,
reunită sub laurii celui care dă autoritate prin numele său cenaclului – „Ion Ţuculescu“.
Până
la 30 septembrie 2013, la sala de lectură a Bibliotecii OSIM din Capitală,
membrii sus-amintitului cenaclu invită publicul nărăvit la limbajul artei
pentru o călătorie imaginară prin Satul şi viaţa lui toată.
De
cum intri în sala de expoziţie, privirile îţi sunt atrase de doi Bătrâni aşteptând într-un cadru de
fereastră – două jucării uitate de preagrăbiţii fii şi nepoţi prinşi în
caruselul-vârtelniţă a unui timp care (cred ei!) este al lor. Ca o răsfrângere
a aşteptării – într-o altă firidă, două lumânări. Aprinse. (Asta da, speranţă!).
Cam acesta este satul românesc de la o vreme. Nişte uitaţi de lume se sting
cuminţi într-o aşteptare sinonimă cu singurătatea şi neiubirea. Iar când
iubirea de ei ne ajunge şi-am vrea să-i ştim acolo, în fereastră, aşteptându-ne,
nici lumânarea-candelă nu mai pâlpâie demult şi ne trezim la rându-ne, „în aşteptare“…
Dar
nu! Iată o Casă cu tărtăcuţe, semn că
viaţa îşi urmează cursul şi că e vremea de cules. Alte lucrări sunt invitaţii în
toată legea de a pofti în casă. Şi intrăm într-un Interior de casă la Negraşi, într-o Casă tradiţională, facem o vizită şi pe la Muzeul satului, suntem tentaţi să cântăm o colindă pe sub
ferestrele troienite de pe Dealul Izvorul
Alb, să implorăm sevele să dea nou înveliş de frunze copacului din faţa Casei bucovinene, să ne afundăm în Toamna rurală, să ascultăm cum bate Moara satului, să ne pierdem prin Peisaje aureolaţi de Floarea-soarelui pentru că, iată, nici
iarna nu-i departe (ba chiar a şi venit, ni se vesteşte dintr-un alt
tablou) şi, înalt, zvon de clopot de vecernie pare a răzbate de la Biserica din Gurasada.
Undeva,
între ulcioare şi copaci – o sfântă treime (sau, o „sfântă familie“ să fie „pădurea“
aceea stilizată până la a deveni două emisfere de clorofilă între care se răsfaţă
un mugur?) pogorâtă în lumea mereu înnoită cu fiecare primăvară.
Din
ce în ce mai valoroase lucrările membrilor Cenaclului de Arte Plastice „Ion Ţuculescu“.
Din ce în ce mai accentuată preocuparea lor întru depăşirea stadiului de
amatori (a nu se uita că mulţi dintre ei sunt membri ai UAP sau ai Asociaţiei
Artiştilor Plastici din Bucureşti şi nu puţini au urmat sau urmează cursuri
universitare la Academia de Artă Bucureşti.
Cum se cuvine (fiindcă o cronică plastică la
acest Salon de toamnă al medicilor pictori şi sculptori se vrea a fi şi o mărturie
peste timp despre nişte creatori de frumos, frumoşi la gând şi suflet), vom
consemna şi numele celor care au expus aici: Maria Mănucă, Suzana Bantaş, Magdalena Momârlan, Cornelia Nicolae,
Felicia Urziceanu, Severina Cojocaru, Ecaterina Mateescu, Mihaela Preda, Laura
Tudose, Anca Bozianu, Elena şi Dan Paulian, Elena Demetrescu, Atena Corlăţeanu,
Iulia David, Elvira Cârnu, Fulga Boiangiu, Bogdan Buşe, Amalia Cătescu, Petru
Moţiu, Georgeta Pârlogea, Claudia Bucur, Georgeta Vizuroiu şi, nu în ultimul rând, sculptorul Florin Botez.
Să se fi născut
cu adevărat la sat veşnicia? Nu-l credeţi pe poet fără a cerceta. O puteţi face
vizitând expoziţia de la OSIM (str. Ghica nr. 5), din 
sala de lectură a
Bibliotecii. Puteţi citi şi-o carte. Iar dacă între timp clopotele bisericii
din Gurasada (atestată documentar din 1290) încep să bată, e semn că satul este
chiar locul unde veşnicia îşi are sălaş. 
