Newsflash
Cultură

Programe de ocazie

de Anca FLOREA - mar. 10 2017
Programe de ocazie
    După o perioadă destul de liniștită prin sălile de concert, se pare că începutul primăverii aduce și o „deșteptare” mult dorită în programele stagiunii curente. Spre exemplu, miercuri, 1 martie, Orchestra de cameră și Corul Radio pregătit de Ciprian Țuțu au evoluat într-un concert inedit alături de Nicu Alifantis, în cadrul proiectul său „Simphonicu” – „o irezistibilă și rafinată întâlnire între folk și muzica simfonică” –, în care cantautorul și-a prezentat propriile lucrări, cântând la chitare acustice, rezophonic, ukulele și washboard. La spectacol au mai participat Virgil Popescu, Răzvan Mirică și Mihai Neniță. Iar între 2 și 3 martie, Filarmonica a propus reîntâlnirea cu șeful de orchestră american Paul Nadler și cu opusuri „mozaicate”, partituri de Foca-Rodi (solistă soprana Irina Iordăchescu) fiind urmate de „Recviem” de Mozart.
    Coincidență sau nu, imediat după ce reputatul dirijor Horia Andreescu a devenit director general adjunct al Filarmonicii (la 22 februarie), afișul simfonicelor a reînceput să fie atractiv. Astfel, între 9 și 10 martie, Camil Marinescu se va afla din nou la pupitru pentru a continua ciclul simfoniilor de Mahler, iar la mijlocul lui Mărțișor ne vom bucura de reîntâlnirea cu excelentul muzician Christian Zacharias în dublă ipostază de dirijor și pianist. Vom asculta pentru prima oară la noi în stagiunea curentă opusuri care au figurat și în precedentele sale prezențe la Ateneu, dar în Festivalul „Enescu” – Haydn și „Imperialul” de Beethoven urmând să fie alăturate unei partituri de Schoenberg, ceea ce va fi o noutate.
    Dar până atunci, la 8 martie va avea loc, pe același podium, recitalul pianistei Ilinca Dumitrescu, avându-l ca invitat pe fagotistul Vasile Macovei, într-o seară sub genericul „Bijuterii muzicale”. Pagini romantice compuse de Schumann, Ceaikovski, Grieg, Mendelssohn și Rahmaninov vor alterna cu piese de secol XX – de la Sibelius, Prokofiev, Debussy, Sinding, Villa-Lobos, Ginastera, Jora, Ion Dumitrescu și Theodor Grigoriu, până la Giucci, Scott sau Guang. Un mozaic menit să răspundă gusturilor și preferințelor diverse, reflectând și o opțiune repertorială „mai altfel” a interpretei față de structura programelor sale din anii trecuți.
    Opera comică pentru copii a oferit, la mijloc de februarie, o premieră dedicată copiilor, iar la 8 martie – desigur dorind să onoreze Ziua femeii – teatrul și-a programat să surprindă printr-un spectacol care iese din tiparele cerute, adresându-se de această dată „doamnelor și domnișoarelor”. Este vorba despre spectacolul „Historia de un amor”, în care orchestra, cu Gheorghe Iliuță la pupitru, va aborda piese cu specific spaniol și sud-american, semnate de Gardel, Velasquez sau Piazzolla, soliști fiind soprana Raluca Oprea, pianista Ioana Maria Lupașcu, dar și dansatorul argentinian Lucas Molina. Va fi rândul mămicilor și bunicilor să fie răsfățate cu melodii cuceritoare, pe care cu siguranță le pot asculta și cei mici – pentru că „Besame mucho”, „Libertango” sau „Oblivion” sunt șlagăre pentru orice vârstă. Ele vor fi prezentate în orchestrația semnată de Ioan Dobrinescu – un dar frumos, generos și melodios pentru doamne.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe