Anul
trecut, Opera Naţională Bucureşti a creat un nou concurs, de această dată
internaţional, denumit, nu ştiu de ce, în limba franceză – Grand Prix de l’Opera. Concursul,
ajuns la cea de-a doua ediţie, are un juriu format din personalităţi de
notorietate variabilă, anul acesta schimbându-şi componenţa aproape în
totalitate. Preşedinte a devenit, firesc, directorul teatrului, Ioan Răzvan
Dincă, iar printre cei invitaţi se regăsesc Ioan Holender sau tenorul Neil
Shicoff, precum şi dirijorul Leo Hussain sau directorul Filarmonicii şi Aalto
Theater din Essen, Hein Mulders, alături de aceleaşi Olga Kapanina de la
Teatrul „Mihailovski“ din St. Petersburg şi Brenda Hurley, directorul Studioului de Operă din Zurich.
În
finală au acces zece tineri, iar în cadrul Galei finale din 29 iunie s-au anunţat
şi laureaţii, pe scena sălii Radio (sala ONB fiind în renovare, după cum s-a
precizat). Managerul de proiect Mihai Cosma a susţinut întreaga prezentare, iar
soprana Alina Bottez a tradus în limba engleză, membrii juriului şi diplomaţii
de la ambasadele Rusiei şi Italiei urcând pe scenă pentru a oferi diverse
premii, ceea ce a determinat aproape o oră de cuvântări, deşi, sincer, speram să
ascultăm mai multă muzică. După uvertura la opera „Forţa destinului“ de Verdi, abordată de orchestra ONB
sub bagheta lui David Crescenzi, Ioan Holender a vorbit, în maniera sa
inconfundabilă, exprimându-şi satisfacţia că, în fine (?), avem şi noi un
concurs care să promoveze tinerele talente şi că importanţi sunt soliştii, nu
juriul, din care acum nu mai fac parte profesori ai căror studenţi evoluează în
competiţie. Desigur, toţi spectatorii şi-au amintit faptul că el însuşi, în
calitate de director artistic al Festivalului „Enescu“, a dorit şi a reuşit să
desfiinţeze, în urmă cu câţiva ani, tocmai secţiunea de canto a concursului,
care se „inventase“ încă din 1958, câştigătorii devenind apoi, în mare parte,
celebrităţi ale artei lirice mondiale. Culmea este că, în numeroase interviuri,
a afirmat că acea competiţie de canto nu mai este necesară, pentru că există în
lume prea multe astfel de manifestări, pentru ca acum să fie încântat că… s-a
mai creat una!
După
înmânarea unor diplome de finalişti sopranei Diana Gheorghe şi tenorului rus
Alexander Mikhailov, pianista-profesor Viorica Rădoi a oferit Cristianei Mihart
premiul „Colla parte“ pe care l-a înfiinţat în 2013, pentru recompensarea unui
tânăr acompaniator, exprimându-şi speranţa că în viitor vor participa la
concurs mai mult de doi pianişti. Apoi, Oltea Şerban-Pârâu, director al
Centrului Cultural Media Radio România şi director artistic al formaţiilor
Radio, a acordat un premiu tenorului Alin Stoica, ce se va concretiza într-o
sesiune de înregistrări. Iar Neil Shicoff a oferit un premiu pentru dezvoltarea
carierei muzicale, pe care l-a creat şi finanţat, constând într-o bursă ce i-a
revenit baritonului Adrian Tîmpău din Republica Moldova, cel care a primit şi
premiul Aalto Oper. Directorul teatrului din Essen a menţionat că tânărul
solist va apărea pe acea scenă în rolul Ping din „Turandot“ de Puccini. De
asemenea, mezzosoprana Dariya Knyazyeva a primit Premiul ONB, urmând să susţină
un rol în stagiune.
În
sfârşit, cei care au obţinut distincţii mai importante au şi cântat, astfel
încât soprana Anastasia Michailidi (din Rusia) – premiul pentru cel mai tânăr
solist –, a cântat cu acurateţe aria din „La Rondine“ de Puccini, apoi baritonul sud-coreean Lee Kyubong, căruia i s-a
acordat premiul „Russia“ pentru cea mai bună interpretare a unei arii ruseşti,
a optat pentru aria lui Eleţki din „Dama de pică“ de Ceaikovski, relevând un glas cald şi bine condus. Soprana Irina
Baianţ, obţinând „premiul Italia” pentru cea mai bună versiune a unei arii din
creaţia italiană, să parcurgă o arie a lui Liu din „Turandot“ de Puccini la limita stridenţei şi
destul de „şcolăreşte“.
Schimbând
registrul, orchestra dirijată de David Crescenzi a interpretat destul de
expresiv „Baccanala“ din opera
„Samson şi Dalila“ de Saint-Saëns,
acompaniind apoi laureaţii care au urcat pe podium: premiul III – bas-baritonul
coreean Ryu Jisang în aria lui Filip din „Don Carlos” de Verdi, etalând o voce amplă, frumoasă, atent condusă, fără a
avea profunzimea cerută şi grandoarea personajului întrupat, premiul II –
soprana Svetlana Moskalenko din Rusia în „Lakmé” de Delibes, punându-şi în valoare coloratura perlată şi
supraacutul sigur, chiar dacă timbrul său este banal şi şters în mediu, iar
premiul I – soprana poloneză Adriana Ferfecka, aplaudată în aria Julietei din
„Capuleti şi Montecchi“ de Bellini,
rezolvată cu sensibilitate, cu pianissime
de efect, într-un discurs echilibrat, glasul său calitativ, egal şi generos
neavând însă ceva deosebit – speram să aducă anvergura şi strălucirea
„obligatorie“ unui Mare Premiu. Poate altădată…
Membrii
juriului au lăudat la unison organizarea impecabilă, melomanii au aplaudat fără
a se entuziasma, semn că nu au avut revelaţii artistice în acea seară, specialiştii
au avut destule rezerve la sfârşitul unei manifestări cu denumire
româno-franceză şi prezentare româno-engleză… Se pare că nimeni nu a observat
sau nu a fost deranjat de faptul că nici de această dată nu s-a publicat un
pliant de concurs, care să fie trimis în toată lumea şi, evident, în ţară,
totul derulându-se pe internet, pe site-ul ONB sau pe Facebook, deşi orice
competiţie care se respectă apelează în continuare (şi) la pliantele tradiţionale.
Evident, tehnica de ultimă oră este utilă, comunicarea pe astfel de căi este
„la modă”, dar dacă tradiţionalele concursuri păstrează şi sistemul pliantului
tipărit, înseamnă că au dreptate. Probabil că se doreşte obligarea numeroşilor
spectatori care nu apelează la astfel de mijloace ultramoderne de a intra „în
rândul lumii“, în caz contrar neavând acces la informaţii sau aşteptând să afle
de la alţii mai… în target.
