Vrând
parcă să înveţe nisipul (ca semn al pustiului din/de lângă noi…) cum să-nflorească
la vremea înfloririlor, cum să ardă ca aurul grâului în lanul care se înclină
sub tăişul coasei, cum să-i fie ploii nenuntire când se şterg de pe plaje „les
pas des amants désunis“ şi, cum să înfrunte deşertul zăpezilor (din suflet mai
ales), Letiţia Lucia Iubu înscrie 118
poeme (haiku, senryu) ca tot atâţia „Paşi
pe nisip“-ul mişcător al poeziei cu parfum de sakura.
Poate
şi din pricina că limbajul a devenit mai mult o vorbărie în vremea noastră în
care comunicarea este informaţie supercomputerizată, creatorii de cuvânt îşi îndreaptă
auzul şi văzul spre acele străfulgerări de-o clipă ca o poveste din cele ce ţin
de viaţa niciodată muritoare în care omul doar este „vecinică trecere“ şi care,
pusă pe hârtie (povestea!) încape în 17 silabe. Restul se adaugă (se întregeşte)
prin gândul cititorului chemat să participe la actul creaţiei prin grăitoare tăceri
care ţin „raţiunea“ inimii.
Poemele
haiku din volumul Paşi pe nisip (Editura MJM, Craiova, 2013) au fost scrise de
autoare pe parcursul ultimilor ani (de până acum!) şi, publicate în reviste
literare de gen: „Haiku“, „Albatros“, „Gong“, „Ploc!“ „Haiku Canada Review“ sau
au participat la concursuri naţionale şi internaţionale, fiind încununate cu
premii, menţiuni, diplome (Societatea Română de Haiku, Haiku Club, Festivalul
Internaţional „Vocea Poeziei“ – Capoliveri Haiku, Elba etc.).
Capitolul Haiku
& Caligrafie din prezentul volum se compune din nouă haiku-uri,
caligrafia – Francis Tugayé şi, patru haiku/fotografie.
Să păşim
împreună cu Letiţia Lucia Iubu pe nisipul vorbelor, prin anotimpuri, având ca
paşaport poemele ca liberă trecere printre cuvinte.
Primăvara: „Zarzăr înflorit/zumzet de
albine –/ în depărtare toaca“. Nimic mai simplu în alcătuirea aceasta de
elemente din care verbul a fost eliminat şi totuşi, „se întâmplă ceva“. Să fie
vestirea venirii Lui? Să fie promisiunea de „rod“ şi de „dulce“ înmiresmare? Să
fie minunea înfloririi?
Vara: „Nisipul umed –/murmurul
valurilor/într-o cochilie“. Trăiască marile vacanţe!
Toamna: „Cer schimbător –/pe parbriz/o
frunză de arţar“. Doar o frunză… Şi câte ecouri în păduri. Dar noi, tot mai grăbiţi,
ştergem în goana hergheliei cailor-putere, parbrizul devenit una cu cerul de
nisip mişcător al norilor…
Iarna: „Voci cristaline/şi clinchet de
clopoţei –/ prima zi din an“. Să sperăm că boierii sunt acasă şi nu plecaţi la
vânătoare fiindcă, iată, au venit colindătorii!
Poemul
haiku, ivit în Ţara Soarelui-Răsare, şi-a aflat în limba română loc
privilegiat, iar poveştile care-l cuprind seamănă cu noi. Nu acesta este rostul
poeziei?
Să
mai adăugăm şi faptul că „Paşii“ Letiţiei Lucia Iubu se aventurează pe nisipul înşelător
al unei versiuni franceze (de care aceasta se face răspunzătoare) nu tocmai
fericită. Bijuteriile (fie ele din aur de 24 de carate) pierd din valoare dacă
sunt cizelate cu barosul după ştiuta şi păguboasa mentalitate cu „merge şi aşa!“.
Nu, nu merge!
Preferam
nişte paşi pe nisip la ţărm cunoscut. A
bon entendeur…
