Elena SOLUNCA
miercuri, 4 decembrie 2013
Părintele
Arsenie Boca este cinstit de mulţi români, cu osebire cei din Transilvania, ca
un sfânt, cum ne conving miile de pelerini care se duc la mormântul său de la Mănăstirea
Prislop ca la un loc binecuvântat. Medicul psihiatru Alexandru
Popescu-Prahovara face ca acest nume atât de drag sufletelor noastre să fie
cunoscut şi dincolo de hotarele ţării, odată cu publicarea articolului „Fr. Arsenie Boca: Guide of souls in
Communist Romania“ în nr. 18 din 2013 al revistei Keston Newsletter, publicată la Oxford, în Marea Britanie. Studiul
monografic prezintă personalitatea carismatică a părintelui Arsenie Boca
(1910–1989), activitatea sa de preot duhovnic, teolog şi iconar, trăitor
profund şi iscusit tălmăcitor filocalic. Distinsul medic psihiatru, îndrumător
pastoral şi cercetător ştiinţific la Balliol College de la Universitatea din
Oxford, reuşeşte să ofere un portret fidel al acestui martir al neamului şi o
face din perspectiva psihiatriei istoriei şi a renaşterii spiritualităţii
româneşti ca o sfidare faţă de o vreme a amăgitorului succes al ideologiei
materialiste. De altfel, nu este de mirare, pentru că întotdeauna regimurile
totalitare au făcut martiri din toţi cei care au refuzat să se închine idolilor
de tot felul. Datorită lor a fost însă posibilă biruinţa Adevărului, care ne
face liberi să înfruntăm fruntariile vremelniciei şi să ne împărtăşim cu lumina
fără de sfârşit deopotrivă cu Iubirea, care necăzând niciodată înveşniceşte viaţa.
Menţinându-se
într-un ton riguros, monografia începe cu o prezentare a autobiografiei pe care
acest mare duhovnic a scris-o pe când era în arestul Siguranţei, în 1945. În
paginile care urmează, cititorul poate afla despre studiile teologice de la
Sibiu, apoi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a fost coleg cu
George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi l-a avut ca
profesor pe Francisc Rainer, întemeietorul antropologiei româneşti. Tot atunci
frecventează cursurile de mistică creştină ale lui Nichifor Crainic. Pleacă
apoi într-o călătorie la Muntele Athos, pentru a aduce manuscrisele româneşti şi
greceşti ale Filocaliei, şi trăieşte o experienţă spirituală hotărâtoare pentru
viaţa de monah. Hirotonit ca preot la Sâmbăta de Sus de Nicolae Bălan în anul
1942, părintele Arsenie Boca este iniţiatorul mişcării spirituale de la Sâmbăta
de Sus. Cu rădăcinile bine împlântate în acest pământ binecuvântat, mişcarea
s-a dezvoltat şi a cuprins aproape întreaga ţară. Părintele a suportat cu răbdare
creştinească zăbrelele văzute şi nevăzute ale Gulagului românesc – exilul la mănăstirile
Brâncoveanu şi Prislop (1948–1959), interdicţia de a sluji, anii de detenţie
politică în închisorile comuniste.
Monografia
cuprinde şi pagini dedicate iconografiei părintelui Arsenie Boca, o trăire în
imagini a fiorului ortodox, începută în anii ’60 la Biserica „Sf. Elefterie“
din Bucureşti, continuată şi după pensionare, la Biserica din Drăgănescu.
Considerată „Capela Sixtină a Orientului“, un fel de testament duhovnicesc al
acestui mărturisitor, pictura pe care cei ce o văd o pun la suflet pentru
totdeauna este interpretată de doctorul Popescu-Prahovara dintr-o perspectivă
unitară, în care elementele tradiţionale sunt asociate condiţiei omului
contemporan. Ne aflăm în faţa unei unităţi deplin armonioase între aspecte
liturgice, estetice şi psiho-istorice, aşa cum sunt ele în ortodoxie. Ca o
încununare, studiul se încheie cu un subcapitol dedicat Filocaliei şi cu
versiunea engleză a unor apoftegme ale celui care a fost şi rămâne un mare
duhovnic, a cărui viaţă şi activitate ne-au ajutat să supravieţuim, să vedem
cât de osârduitor este Duhul cel insuflat omului de Creatorul său. Înainte văzător,
părintele Boca a prevăzut căderea comunismului şi a înscris, la Biserica Drăgănescu,
data plecării la Domnul – în scena chinurilor la care a fost supus Sf. Ştefan
cel Nou, cinstit la 28 noiembrie. Aşa a şi fost, în anul 1989.
Studiul
consistent în informaţii, idei şi o subtilă duhovnicie face din lectură o
meditaţie la tot ceea ce, uman fiind, ne poate deschide „Cărarea împărăţiei“, căci
„viaţa pământeană e vremea semănatului, iar viaţa viitoare, vremea secerişului“.
