Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Orgolii peste complexe

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU marţi, 27 august 2013

De ce este România altfel? Şi Între acte – două cărţi scrise de un istoric cu viziune de clinician, Lucian Boia.

   S-au schimbat, se spune, multe lucruri în România din 1989 încoace. Unul pe care pot să-l certific este conţinutul casetelor editoriale, din care lipseşte acum tirajul cărţilor, informaţie întotdeauna prezentă înainte de revoluţie. Pentru cărţile de poezie, de exemplu, apărute în seria Luceafărul, tirajul era de 8.000 de exemplare. Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu aveau tiraje de 50.000. Iar recordul înregistrat de memorie (şi reamintit de un text publicat nu demult de Ion Simuţ) a fost numărul incredibil de exemplare tipărite ale Castelului lui Franz Kafka, apărut în colecţia Biblioteca pentru Toţi cu un tiraj de 117.500 în 1968.
   Kafka a început să scrie Das Schloss în iunie 1922, în seara în care a ajuns la Sˇpindleruov Ml´yn, o localitate de munte din Cehia. Semnele tuberculozei de care avea să moară doi ani mai târziu erau deja prezente. Cartea a rămas neterminată după întoarcerea la Praga în august şi mulţi au fost tentaţi, mai târziu, să o numească Der Schluss (Sfârşitul). Manuscrisul a fost corectat de Max Brod şi publicat de Kurt Wolff într-o ediţie confidenţială de 1.500 de exemplare în 1926. Am citit Castelul în ultima săptămână din 1968. Săptămâna de neuitat, care urma invaziei Cehoslovaciei, în care părea că suntem/am putea fi liberi. Era o iluzie, desigur, dar una căreia i-au căzut pradă şi alţii, mai în vârstă, trecuţi deja prin multe, ca prietenul meu Paul Goma, care a devenit atunci membru al Partidului Comunist Român. Cu „voie de la stăpânire“, Castelul înlocuise Mitrea Cocor şi Desfăşurarea. Devenisem, cel puţin în acele zile, asesorul K., încercând, fără succes, să înţelegem ce se întâmplă între noi şi cei care, invizibili în fortăreaţa impenetrabilă din vârful muntelui, ne hotărau felul în care ne trăiam vieţile. Din 1980, Kafka nu a mai fost publicat în România.
   În România tranziţiei, tirajul cărţilor a devenit secret. Din cât am reuşit să înţeleg, majoritatea titlurilor noi apar în 1.000–4.000 de exemplare. Aşa că o carte publicată până acum într-un tiraj de 50.000, De ce este România altfel? (ediţia a II-a adăugită, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) conţinând un eseu al istoricului Lucian Boia, trebuie considerată un eveniment de cea mai mare importanţă în Republica Literelor.
   De ce este România altfel? Sau, faţă de cine ori de ce este România altfel? Faţă de Occident, desigur. „Occidentalul, pe partea lui bună, e organizat şi riguros; pe partea cealaltă, e prea rigid“ crede Boia. În schimb, „românii se organizează ca vai de lume, dar improvizează cu talent“. În contrast cu ce se spune de mai toată lumea, istoricul insistă că românii „nu sunt mai deştepţi decât ceilalţi (nici mai proşti), sunt mai descurcăreţi“. De la început, aşadar, ne mutăm repede de la de ce este România altfel, la de ce sunt românii altfel. O asemenea formulare poate duce repede la păcatul stereotipizării, mai ales pentru că Boia ne face clar faptul că se gândeşte la românii etnici, de credinţă ortodoxă. Iar dacă ajunge în această capcană, Boia o face cu ochii deschişi: „Românii sunt prea puţin politic corecţi, aşa cum cere actualul model occidental, ceea ce poate fi şi rău, dar e şi bine, după caz; într-o dezbatere intelectuală, mă simt, într-un fel, mai bine în România“.
   Diferenţa dintre români şi occidentali are, după Boia, un număr restrâns de explicaţii. Întâi, întârzierea, politică, instituţională şi culturală. Până „în secolul XIV, teritoriul viitoarelor ţări române nu produce niciun fel de text, niciun document“. Doar un secol mai târziu, „când principatele române abia apăreau pe harta Europei“, la Praga exista o universitate, cu 500 de ani înaintea celor din România. În al doilea rând, aşezarea la margine; la marginea Imperiului roman, mai apoi celui bizantin, a Imperiului rus şi a celui otoman, în sfârşit la marginea Europei moderne, reprezentată de Imperiul austro-ungar. În al treilea rând, existenţa unei elite care nu se poate defini decât prin împrumut, trecând de la modelul slavo-bizantin (prin filiera bulgărească) la cel turco-fanariot, şi apoi francez (de fapt belgian, cel puţin în ce priveşte armătura constituţională a statului modern). În sfârşit, instabilitatea politică, care „generează arbitrar şi e responsabilă de absenţa unor proiecte de anvergură“. Ca şi acum, „statul lua mult – printr-o fiscalitate ridicată – dar oferea puţin“.
   Citindu-l pe Boia, nu se poate să nu remarcăm la istoric viziunea unui clinician, pentru care întrebările fundamentale sunt unde e leziunea şi ce e leziunea. Dacă îl înţeleg bine pe istoric, una dintre „leziuni“ este complexul de inferioritate. O intepretare pentru care istoricul recurge, în fapt, la limbaj medical: „dacă ar fi să pun un diagnostic societăţii româneşti, aceasta e prima maladie pe care aş diagnostica-o. Românii îşi descoperă neînsemnătatea“. De aici, Boia nu poate decât să adopte (intuitiv, cred) conceptul adlerian al superiorităţii născute din resentiment şi teamă: „din acest complex se naşte o construcţie orgolioasă, menită să contracareze micimea prezentului“.
   Dar în această privinţă e poate mai bine să ne întoarcem la Alfred Adler, primul om din cercul lui Freud care a avut curajul să se rupă de acesta şi să pună temelia psihologiei individuale, în care viaţa noastră interioară nu mai este definită, rigid, de o teorie a traumelor. Exprimarea superiorităţii se produce, după Adler, atunci când ştim de fapt că nu putem concura cu alţii. Rămânem, astfel, în spatele liniei de pornire în cursă, spectatori ruşinaţi, oameni inutili, care nu pot stabili legături armonice cu lumea în care trăiesc. E un fel, după Adler, de a scăpa de povara unei vieţi dificile. În această construcţie orgolioasă, cum o numeşte Boia, contează mai puţin adevărul, cât afirmarea, cu toate mijloacele, a succesului. Aşa am ajuns să credem, ca Ovid Densusianu, că limba latină provine din vechea Dacie. Aşa ajunge Octavian Goga să spună „Că sunt din neam împărătesc,/ Din ţara-ndepărtată/ Că tot pământul rotogol/ Era al lor odată“. Aşa ne spunem unul altuia că am inventat stiloul, avionul, radioul, cibernetica, medicamente miraculoase pentru ulcer şi îmbătrânire, că ni s-au furat premii Nobel şi că suntem pe cale să obţinem premii Nobel. Aşa ne străduim să convingem că am descoperit celule care deţin secretul regenerării inimii, plămânilor şi muşchilor. Şi toate acestea în loc să ne aducem aminte, cum ne cerea Titu Maiorescu încă din 1868, că felul în care gândim despre noi contează, în re-scrierea lui Boia, numai „în măsura în care diluează, alterează sau frânează procesul modernizator“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC