Linia unu

Se aude o ambulanță intrând în curte. Este ora două, sâmbătă noaptea. Sigur de prin vreun club l-au cules. Bătut, beat mort sau ambele? Supradoză nu am prins încă niciodată. Simt cum îmi crește pulsul. Iau o pereche de mănuși și aștept. Se deschid ușile.

— Pieton în accident rutier. Bărbat, 25-30 de ani, inconștient. Traumatism cranio-cerebral. Posibilă hemoragie internă. TA 80 cu 40, puls 120.

Măcar un noroc are tipul. A prins-o pe Ana Maria pe ambulanță. Când cresc, vreau să fiu Ana Maria. E sigură pe ea și respectată. Și îi mai stă și bine în salopetă. Cum naiba îi rezistă coafura aia? Zi și noapte, bobul e perfect.

— Irina, dormi? De azi ești linia unu, nu? Tre’ să preiei cazul.

Nu știu ce să fac. Care era primul pas? Mi-e rău. Nu pot să fac asta. Ana Maria se uită la mine. Asistentele se uită la mine. Brancardierii se uită la mine. Vreau să mă înghită pământul. Bineînțeles, Ana Maria salvează situația.

— Ok, haideți în sala roșie. Irina, tu du-te și sună-n Chirurgie. Încearcă să dai de Pruteanu.

Mă duc teleghidată spre telefon. O aud în urmă dând indicațiile. Știam și eu toate alea. Cât aștept în telefon, mă liniștesc. Chem chirurgul și merg în sala roșie. Intru pe pilot automat și preiau cazul. Până ajunge Pruteanu, pacientul e stabilizat. Va trebui transferat pe chirurgie. Rezolv cu poliția. Contactez familia. Închid fișa. Mă duc afară.

E răcoare și dimineața luminează deja cerul. Mă așez pe jos și îmi aprind o țigară. Scade adrenalina și mi se umplu ochii de lacrimi. Futu-i!

— Hai, măi! Te-ai descurcat până la urmă. Asta e, se întâmplă.

S-a întors să mă rezolve și pe mine. Îmi scapă o lacrimă pe obraz. Cum aș putea să-i explic tocmai Anei? Că pe ăsta l-aș fi omorât. În orice altă circumstanță, l-aș fi omorât. Aș fi înfipt bisturiul în tatuajul ăla de pe gât care m-a bântuit ani de zile.

— Îmi amintea de cineva. Am înghețat. Dar mulțumesc.

De ce nu pot intra lacrimile înapoi?

— Ți-am mai spus: detașează-te! Fiecare e cineva-ul cuiva. Tocmai d-asta tre’ să te detașezi. Ca să fii eficientă.

— Mai bine făceam medicină legală. La medicină legală aș fi vrut să mă găsească... seara asta.

— Ei, na! pufni Ana Maria, cu disprețu-i caracteristic. Ce să salvezi la medicină legală?

— Pe mine.

Se aude sirena. Vine o altă ambulanță. 

Doza de ficțiune: „Printre picături” de Ana-Maria Androne 

Doza de ficțiune: „Introspecţie într-o lume superficială” de Cristina Ionașcu 

Doza de ficțiune: „Politeța, bat-o sănătatea s-o bată!...” de Cezar Pârlog 

Doza de ficțiune: Un caz de „scleroză multiplă” de dr. Adriana Spineanu  

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.