În secolul trecut, Europa occidentală a cunoscut o spectaculoasă reducere a incidenţei tuberculozei (TB). În ultimele două decenii, după o lungă perioadă de stabilizare, se remarcă o tendinţă de creştere a numărului de cazuri de TB, atribuită unor factori diverşi: intensificarea circulaţiei şi migraţiei oamenilor, mai ales a celor ce provin din ţări cu o puternică endemie (cum e fosta URSS), pauperizarea locuitorilor unor cartiere urbane, infecţia HIV/SIDA, slăbirea eforturilor depuse altădată întru combaterea TB, dar, mai ales, apariţia unor forme de tuberculoză rezistente la tratament. Ca urmare, TB ucide, anual, două milioane de persoane de pe toate meridianele. Pornind de la aceste date, revista belgiană LE GENERALISTE face, în nr. 980, o prezentare a situaţiei actuale a acestei boli. • Tuberculoza rămâne, în mod esenţial, o afecţiune pulmonară. Cum se ştie, semnele clinice nu sunt foarte specifice: febră, transpiraţii nocturne, tuse, dureri toracice, hemoptizie. Clasicele radiografii ale toracelui pot arăta diverse imagini, de la leziuni cavitare, la… „nimic explicit“. Investigaţia cu CT permite localizarea leziunilor, dar şi detectarea unor forme mai ascunse sau a adenopatiilor. Arsenalul diagnostic s-a diversificat mereu, cu metode tehnice şi substanţe tot mai sensibile. În ultimă instanţă însă, diagnosticul de certitudine se bazează pe punerea în evidenţă a germenului Mycobacterium tuberculosis în prelevările patologice din spută şi tubaje gastrice. Se mai folosesc şi unele metode de biologie moleculară, care pe cât sunt de precise, pe atât sunt de complexe, necesitând un echipament tehnic costisitor, pe care nu şi-l pot permite decât unele clinici specializate. Rezistenţa germenilor la medicamentele antituberculoase au drept cauză mutaţiile ce survin spontan, fără legătură cu substanţ ele antimicobacteriene. Cauzele selectării mutanţilor rezistenţi rezidă, între altele, în regimurile terapeutice inadecvate, în malabsorbţia sau interacţiunea medicamentelor şi – în lumea a treia – în utilizarea produselor farmaceutice inactive (precum rifampicina). (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.