A devenit deja o tradiție ca în
fiecare an delegația Valonia-Bruxelles să aducă pentru publicul
românesc un reprezentant de seamă al artelor vizuale din regiunea
pe care o reprezintă, promovând totodată un concept muzeal
deosebit, care susține prezența de muzee specializate pe un anumit
segment al artei în diferite orașe ale țării. După o serie de
colaborări cu Muzeul fotografiei din Charleroi, a venit rândul
Centrului gravurii și al imaginii imprimate din La Louvière,
instituție cu rol de muzeu și de atelier de creație deopotrivă,
să propună ceva din colecția sa impresionantă, care însumează
peste 13.000 de lucrări.
Alegerea s-a oprit asupra lui Pierre
Alechinsky, pictor, grafician, ilustrator de carte, un artist
complex, aproape nonagenar (s-a născut la Bruxelles în 1927, într-o
familie de medici), care și-a început cariera ca membru al
avangardei belgiene în perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război
Mondial. După colaborarea din anii 1949–1951 cu faimoasa grupare
internațională CoBra, Alechinsky și-a urmat propriul drum
profesional, dar păstrând bucuria, din acea perioadă, a lucrului
în comun cu alți artiști, indiferent de forma lor de exprimare.
Acest mod de a crea, deschis și generos, diametral opus izolării și
egocentrismului ce îi caracterizează uneori pe artiștii plastici,
este de altfel și ideea care a stat la baza expoziției care poate
fi vizitată până la 31 ianuarie 2017 în sălile Kretzulescu ale
MNAR, intitulată sugestiv Pierre Alechinsky și scriitorii.
Reunind nu mai puțin de 66 de
lucrări, care includ ilustrație de carte, afișe, gravuri și
acoperă patruzeci de ani de activitate artistică (1967–2007),
expoziția este o incursiune inedită într-o zonă în care
desenul și literatura se îngemănează pentru a da naștere unor
percepții noi sau mai profunde asupra creațiilor alese. Ceea ce
vedem pe simeze este rodul colaborării între Alechinsky și
prietenii săi scriitori (Eugène Ionesco și Emil Cioran sunt de
departe numele cele mai cunoscute și semnificative pentru români),
textul și desenele fiind plăsmuite aproape simultan, după
fructuoase discuții despre subiectul abordat. Deși a preferat mereu
să lucreze cu autori în viață, cu care să se poată consulta și
contrazice la nevoie, artistul a făcut uneori și excepții, tot de
dragul prietenilor. Una dintre excepții a fost ilustrarea
„Tratatului despre excitanții moderni”, scrierea lui Balzac din
1839, referitoare la cafea, alcool, ceai, zahăr și tutun, reeditată
într-o ediție bibliofilă cu totul aparte în 1989. De la distanță,
seria de gravuri poate atrage datorită unei puternice pete de
culoare acolo unde restul este reprezentat cu negru pe alb.
Descoperim mai apoi cum draperia portocalie, ce părea o prezență
discretă la început, ajunge să ia în stăpânire aproape în
întregime suprafața hârtiei, o metaforă a felului cum substanțele
nocive ajung să dețină controlul asupra creierului consumatorilor.
Pentru o mai bună înțelegere a
modului în care lui Pierre Alechinsky îi place să creeze și să
lucreze în echipă sunt necesare cel puțin încă două popasuri în
expoziție. Seria de ilustrații ale textului „Fiecare dimineață”,
semnat de Eugène Ionesco, exemplifică atracția pe care documentele
tipărite au exercitat-o asupra artistului, acesta alegând uneori să
dea la o parte coala albă de hârtie, pentru a-și realiza desenele
sau gravurile pe foi cu antet, vechi facturi, hărți, pagini de
carte etc. Pe de altă parte, au existat situații când un produs
finit, un tiraj de carte, a fost rodul unei munci la șase mâini,
ilustrațiile călătorind între doi artiști plastici, dintr-un
capăt al lumii în altul, îmbogățindu-se de fiecare dată. Așa
s-a întâmplat cu volumul de poezie „Niciodată”, semnat de
Joyce Mansour, pentru care Alechinsky a dialogat grafic cu chilianul
Roberto Matta. Un alt amănunt care nu se dezvăluie de la o primă
privire este legat de organizarea desenului în pagină, făcută
invers decât în mod obișnuit, deoarece ne aflăm în fața unui
artist stângaci care a continuat să deseneze cu mâna stângă,
deși a fost obligat în copilărie să învețe să scrie cu
dreapta.
Nu în ultimul rând, expoziția mai
are o valență. Pe lângă faptul că ne apropie de artistul
Alechinsky, de diferitele suporturi ale imaginii imprimate (afiș,
ilustrație de carte, gravură), și de ideea de carte ca obiect de
artă, de colecție, esențialmente diferit de ceea ce găsim de
obicei în librării, ea ne aduce în atenție și o seamă de
scriitori ai secolului XX și o parte din creația lor literară, în
care ar merita, de asemenea, să ne pierdem gândurile pentru o
vreme.
