În
vechile calendare bisericeşti din ţara noastră, luna martie se chema „luna Mărţişorului“.
Obiceiul mărţişorului este răspândit în Republica Moldova, Bulgaria şi România,
mai puţin în ţările fostei Iugoslavii. La noi, se manifestă mai ales în nordul
Moldovei şi Bucovina, prin târguri, expoziţii şi festivaluri.
Obiceiul
mărţişorului era străvechi, unii arheologi plasându-l undeva cu 8.000 de ani în
urmă. Chiar dacă situarea în timp este exagerată, ştim clar că obiceiul exista şi
pe vremea dacilor. Ei confecţionau pietricele colorate înşirate pe un şnur cu
alb şi roşu sau purtau o monedă, ori mai multe, legate cu fire subţiri de lână,
albe şi negre. Mărţişorul se poartă atât cât durează zilele „Babelor“ sau până
la sărbătoarea Floriilor, apoi se scoate şi se agaţă de crengile unui copac. În
unele locuri, mărţişorul se poartă până înfloresc trandafirii sau vişinii.
Despre
semnificaţia culorilor şnurului s-au stivuit în decursul timpului mai multe
legende. Cea mai cunoscută este cea în care soarele a coborât pe pământ, luând
chipul unui tânăr, pentru a participa la o horă dintr-un sat. Zmeul cel rău, văzând
asta, a răpit Soarele şi l-a închis într-o temniţă, provocând suferinţă
întregii naturi. Se spune că râurile au încetat să mai curgă, păsările nu mai
cântau… până când un tânăr voinic s-a hotărât să elibereze Soarele. S-a luptat
cu zmeul şi l-a biruit. Sângele tânărului a curs pe zăpada albă, iar soarele
eliberat din temniţa zmeului a urcat pe cer, bucurându-i pe oameni şi anunţând
venirea primăverii. De atunci şnurul este împletitura dintre alb şi roşu.
Credinţa populară este că roşul semnifică sângele voinicului, iar albul
simbolizează puritatea.
