Newsflash
Cultură

Construirea unui destin

de Dr. Mariana MINEA - dec. 15 2014
Construirea unui destin
Primăria sectorului 2 a găzduit miercuri, 26 noiembrie, la galeria Dialog, lansarea cărţii Anatomia succesului. Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu, apărută la Editura RAO. Cartea este rezultatul unor discuţii tonice, lejere, despre viaţa şi cariera profesorului Sarafoleanu – medic de ţară, apoi discipol, maestru şi specialist care lasă o moştenire –, precum şi despre lucrurile care dor în România. Doi timişoreni s-au întâlnit şi îşi expun experienţele de viaţă, iar acestea te fac să fii mai optimist, a observat criticul literar Ovidiu Şimonca, în seara lansării. Dar cartea nu s-a născut uşor, pentru că „Pe cine ar interesa viaţa unui om simplu?“, s-a întrebat mult timp profesorul Sarafoleanu.
O predare de ştafetă construită pe trei niveluri a fost cheia în care publicistul Radu Călin Cristea le-a prezentat invitaţilor cartea. În primul nivel, profesorul Dorin Sarafoleanu este medic de ţară într-un sat bănăţean, capitol care a stat la temelia construcţiei sale: „Există în toată cartea o nostalgie a medicului de familie, a generalistului priceput, disponibil 24 de ore din 24, iubit de comunitate şi respectat, a utililor discreţi, a celor harnici ca nişte furnicuţe, fără de care nu se poate“. Al doilea nivel – disci­polul care creşte în ambianţa, şi nu la umbra unor modele, precum profesorii Mihai Lăzeanu, Ştefan Gârbea şi Ana Aslan. Pentru a reuşi trebuie să te informezi, să ai curaj, dar şi un pic de noroc, iar pentru un medic, norocul înseamnă profesori buni. Pentru că autodidacticismul, o calitate şi, uneori, chiar o virtute, poate să funcţioneze în medicină la începutul carierei, dar mai târziu devine insuficient. Al treilea nivel este cel de maestru pentru atâtea generaţii – profesorul Sarafoleanu este cel care le-a arătat drumul şi i-a ajutat pe mulţi să se împlinească, a subliniat profesorul Silviu Albu, amintind că modelul maestrului trebuie să supravieţuiască şi adăugând că „într-o societate a stridenţelor şi a impertinenţelor provocatoare, profesorul Sarafoleanu este un model de decenţă“.
După ce a studiat în Franţa, graţie burselor câştigate, Dorin Sarafoleanu a revenit în ţară, iar cartea explică esenţa acestor întoarceri – dorul. În 1977, devine membru al Societăţii franceze de ORL şi chirurgie cervico-facială, iar după 1989 devine preşedintele aceleiaşi societăţi profesionale, din postura de şef de clinică ORL a Spitalului „Sfânta Maria“. Radu Călin Cristea a vorbit despre modelul paşoptist al doctorului Sarafoleanu, cel al specializării în străinătate şi revenirii în ţară. Profesorul Sarafoleanu crede că societatea românească are nevoie de oameni care pot construi în acest mod.
Pentru Ovidiu Şimonca, unul dintre cele mai importante mesaje ale cărţii a fost că în România s-a putut face medicină de calitate indiferent de sistemul politic, cartea arătând că există mulţi oameni chibzuiţi, dedicaţi familiei şi meseriei. „O să vedeţi că noi vorbeam acolo, în luna martie fiind, de lucrul bine făcut – deja făcut, nu doar promis“, a subliniat Marius Ghilezan.
Cititorul poate afla, din carte, opinia profesorului privind principalele probleme ale sistemului românesc de sănătate şi cum ar putea fi ele corectate. Ce e de făcut cu România de azi şi ce o sabotează sunt alte subiecte mari care au primit atenţie, iar Dorin Sarafoleanu a fost greu de temperat în discuţiile despre oamenii politici, a dezvăluit interlocutorul său, el însuşi un cunoscător al lumii politicienilor.
Cartea conţine şi o parte boemă, a omului care a primit ciubuc de la ministrul Ion Gheorghe Maurer, care i-a cunoscut pe Sophia Loren, pe Tito, a mers cu motocicleta la Breaza pentru a o cuceri pe viitoarea soţie, dar mai ales pe viitorii socri. „Însoară-te cu cine vrei tu, dar să fie blondă, să ştie să cânte şi să fie veselă“, îl sfătuiseră părinţii. Iar soţia sa are toate aceste calităţi.
Ultimul cuvânt a fost al profesorul Sarafoleanu. Concis, a mulţumit celor prezenţi şi celor care au organizat lansarea, spunând că oriunde se poate face ceva dacă ai curaj, tenacitate, dacă ai de la cine să înveţi. „E şi o chestiune de destin, de şansă, şi eu cred că e bine să îţi întâmpini destinul, să îl urmezi, să te laşi dus, şi nu târât de el.“

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe