Actualul număr al REVISTEI ROMĂNE DE BIOETICĂ (nr. 2/2010) se deschide cu editorialul semnat de Liviu Oprea şi intitulat programatic „Aspecte ale inegalităţilor sociale în îngrijirile medicale“, temă de o dureroasă actualitate pentru ceea ce este starea de sănătate a populaţiei din ţara noastră. Reţinem extinderea discuţiei dincolo de aspectele strict financiare, autorul argumentând că „promovarea dreptului la sănătate în mod echitabil la nivel de comunitate nu poate face obiectul strict al alocării resurselor din sistemul sanitar, ci trebuie să fie rezultatul unor politici intersociale la nivelul întregii societăţi, care să vizeze organizarea şi finanţarea sistemului sanitar public, dar şi politicile din educaţie şi economie în egală măsură“. (...)
Apropiat ca tematică, articolul „Un sistem sanitar centrat pe ideile cetăţeanului. România. Analiza de caz (I)“, semnat de Cristian Vlădescu, Vasile Astărăstoae şi Silvia Gabriela Scîntee, reaminteşte că, în urma analizei stării de sănătate întreprinsă, în 2007, de Comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor
din domeniul sănătăţii publice din România, s-au identificat şase arii majore de intervenţie: „finanţarea sistemului, organizarea sistemului, serviciile spitaliceşti, politica medicamentului, asistenţa primară şi resursele umane“. A fost elaborat şi un set de recomandări pentru ameliorarea sistemului de sănătate. Nu ştim în ce măsură aceste recomandări au fost aplicate, însă e cert că starea de sănătate a populaţiei nu dă semne de redresare.
Tematica revistei se remarcă prin diversitate, bogăţie de informaţii, ţinuta elevată a tratării şi preocuparea constantă pentru realităţile noastre. Amintim doar câteva dintre titlurile articolelor: „Influenţe de natură economico-managerială manifestate la nivelul sistemelor de sănătate publică“ de Ionel Bostan şi Veronica Grosu, „Moralitate comună, dileme morale, spirit interpretativ“ de Bogdan Olaru, „Evaluări etico-normative în asistenţa bolii Alzheimer“ de Oana-Cristina Creţu, Andreea Silvana Szalontay, Ramona Mircea, Vasile Chiriţă şi Roxana Chiriţă sau „Etic în educaţia medicală tehnologică“ de Elena Toader. Sunt şi articole care invită la reflecţie şi dezbatere cum este, de pildă, cel semnat de Eugen Huzum şi intitulat „Câteva obstacole în calea aplicării principiului responsabilităţii individuale pentru boală în raţionalizarea serviciilor medicale“. Este o temă mereu discutată de specialişti în ultima vreme şi are la bază adevărul în virtutea căruia „stilul de viaţă“ reprezintă un factor de risc pentru multe dintre maladiile omului contemporan. Cum oriunde în lume finanţarea este limitată, se pune problema ca persoanele care s-au îmbolnăvit din motive străine de voinţa lor să fie mai îndreptăţite să aibă prioritate la resursele medicale, în timp ce pentru cei care se fac „vinovaţi“ de propria boală, accesul la aceste resurse să fie limitat. Teoretic, acest principiu este îndreptăţit, practic însă, aşa cum arată autorul, aplicarea lui întâmpină obstacole greu de trecut: 1) imposibilitatea stabilirii cu certitudine a faptului că un pacient s-a îmbolnăvit ca urmare a stilului său de viaţă; 2) lipsa unei modalităţi fezabile şi demne de încredere de stabilire şi evaluare a vinovăţiei unui individ pentru stilul său de viaţă; 3) dreptul la intimitate al pacienţilor; 4) o seamă de exigenţe şi principii morale şi 5) etica profesiei medicale. Cum scrie autorul, „înlăturarea unora dintre aceste obstacole – precum dreptul la intimitate al pacienţilor, exigenţele şi principiile morale… etica medicală – este ea însăşi, cel puţin atâta vreme cât le tratăm la modul serios, inacceptabilă.“ Coerenţa lor este elocventă pentru cvasiimposibilitatea aplicării principiului responsabilităţii individuale, discuţia însă este binevenită pentru conştientizarea acestui „factor de risc“, mai ales că se vorbeşte frecvent de prevenţie iar educaţia este unul dintre aliaţii ei de neînlocuit.
Mai semnalăm articolul „Dimensiunea bioetică a cercetării farmacologice“ de Roxana-Georgiana Tauşer, Beatrice-Gabriela Ioan şi Florin Zugun-Eloae. Actualitatea temei este relaţionată cu deschiderea Farmacologiei spre „era terapiei individualizate“ şi provocările de natură etică de felul: confidenţialitatea şi caracterul privat al informaţiilor, consimţământul informat, accesibilitatea la medicamente a pacienţilor identificaţi ca non-responsivi, legislaţia anti-discriminatorie, aspecte ţinând de proprietatea intelectuală şi explorarea datelor farmacogenetice. Motivaţia unei atari dezbateri constă în faptul că: „Succesul medicinii personalizate va depinde în mare măsură de percepţia şi aprobarea din partea societăţii a raportului beneficiu/risc în testarea farmacogenetică“.
Subliniem că articolele sunt traduse şi în limba engleză, ceea ce facilitează cunoaşterea preocupărilor şi realizărilor specialiştilor români într-o disciplină de la care se aşteaptă foarte mult pentru o asumare înţeleaptă a condiţiei umane. Conţinutul ideatic al textelor publicate, bogatul aparat bibliografic şi argumentarea verosimilă a opiniilor exprimate fac din acest număr al Revistei Române de Bioetică unul de viu interes pentru medicii de diferite specializări, farmacişti şi eticieni, ca şi pentru intelectualii dornici să înţeleagă cât mai bine răscrucea lumii în care trăim.
