Da, fracturându-şi identitatea prin schimbarea limbii, a devenit un eroic trădător. Înainte însă de a detaila acest determinism, să derulăm evenimentele prilejuite de centenarul naşterii lui Emil Cioran.

   Marţi, 12 aprilie, în Sala „Theodor Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române a fost vernisată de către acad. Dan Hăulică, preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, expoziţia aniversară dedicată lui Emil Cioran (1911–1995). În conferinţa de presă desfăşurată o jumătate de oră mai târziu la Clubul Academicienilor, a fost prezentat dl George Brăiloiu, un om de afaceri român care a achiziţionat, la licitaţia de la Paris, o mare parte din manuscrisele lui Emil Cioran, rămase familiei după moartea sa. Pe acestea le-a donat Bibliotecii Academiei Române. Suma pentru care a fost făcută achiziţia a fost considerabilă, depăşind o jumătate de milion de euro, lucru care a făcut ca filantropul român să fie înconjurat de stimă şi să fie elogiat de membri marcanţi ai Academiei Române. Conferinţa de presă s-a bucurat de o participare numeroasă şi a prilejuit formularea multor întrebări pe cele mai diverse teme.

   A urmat, în Aula Magna a Academiei Române, desfăşurarea sesiunii festive dedicată Centenarului naşterii lui Emil Cioran. Programul s-a desfăşurat în două părţi. În prima a avut loc decernarea Diplomei „Meritul Academic“ dlui George Brăiloiu, care a făcut donaţia menţionată mai sus. Dat fiind că personalitatea comemorată este originară din comuna Răşinari de lângă Sibiu, au mai fost invitaţi la cuvânt preotul şi primarul acestei comune.

   Partea a doua a fost rezervată alocuţiunilor de fond. Acad. Eugen Simion a vorbit despre paradoxul Cioran, numindu-l pe acesta un mare moralist şi nihilist-nietzschean în filosofie. Comparaţia cu Voltaire a părut firească, iar negativismul cioranian a avut drept rezultat supunerea spiritului românesc la o terapie de şoc. Un fenomen crucial pentru pătrunderea în areopagul lumii culturale a fost faptul că, la 40 de ani, Cioran şi-a schimbat limba de scriere, din română în franceză. Vorbitorul a arătat că acest seism lingvistic nu s-a datorat faptului că filosoful ar fi fost un admirator prea înfocat al limbii franceze, pentru care a avut adjective nefavorabile. Dar fenomenul impus din exterior de situaţia exilului a rodit într-un aliaj excepţional. Cioran şi Ionescu nu au fost de la început amici, dar în străinătate amândoi s-au apropiat şi s-au preţuit. „Nu se poate construi nimic fără negaţie“, crede Cioran, motiv pentru care refuză în bloc valorile unanim acceptate. A iubit limba română „cu o ură grea“ dar din altoirea ei pe limba franceză a rezultat un paradis lexical. Ca moralist, nu produce un efect deprimant deoarece modul cum neagă totul este de un tip special şi porneşte din interior.

   Prof. univ. Irina Mavrodin, cel de-al doilea vorbitor, s-a referit tot la importanţa schimbării limbii pentru creaţia lui Emil Cioran. El a fost, după o expresie franceză reuşită, şi éroiquement traître. Fără schimbarea limbii, Cioran ar fi rămas doar un mare scriitor român, aşa cum au fost cei care, deşi traduşi în alte limbi, s-au făcut cunoscuţi târziu. Şansa lui a fost poziţia dublă de autor şi traducător sau mai degrabă de traducător şi autor.

   Tema intervenţiei monseniorului Ioan Robu a fost atitudinea lui Cioran faţă de religie. Ea se explică prin experienţa personală, alcătuirea Sinelui şi suferinţa existenţială. Au fost discutate patru concepte: blasfemia, rugăciunea, refuzul lumii sau renunţarea la mântuire şi sensul vieţii reprezentat prin chemare.

   Au mai luat cuvântul Simona Modreanu, publicistul Marin Diaconu, acad. Mihai Cimpoi, din Republica Moldova, şi Dan Hăulică, membru corespondent al Academiei Române.