În preambulul prezentării REVISTEI MEDICO-CHIRURGICALE IAŞI, nr. 2/2009 (aprilie–iunie) – cu gândul îndeosebi la cititorul tânăr – simţim nevoia de a reaminti faptul că publicaţia este cea mai veche revistă ştiinţifică biomedicală din România, primul număr văzând lumina tiparului în ianuarie 1887 (sub denumirea iniţială de Buletinul Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi). Şi că, în evoluţia istorică a lucrurilor, apariţia a fost facilitată de prealabila existenţă a Societăţii de Medici şi Naturalişti, fondată în 1833, de către intelectuali patrioţi, cu minţi luminate şi informate, profesorii Mihai Zota şi Iacob de Czihak numărându-se printre iniţiatori. De menţionat că preşedinţi ai Societăţii au fost de-a lungul celor 112 ani de la apariţie, mari personalităţi medicale, între care – citându-i din memorie – profesorii Ernest Juvara, Nicolae Hortolomei, Mihai Ciucă, Grigore T. Popa, Vladimir Buţureanu, Ion Enescu. În prezent, preşedintele în exerciţiu al Comitetului Societăţii este dl prof. dr. Carol Stanciu, preşedinţi de onoare, dnii acad. Ioan Haulică, prof. dr. Gheorghe Scripcaru şi dna prof. dr. Alla Vâţă. Iar Colegiul de redacţie, căruia i se datorează, în bună măsură, nu numai nivelul ştiinţific ridicat al articolelor selectate spre publicare, dar şi respectarea ritmului regulat de apariţie, este condus de dl prof. dr. Valeriu Rusu, cunoscut specialist în biofizică şi medicină nucleară, marele lexicograf medical, care este, concomitent, şi unul dintre vicepreşedinţii Societăţii. Revista este inclusă de mult timp în Index Medicus (o evidenţă completă a tuturor articolelor medicale, idee pusă în aplicare în şi din 1879, de către chirurgul american John Shaw Billings), precum şi în Medline, renumită bază de date bibliografice din domeniile medicinii, dentisticii, sistemelor de sănătate şi medicinii veterinare.
    Numărul la care ne referim debutează cu editorialul Organismul ca sursă de inspiraţii pentru nanotehnologii. Un subiect pe cât de incitant, pe atât de actual. Despre nanomedicină s-a scris, mai demult, şi în „Viaţa medicală“, la rubrica Jurnalul unui medic cosmopolit, autoare, dr. Marinela van den Heuvel Olăroiu, subiectul constituind şi un capitol al cărţii sale de eseuri, ce poartă acelaşi titlu cu rubrica. Miniaturizarea intervenţiilor medicale – îi informa autoarea pe cititori – cu scopul de a mări precizia şi a micşora ravagiile celor efectuate la scară macro, a cunoscut în ultimele decenii o justificată dezvoltare, opinând că nanomedicina va avea un profund impact asupra practicii medicale. Previziunea apariţiei unei noi ştiinţe, nanotehnologia, i-ar fi aparţinut fizicianului american Richard Feynman (1918–1988), laureat al Premiului Nobel. Profesorul Valeriu Rusu, semnatarul editorialului din „Revista Medico-Chirurgicală…, îl citează pe Robert A. Freitas ca fiind cel care a definit nanomedicina: o aplicaţie medicală a nanotehnologiei. Enumerând progresele în domeniu, autorul menţionează speranţa pe care o au oamenii de ştiinţă de a obţine nanoagenţi capabili să realizeze analiza şi diagnosticul intracelular, fără afectarea funcţionării normale a celulei-gazdă. Dar, nu numai atât: cercetătorii au constatat că organismul însuşi conţine în mod natural nanoobiecte biologice, cum ar fi dubla elice ADN, conformaţia Z a ADN, biomembranele, canalele ionice ş.a. „Iar cei ce visează, în cunoştinţă de cauză totuşi, la nanoroboţii (sau nanomaşinile) pentru diagnostic şi terapie în interiorul corpului uman, trebuie să se inspire din această minunată maşinărie care este organismul uman.“
    În continuare, articolele sunt grupate pe următoarele capitole şi subcapitole: pentru  Medicină internă – Pediatrie, Actualităţi, Articole originale, Cazuri clinice. Şi aceeaşi subdiviziune a materiei pentru  Chirurgie  Ştiinţe fundamentale  Medicină preventivă – Laborator  Medicină dentară  Farmacie  Bioinginerie medicală. Din primul grup, de mare interes ni s-a părut studiul Statinele şi stresul oxidativ (Florina Filip-Ciubotaru, Liliana Foia, Carmen Manciuc). Interesul e dat de faptul că diminuarea nivelurilor mari ale fracţiei lipoproteice LDL-c şi mai cu seamă a celei oxidate-LDL-c oxidate reduce incidenţa aterosclerozei şi deci a killer-ului numărul unu reprezentat de bolile cardiovasculare. Această ipoteză lipidică a orientat cercetările spre descoperirea de agenţi care să scadă nivelul lipidelor circulante, îndeosebi a colesterolului, prin inhibarea activităţii HMG-CoA reductazei. Progresul de interes practic l-a constituit descoperirea statinelor, o clasă de medicamente bine-cunoscută în prezent din punctul de vedere al proprietăţilor chimice şi al multor beneficii clinice. Articolul sistematizează date din literatură, analizând mecanismele prin care statinele îşi exercită aceste efectele antioxidante. Autorii amintesc totuşi faptul că nu întotdeauna există un paralelism între acţiunea hipolipemiantă a statinelor şi efectul lor antioxidant, precum şi că ateroscleroza este văzută, mai nou, şi ca o maladie în care inflamaţia joacă un rol important, dacă nu esenţial! Nu intrăm în amănunte, scopul sublinierilor noastre fiind acela de a-l îndemna pe cititor spre studiul aplicat al textului respectiv. Totuşi, nu putem să nu consemnăm observaţiile cu privire la rolul benefic al statinelor în afecţiuni dintre cele mai diverse, precum cancerul, boala Alzheimer, diferite nefropatii, unele boli infecţioase, ba chiar şi în sindromul ovarului polichistic.
    Respectabil din punct de vedere ştiinţific este şi studiul Meningite bacteriene comunitare; analiză pe 10 ani (Egidia Miftode, A. Vâţă, D. Leca, M. Hurmuzache, Olivia Dorneanu, Carmen Manciuc, V. Luca, Carmen Dorobăţ). Studiul are la bază analiza a 679 de meningite bacteriene internate în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi. Se deplânge rata redusă a documentării bacteriologice, prin faptul recurgerii la tratamentul cu antibiotice, înaintea cunoaşterii spectrului etiologic al meningitelor; cel mai frecvent microorganism continuă să fie, la copil, meningococul, urmat de pneumococ (acesta, la adult, se situează pe primul loc); se menţio¬nează nivelul crescut al nonsensibilităţii la antibiotice a pneumococului, impunându-se ca prescripţie cefalosoporinele de a treia generaţie; se constată o uşoară scădere a letalităţii.
    Un colectiv numeros, alcătuit din Lavinia Caba, Cristina Rusu, M. Volosciuc, Lăcrimioara Butnariu, Elena Braha, Mihaela Grămescu, C. Bujoran, E. V. Gorduza, M. Covic, este preocupat de Retardul mintal idiopatic – importanţa scorurilor de diagnostic clinic pentru selecţia cazurilor. Retardul mental (RM) ar afecta trei la sută din populaţia generală (procent care ni se pare mic, dar autorii nu precizează aria geografică la care se referă indicele citat), apreciind că RM este o problemă de sănătate publică prin consecinţele sale sociale. Factorii genetici (anomalii cromozomiale, boli monogenice, boli multifactoriale sau mitocondriale) sunt dominanţi, dar şi cei de mediu nu sunt de neglijat. „În ultimii ani s-a acordat o importanţă deosebită rearanjamentelor subtelemerice, acestea având o contribuţie importantă (5%) în determinismul RM de cauză neprecizată.“ Studiul retrospectiv se bazează pe analiza unui lot de 36 de copii, pentru selecţia cazurilor folosindu-se scorul de Vries, considerat clinic folositor pentru identificarea anomaliilor cromozomiale majore. Ne oprim aici, din raţiuni de spaţiu tipografic, îndemnându-i încă o dată pe cititori să devină fideli lecturii acestei centenare şi renumite publicaţii medicale ieşene.