Newsflash
Cultură

Ce nu se face, dar se face

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - nov. 20 2009
Ce nu se face, dar se face

O divă uşor peltică, aflată la vârsta dinţilor de lapte, recită cu aplomb: „Viaţa noastră a fost invadată de politică!“. E un spot publicitar pentru o apariţie din mass-media care nici politică nu mănâncă şi nici nu vrea să ştie că forurile internaţionale interzic folosirea copiilor în reclame. (S-a admis, la un moment dat, prezenţa lor, dar numai în cazul unor produse adresate exclusiv copiilor. Recent, au apărut însă reţineri şi aici, deoarece, pentru respectarea adevărului adevărat, spun cercetătorii americani, în reclamele pentru hrană şi băuturi, de exemplu, copiii interpreţi ar trebui să fie obezi.) (...)

   Un musculos atlet italian de origine română, aflat şi el la vârstă preşcolară, e prezentat ca o minune a lumii la televiziunile noastre, care uită să întrebe un medic ce se va întâmpla mai târziu cu puştiul intensiv (şi abuziv) educat pentru recorduri exclusiv musculare. Nu se face să abuzezi de copii, dar se face! Nu numai tatăl abuzează, ci şi televiziunea.
   O trecere umoristică acum pe lângă manifestări adulte, vizibile numai pentru cei atraşi de psihanaliză. Cu ani în urmă, un proaspăt ministru, într-o transmisie directă de la TV de la depunerea jurământului, greşea rostirea cuvântului „propăşire“. Spunea, la fel de sigur de sine ca tânăra invadată de politică:
„Jur să contribui la prăbuşirea României!“. La scurtă vreme, mustrat de conştiinţă, probabil, domnia sa a plecat din guvern. Acum, iată, un prim-ministru desemnat condamnă în Parlament, cu toată convingerea, „privilegiile nemăritate“ – trădând, cu ajutorul subconştientului personal, un anume, ne-aşteptat, domeniu de interes. Nu se face ca hoţul cuvântului dorit să acţioneze în public, cedând locul adevărului gol-goluţ? Ba se face. Cel puţin pentru o meritată doză de râsoterapie administrată telespectatorului cinstit.
   Şi acum, din nou serios: domnul doctor Florin Tudose ar trebui să fie mult mai precaut atunci când este invitat să diagnosticheze suferinţe psihice şi să propună tratamente. Nu se face ca gândirea medicală (care poate fi şi condusă greşit într-un anumit context) să se expună public. Dânsul şi-a permis să eticheteze în gura mare manifestăile furibunde ale unui fotbalist şi să prescrie o anumită conduită faţă de acesta din partea factorilor responsabili, uitând complet de confidenţialitatea actului medical (dacă va fi existat vreunul în cazul de faţă, pentru că „foaia de observaţie“ folosită de doctor părea scrisă exclusiv de presa tabloidă), de calmul şi înţelepciunea care se cer unui medic, cu atât mai mult unui psihiatru, precum şi de dreptul la imagine al pacientului.
   Nocivitatea unui astfel de comportament s-a şi văzut, din păcate: molipsit, probabil (direct sau prin intermediul altor contacţi), de intransigenţa şi transparenţa deplină a doctorului, domnul Ion Cristoiu şi-a permis să jignească un medic, de data asta, trimiţându-l la DNA sau la psihiatru… Pe vremuri, un remarcabil profesor universitar ne demonstra că nu poţi arăta limitele sau greşelile cuiva (se purtau critica şi prezentarea „limitelor”), dacă nu eşti „cu cel puţin un cap deasupra lui, pentru că altfel n-ai cum să le vezi“. Unul dintre cei admonestaţi atunci de către profesor vorbea, de pildă, despre „limitele lui Kant“, dar distanţa dintre critic şi criticatul Kant era la fel de mare ca distanţa de acum dintre Cristoiu şi victima lui, în materie de medicină.
   E bine, cred, domnule doctor Tudose, să nu vă mai molipsiţi, de la presă, de înfierbântări. (Apropo, febra, după cum spunea o reporteriţă suavă, „este principala simptomă“ a porcinei.) Altfel va trebui să recomandăm măşti anti-prescripţii medicale telespectatorilor vulnerabili.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe