Duminică dimineaţa. Vocea calmă a
moderatorului şi înţelepciunea lui Neagu Djuvara strecoară în suflete un gând
luminos, traversat în zbor de un bob întunecat cât o musculiţă de oţet: în
capitala noastră n-au supravieţuit clădirile vechi, conacele de altădată. Înşişi
moştenitorii acestora, întorşi de la Viena, le-au înlocuit cu unele aidoma
celor din Capitala Austriei. Mai apoi, moştenitorii moştenitorilor, întorşi de
la Paris, au înlocuit înlocuitoarele cu unele aidoma celor din capitala Franţei.
Nici urmă n-a mai rămas din construcţiile „balcanice“, largi, generoase, cu
puternic înclinatele lor acoperişuri. Concluzia lui Neagu Djuvara, exprimată la
Radio România Actualităţi: poporul român n-are cultul monumentelor, renunţă uşor
la moşteniri, la fel ca tinerii ajunşi la majorat, care, plecaţi de acasă, îşi
întemeiază o familie şi ţin să-şi înalţe altă casă, a lor. În casa părintească
nu rămâne decât prâslea, ca să-şi îngrijească părinţii şi abia după moartea lor
să-şi poată clădi un cămin după gustul inimii. Părea un argument pentru
resemnare, dar nu era decât o deschidere de apetit pentru dezbaterea care avea
să urmeze.
Intrarea acesteia a fost lină, fără bătăi de
tobe, fără acuzaţii paranoide, fără tânguieli patriotarde condimentate cu
injurii la adresa „vinovaţilor“, fără declaraţii de principii pierdute în
abstract. E o campanie „punctuală“, în serial (pentru că va continua), surprinzător
de paşnică şi de civilizată: „Ce facem cu Hala Matache?“. O clădire de pe
vremea lui Matache Măcelarul stă (încă) în calea unei noi şi moderne
magistrale, care se chinuieşte să apară.
Radio România Actualităţi a hotărât, se
pare, să ofere ascultătorilor săi şi ţării o campanie cum scrie la carte: cu
voci avizate, de profesionişti ai domeniilor implicate, obişnuite să asculte fără
întreruperi şi să înţeleagă, în toată profunzimea şi motivaţia lor, opiniile
contrare, să discute respectuos, responsabil, elegant. Nu în ultimul rând, să
ofere o campanie cu finalitate: cea mai potrivită soartă pentru Hala Matache
urmează să fie hotărâtă în consens. În acea dimineaţă au fost intervievaţi: Şerban
Sturdza, arhitect al arhitecţilor, care a salvat „două bisericuţe“ vechi (dar
nu singur, va preciza dânsul, ci cu un grup de tineri arhitecţi extraordinari,
care s-au îngrijit şi de picturile exterioare şi interioare ale unui alt aşezământ,
pentru care au strâns fonduri „din privat“), Mircea Toma (cel care recunoştea că
a avut „gura naivă“ când vorbea despre „pacea de la Matache“, pentru că
primejdia nu trecuse) şi (în calitate de bucureştean) gazetarul Stelian Tănase,
care nutreşte un profund scepticism cu privire la soarta Halei Matache.
Ce află radioascultătorul neutru: că
specialiştii ar avea soluţii care „să satisfacă pe toată lumea“; ele se cer
discutate, însă, pe îndelete, cu forurile de resort. La această primă dezbatere,
primarul general a lipsit pentru că avea telefonul închis, dar, cum campania
continuă până la soluţionarea problemei, dânsul ocupă primul loc pe lista
organizatorilor. Moderatorul e hotărât să nu lase lucrurile neterminate. Ne aşteptăm,
aşadar, ca Radio România Actualităţi să medieze până la capăt una dintre cele
mai civilizate şi mai eficace campanii. (O singură dată, un singur invitat, în
virtutea unei prea răspândite „inerţii“, şi-a permis, la un moment dat, să se
refere la „minciunile primarului“, dar, graţie echilibrului moderării, nimeni
n-a mai folosit asemenea termeni.)
Dacă se va întâmpla astfel, câştigul va fi
dublu: pentru Hala Matache, un simbol, de fapt, al atitudinii noastre faţă de
valori moştenite, dar şi pentru mult aşteptata şi necesara finalitate a
demersurilor gazetăreşti.
Şi am mai avea, slavă Domnului, campanii de
dus pentru destule hale Matache semidemolate: pentru educarea educaţilor şi a
educatorilor, ca moştenirea lui Spiru Haret să nu-i rămână doar acelui crater
de pe Lună, pentru ca veşnicul ministru al sănătăţii Ion Cantacuzino să poată
eradica, împreună cu noi, holera, tuberculoza, SIDA, sifilisul, cancerul,
laolaltă cu anxietatea, lăcomia, setea de putere şi celelalte tulburări
mintale…
