Newsflash
Cultură

Campanie începută bine

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - nov. 1 2012
Campanie începută bine
   Duminică dimineaţa. Vocea calmă a moderatorului şi înţelepciunea lui Neagu Djuvara strecoară în suflete un gând luminos, traversat în zbor de un bob întunecat cât o musculiţă de oţet: în capitala noastră n-au supravieţuit clădirile vechi, conacele de altădată. Înşişi moştenitorii acestora, întorşi de la Viena, le-au înlocuit cu unele aidoma celor din Capitala Austriei. Mai apoi, moştenitorii moştenitorilor, întorşi de la Paris, au înlocuit înlocuitoarele cu unele aidoma celor din capitala Franţei. Nici urmă n-a mai rămas din construcţiile „balcanice“, largi, generoase, cu puternic înclinatele lor acoperişuri. Concluzia lui Neagu Djuvara, exprimată la Radio România Actualităţi: poporul român n-are cultul monumentelor, renunţă uşor la moşteniri, la fel ca tinerii ajunşi la majorat, care, plecaţi de acasă, îşi întemeiază o familie şi ţin să-şi înalţe altă casă, a lor. În casa părintească nu rămâne decât prâslea, ca să-şi îngrijească părinţii şi abia după moartea lor să-şi poată clădi un cămin după gustul inimii. Părea un argument pentru resemnare, dar nu era decât o deschidere de apetit pentru dezbaterea care avea să urmeze.
   Intrarea acesteia a fost lină, fără bătăi de tobe, fără acuzaţii paranoide, fără tânguieli patriotarde condimentate cu injurii la adresa „vinovaţilor“, fără declaraţii de principii pierdute în abstract. E o campanie „punctuală“, în serial (pentru că va continua), surprinzător de paşnică şi de civilizată: „Ce facem cu Hala Matache?“. O clădire de pe vremea lui Matache Măcelarul stă (încă) în calea unei noi şi moderne magistrale, care se chinuieşte să apară.
   Radio România Actualităţi a hotărât, se pare, să ofere ascultătorilor săi şi ţării o campanie cum scrie la carte: cu voci avizate, de profesionişti ai domeniilor implicate, obişnuite să asculte fără întreruperi şi să înţeleagă, în toată profunzimea şi motivaţia lor, opiniile contrare, să discute respectuos, responsabil, elegant. Nu în ultimul rând, să ofere o campanie cu finalitate: cea mai potrivită soartă pentru Hala Matache urmează să fie hotărâtă în consens. În acea dimineaţă au fost intervievaţi: Şerban Sturdza, arhitect al arhitecţilor, care a salvat „două bisericuţe“ vechi (dar nu singur, va preciza dânsul, ci cu un grup de tineri arhitecţi extraordinari, care s-au îngrijit şi de picturile exterioare şi interioare ale unui alt aşezământ, pentru care au strâns fonduri „din privat“), Mircea Toma (cel care recunoştea că a avut „gura naivă“ când vorbea despre „pacea de la Matache“, pentru că primejdia nu trecuse) şi (în calitate de bucureştean) gazetarul Stelian Tănase, care nutreşte un profund scepticism cu privire la soarta Halei Matache.
   Ce află radioascultătorul neutru: că specialiştii ar avea soluţii care „să satisfacă pe toată lumea“; ele se cer discutate, însă, pe îndelete, cu forurile de resort. La această primă dez­batere, primarul general a lipsit pentru că avea telefonul închis, dar, cum campania continuă până la soluţionarea problemei, dânsul ocupă primul loc pe lista organizatorilor. Moderatorul e hotărât să nu lase lucrurile neterminate. Ne aşteptăm, aşadar, ca Radio România Actualităţi să medieze până la capăt una dintre cele mai civilizate şi mai eficace campanii. (O singură dată, un singur invitat, în virtutea unei prea răspândite „inerţii“, şi-a permis, la un moment dat, să se refere la „minciunile primarului“, dar, graţie echilibrului moderării, nimeni n-a mai folosit asemenea termeni.)
   Dacă se va întâmpla astfel, câştigul va fi dublu: pentru Hala Matache, un simbol, de fapt, al atitudinii noastre faţă de valori moştenite, dar şi pentru mult aşteptata şi necesara finalitate a demersurilor gazetăreşti.
   Şi am mai avea, slavă Domnului, campanii de dus pentru destule hale Matache semidemolate: pentru educarea educaţilor şi a educatorilor, ca moştenirea lui Spiru Haret să nu-i rămână doar acelui crater de pe Lună, pentru ca veşnicul ministru al sănătăţii Ion Cantacuzino să poată eradica, împreună cu noi, holera, tuberculoza, SIDA, sifilisul, cancerul, laolaltă cu anxietatea, lăcomia, setea de putere şi celelalte tulburări mintale…

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe