Medicul în cauză era cel mai titrat specialist al acelui spital. Toate consultaţiile au decurs bine, s-au găsit cauze, s-au pus diagnostice, s-au făcut planuri, unele necesitau chirurgie, altele nu.

Un detaliu a atras însă atenţia. Mai mulţi pacienţi veneau după ce mai fuseseră și pe la alţi medici și ţineau în mână un dosărel. De îndată ce deschideau gura, medicul își îndrepta privirea spre dosărel și apoi, dacă era cazul, punea un CD cu imagistică în computer. Discuţia se purta apoi cu medicul uitându-se fie în dosar, fie în imagistică.

Elementele relevante identificate erau minuţios discutate cu pacienţii. De multe ori apela la o bancă de imagini pentru a explica fie patologia, fie natura posibilelor intervenţii. La final, atmosfera era pozitivă, de control asupra situaţiei. Repet, medicul avea o doză uriașă de credit încă de când pacientul călca în acel spital.

Lucrurile au mers bine și foarte bine de ani buni. Merită ceva schimbat? Depinde de ce vrei. Dacă vrei să nu ratezi nicio ocazie care nu costă nimic să faci o impresie grozavă (cu impact asupra deciziei terapeutice și a evoluţiei în timp a cazului respectiv), atunci mai poţi face lucruri.

Cum ar fi să acorzi o atenţie neîntreruptă (cu contact vizual), timp de circa două minute, oamenilor care își caută o șansă în plus la viaţă în cabinetul tău. Nu dosarului și nu computerului. Va avea un impact ce depășește așteptările oricărei părţi.

Acum am înţeles mult mai clar de ce modelul de comunicare REDE al Clinicii Cleveland (bazat pe sute de cercetări ale interacţiunii medic-pacient) prevede o scurtă introducere a computerului ca parte a consultaţiei de calitate.

Ceva de genul: „Dacă aveţi CD cu investigaţii imagistice, am să vă rog să mi-l daţi, că durează să se încarce. Am să mă uit pe el și am să vă arăt dacă găsesc ceva important de discutat…”. Simplu și de impact. Nu credeţi? Vă invit să măsuraţi.

Citiți și: A scăpat miraculos dintr-un accident de mașină zdrobitor