București, Sectorul 5, viteza regulamentară 50 km/oră, culoarea verde a semaforului, pietonul (un tânăr) se angajează în traversare. Mașina vine dinspre strada Vasile Pârvan, „zburând” cu cel puţin 80 km/oră; forţează culoarea roșie a semaforului.

Povestitorul simte că se petrece ceva. Fără să poată avea vreo reacţie, vede cum tânărul este aruncat în aer, membrele parcă se desfac din trup, se arcuiesc, ajung în unghiuri de neimaginat, apoi tânărul aterizează pe caldarâm. Mașina oprește.

Mă opresc, îngrozit, fără să fiu în stare să spun vreun cuvânt. În mod absolut miraculos, tânărul „zdrobit” se ridică și vrea să plece („ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”).

Șoferul coboară și abia atunci realizez că este unul dintre foștii mei studenţi, mereu relaxat și atoateștiutor (din anul II). Drama pare că se încheie. Ulterior vine o ambulanţă și urmează celelalte elemente administrative dintr-o astfel de împrejurare.

Trebuie făcut ceva!

Având în minte tânăra ucisă pe șoseaua Kiseleff*, fără a putea uita moartea Alinei-Mihaela**, aducându-mi aminte și de o altă situaţie, a unui alt tânăr (tot motociclist), internat într-un important spital din ţara noastră, nu doar cu leziuni post-accident, dar și în sindrom de coagulare intravasculară diseminată, intratabil, m-am gândit că „nu se mai poate; trebuie făcut ceva!”

În acest sens am început să trimit mesaje scrise către brigada de poliţie rutieră, Ministerul de Interne și către alte instituţii ale statului. Am socotit că ar fi bine să încep, având speranţa că mulţi se vor alătura demersului; aceste drame sunt de interes naţional.

Nu sunt o problemă a cuiva anume; oricare dintre noi putem avea cunoștinţe, prieteni, rude care să ajungă să sufere din cauza modului criminal în care se conduce, dar și din cauza altor aspecte (inclusiv cele administrative – șosele proaste, lipsa autostrăzilor, lipsa cronică a infrastructurii), atât de numeroase încât pot umple un articol doar listate linioară cu linioară.

Este nevoie de noi toţi

În 2011, domnul profesor Alexandru Vlad Ciurea spunea***: „În fiecare an, în luna septembrie, are loc o «explozie» de accidente de circulaţie care implică tineri – cel mai des pe motociclete sau scutere. Probabil, lipsa de control, de educaţie rutieră, de responsabilitate, la care se adaugă sprijinul financiar excesiv și neglijenţa părinţilor sunt factorii primari care favorizează angajarea în aceste evenimente nefaste. Mulţi dintre tinerii de 18-25 de ani care posedă bolizi pe două roţi sau variante de scutere își asumă riscul major de a goni cu viteze extrem de mari pe șoselele primejdioase ale României. În Clinica I Neurochirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni» avem în fiecare toamnă o adevărată «recoltă» de acest gen. Unii pacienţi ajung cu traumatisme ale coloanei vertebrale, cazul cel mai grav fiind ruptura măduvei spinării cervicale. De asemenea, există o cazuistică numeroasă cu traumatisme cranio-cerebrale survenite, în accidente rutiere, la motocicliști”.

Aceasta este doar o parte a problemei. În mesajul domnului profesor apar listate câteva cauze, o mică parte între toate cauzele.

Fiind o persoană care a avut în grijă, cândva, sănătatea publică la nivel naţional, știu despre ce vorbesc și știu că trebuie făcut mult mai mult decât a discuta, a plănui, a face unele schimbări legislative. Este nevoie de mult mai mult și este nevoie de noi toţi – pentru noi toţi! Nu de fiecare dată cineva accidentat va fi salvat – miraculos.

Citiți și: Computerul de pe birou