Newsflash
Sănătate privată

Clinicile Dentare Dr. Leahu devin parte din Rețeaua REGINA MARIA

de Dr. Laura Davidescu - iun. 12 2023
Clinicile Dentare Dr. Leahu devin parte din Rețeaua REGINA MARIA

Rețeaua REGINA MARIA intră pe piața serviciilor stomatologice prin preluarea pachetului majoritar, de 51%, al Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA semnează cea mai mare tranzacție a anului de pe piața serviciilor medicale prin preluarea pachetului majoritar din Clinicile Dentare Dr. Leahu, se anunță într-un comunicat de presă.

Cu prezență în 13 orașe din țară, cu 169 de cabinete în 109 clinic, rețeaua Dr. Leah7 este liderul pieței stomatologice din România. În urma tranzacției, Dr. Ionuț Leahu păstrează o participație de 49%, iar fondul de private equity Morphosis Capital iese din acționariatul furnizorului de servicii stomatologice.

REGINA MARIA pătrunde astfel pe nișa de servicii stomatologice și începe o nouă etapă de creștere a businessului. 

„Urmărim de mulți ani dinamica pieței de stomatologie, iar acum a venit momentul oportun să facem acest prim pas, care marchează și deschiderea noastră către o consolidare a acestui domeniu în România. Stomatologia este o piață cu un foarte bun potențial de dezvoltare. Împreună cu echipa ambițioasă și performantă construită de Dr. Ionuț Leahu, vom aduce și mai multe servicii cu valoare adăugată pentru pacienții români”, declară Fady Chreih, CEO-ul REGINA MARIA.

Rețeaua de clinici stomatologice fondată și condusă de Dr. Ionuț Leahu de mai bine de un deceniu a înregistrat în 2022 venituri de peste 26 milioane euro (132 de milioane de lei), în creștere cu 31% față de anul precedent. Clinicile Dentare Dr. Leahu reunesc o echipă de 500 de angajați, dintre care 200 de medici și specialiști în anestezie generală. Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală. Rețeaua dispune și de propriul centru de instruire pentru medici specialiști, medici rezidenți și asistenți medicali. Peste 5.000 de pacienți trec lunar pragul clinicilor de stomatologie.

„Acum 12 ani, am început un drum în care mi-am propus să schimb complet felul în care se face stomatologie în România. Am decis atunci că pacientul merită să primească toate opțiunile de tratament personalizate, bazate pe un diagnostic corect și complet. Am decis ca eu, ca medic, să fiu la dispoziția pacienților oricând ar alege ei să se trateze. Aceste decizii m-au provocat să construiesc cea mai complexă instituție din stomatologia românească. După ce am tratat peste 100.000 de oameni, am realizat că datoria noastră este să fim alături de fiecare pacient, de la primul dinte, pe tot parcursul vieții. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, instituția pe care am construit-o trebuie să depășească persoana și, natural, am ales să mă alătur Rețelei de sănătate REGINA MARIA, nu doar pentru cel mai bun standard al calității medicale din România, dar mai ales pentru preocuparea permanentă pentru experiența pacientului. Am siguranța că această decizie va aduce un element unic în beneficiul celor care ne vor alege, o integrare 360 de grade a medicinei, atât pentru pacient cât și pentru medicul stomatolog. Împreună vom folosi ca platformă tot ce am construit până acum și suntem gata să aducem alături de noi mai mulți medici stomatologi antreprenori. Vom continua astfel planul de a dezvolta sănătatea orală în România. Pentru că eforturile cumulate la nivel de educație medicală, investițiile constante în infrastructură medicală și digitalizare, crearea de procese care cresc experiența pacientului redefinesc leadershipul medical în România”, declară Dr. Ionuț Leahu, fondator și CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu.

 

Prezentă în cele mai importante orașe ale țării: București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași, Sibiu, Constanța, Oradea, Craiova, Galați, Turda, Ploiești și Pitești, Clinicile Dentare Dr. Leahu dețin și un portofoliu de 17.000 de abonamente dentare.

În urma tranzacției, Clinicile Dentare Dr. Leahu vor opera ca divizie de sine stătătoare în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA, iar Dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator, va păstra atribuţiile de management.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe