Newsflash
Știri

Certificate false de vaccinare, eliberate de medici din Neamț și Iași

de Dorina Novac - ian. 12 2022
Certificate false de vaccinare, eliberate de medici din Neamț și Iași

Peste 20 de percheziții au fost efectuate, miercuri, în județele Neamț și Iași, într-un dosar privind eliberarea unor certificate false de vaccinare împotriva COVID-19.

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au efectuat, miercuri, 12 ianuarie, 25 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Neamț și Iași, suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.

certificate false de vaccinare
Sursă imagine: mai-dga.ro

De asemenea, se pun in executare cinci mandate de aducere și șapte ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.

„Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din cele două județe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane”, se arată într-un comunicat de presă al DGA.

Potrivit sursei citate, în unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare.

Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe