Întreaga lume se confruntă cu o pandemie de
diabet zaharat (DZ) în urma occidentalizării modului de viaţă, îmbătrânirii
populaţiei, urbanizării, care au drept consecinţe modificări ale alimentaţiei,
adoptarea unui stil de viaţă sedentar şi dezvoltarea obezităţii. OMS estimează
că, în prezent, în întreaga lume, sunt mai mult de 220 de milioane de persoane
cu DZ şi avertizează că, fără măsuri de rigoare, în 2030 numărul acestora se va
dubla. Prevalenţa DZ la nivel mondial este în creştere şi diferă semnificativ în
funcţie de populaţia studiată, vârstă, sex, statutul socioeconomic şi stilul de
viaţă. Predicţiile pentru anul 2025 sunt îngrijorătoare şi, conform
aprecierilor American Diabetes
Association, prevalenţa DZ va atinge 9%. Aproape 80% din persoanele cu
diabet trăiesc în ţările sărace şi mai puţin dezvoltate şi tot aici se produc
80% din decesele cauzate de această afecţiune cronică.
Nici România nu a fost cruţată de această
„epidemie“. Începând cu anul 1997, cazurile noi de diabet zaharat au crescut
semnificativ an de an, de la o incidenţă de 125,01%ooo locuitori în 1997 la
392,76%ooo locuitori în 2007,
cu variaţii de la un an la altul. Prevalenţa diabetului zaharat este mai
crescută în mediul urban de aproximativ două ori faţă de mediul rural, iar între
sexe nu există o diferenţă semnificativă, dar s-a observat o uşoară creştere în
rândul femeilor. Conform analizei realizate de Centrul Naţional de Statistică şi
Informatică în Sănătate Publică, în ultimii zece ani s-au triplat cazurile noi
de diabet zaharat, mai ales DZ de tip 2, care a ajuns la o incidenţă de 332,57%ooo locuitori în 2007.
Deoarece în România populaţia de peste 65 de ani este în continuă creştere
proporţională (de la 10,8% în 1990 la 15% în 2008), se observă o creştere de
aproximativ patru ori a incidenţei diabetului zaharat în rândul vârstnicilor.
De asemenea, se remarcă o sporire a prevalenţei diabetului zaharat de
aproximativ 2,5 ori în ultimii zece ani, din care 35,65% sunt pacienţi de peste
65 de ani. Din totalul bolnavilor din această grupă de vârstă, 85,5% sunt
bolnavi non-insulinodependenţi, pe când cei insulinodependenţi reprezintă
12,9%, într-un raport de 5:1 între cele două forme clinice de boală.
Un element important, care a dus în ultimii
ani la creşterea incidenţei bolii, a fost reprezentat de urmărirea mai atentă a
populaţiei şi de îmbunătăţirea metodelor de diagnostic. Cu toate acestea, există
cel puţin 30% din cazuri cu DZ de tip 2 nediagnosticat. Acesta din urmă
reprezintă 80–90% din totalitatea cazurilor de diabet zaharat şi este mai
frecvent întâlnit la persoanele supraponderale sau obeze. De asemenea, se
consideră că aproximativ 10% din persoanele vârstnice au DZ nediagnosticat iar
alte 20% suferă de o scădere a toleranţei la glucoză.
Managementul DZ la vârstnic reprezintă o
provocare faţă de alte boli cronice şi a fost reconsiderat în ultimii ani, în
mare parte pe baza experienţei clinice a profesioniştilor din sănătate şi mai
puţin în urma studiilor şi dovezilor. Astfel, se acceptă ca „normale“ valori
mai ridicate ale glicemiei şi ale HbA1c şi există mai puţină reticenţă privitor
la tratamentul cu insulină în DZ de tip 2, cel mai frecvent la vârstnic.
Pentru a atrage atenţia asupra diabetului,
IDF (Federaţia Internaţională de Diabet) şi OMS marchează în fiecare an, la 14
noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului.
Astfel, se aduce un omagiul lui Frederick Banting (născut la 14 noiembrie
1891), care, împreună cu Charles Best, a descoperit insulina, ceea ce a dus la
salvarea a numeroase vieţi omeneşti.
Una dintre acţiunile recomandate de IDF este
iluminarea în albastru (culoarea asociată cu diabetul) a clădirilor şi/sau
expunerea cercului albastru, simbol global al diabetului. Anul trecut au fost
iluminate în albastru mai mult de 900 de monumente şi clădiri din 83 de ţări,
iar în 2011 se aşteaptă şi mai multe. Şi, cine ştie, poate că printre ele vor
fi şi clădiri din România… Urmăriţi, la 14 noiembrie, culoarea albastră!
