„Circulaţia cerebrală este parţial
dependentă, parţial independentă de circulaţia cardiacă.“ (Claude Bernard)
Tehnologia modernă a conturat elementele de
interferenţă între patologia vasculară cardiacă şi cerebrală. Explorarea
neurovasculară este motivată de multiple studii şi argumente şi ilustrată de
câteva exemplificări.
Neurologii parcurg un traseu, în ultimele
decenii, alături de cardiologi, atât pentru optimizarea organizării
managementului pacienţilor cu stroke, cât şi pentru promovarea unor strategii
noi de ordin terapeutic de recanalizare în faza acută a infarctelor cerebrale.
Din păcate, doar tromboliza intravenoasă a
putut fi validată în tratamentul ischemiei cerebrale, în timp ce utilizarea de
antiagregante, asocierea trombolizei cu aspirina sau recanalizarea endovasculară
n-au putut demonstra un beneficiu clinic semnificativ. Aceste elemente
subliniază deci specificitatea patologiei vasculare cerebrale, ce se bazează în
special pe susceptibilitatea parenchimului cerebral la
complicaţii hemoragice,
obligând specialiştii în domeniul patologiei vasculare cerebrale să cerceteze
cu mare rigurozitate parametrii care permit evaluarea cea mai bună a riscului
hemoragic.
Utilizarea de către cardiologi a unor noi
antiagregante plachetare şi anticoagulante orale ridică probleme noi
neurologului vasculolog, impunându-se astfel noi reflecţii asupra gestionării
riscurilor hemoragice, a căror apreciere clinică este dificilă. Utilizarea
combinată a tratamentelor antitrombotice, chiar şi în condiţiile în care se
observă un avans important în prevenţia evenimentelor ischemice, inclusiv
cerebrale, este asociată, din păcate, cu un risc crescut de hemoragii
cerebrale. Rezultă deci că, în viitorul apropiat, neurologii şi cardiologii se
vor concentra – obligatoriu într-o colaborare şi mai strânsă – pentru a
identifica pacienţii cu cel mai bun raport beneficiu/risc la aceste noi
strategii terapeutice.
În fine, o serie de date subliniază, pe de o
parte, importanţa managementului factorilor de risc vascular, în special
hipertensiunea arterială cu răsunet asupra prevenţiei şi evolutivităţii
declinului cognitiv, indiferent că acesta este de origine vasculară sau
degenerativă, iar pe de altă parte, frecvenţa importantă a tulburărilor
cognitive la pacienţii care au prezentat sau prezintă un sindrom coronarian
acut. Neurologii şi cardiologii au ajuns deja la o apropiere metodologică în
cercetarea ştiinţifică şi una din dificultăţile majore este apariţia într-o
proporţie mare a unor leziuni concomitente, atât cerebrale, cât şi coronariene.
În imaginile alăturate ilustrăm ansamblul
cardio-cervico-cerebral patologic şi consecinţele
suferinţei arteriale. Sperăm
să se înţeleagă complexitatea tuturor explorărilor, respectând principiul
utilizărilor în ordinea non-invazivităţii şi a obţinerii de informaţii
anatomice funcţionale şi metabolice. Nu trebuie, desigur, să se uite niciodată
că observaţia clinică precede întreaga tehnologie. În viitor, ne
propunem să
detaliem principalele entităţi de interferenţă în această abordare modernă.