Pe fondul temperaturile ridicate care se mențin încă la nivelul țării, vă prezentăm mai jos un set de măsuri de protecție destinate pacienților cu diabet.
Zilele cu temperature ridicate afectează populația generală, consecințele fiind marcante mai ales în cazul persoanelor care suferă de boli cardiovasculare, dar și la pacienții cu diabet zaharat.
„Diabeticii sunt mai susceptibili la efectele adverse provocate de valurile de căldură, fenomen reflectat și în numărul de prezentări în regim de urgență ale unităților medicale. În randul acestor pacienți se înregistrează mai multe cazuri de deshidratare, tulburări ale echilibrului electrolitic, iar rata mortalității este mai ridicată. Ei sunt predispuși la dezvoltarea complicațiilor acute hipoglicemice sau hiperglicemice, cu risc de cetoacidoză diabetică și aritmii”, a afirmat dr. Bianca Făsui, medic specialist Diabet zaharat nutriție și boli metabolice la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Potrivit medicului, există alimente şi băuturi care pot avea un impact semnificativ asupra stării de confort în zilele toride, agravând senzația de căldură sau contribuind la deshidratare.
„Deși proteinele sunt esențiale pentru sănătate, alimentele bogate în proteine, cum ar fi carnea roșie și produsele lactate integrale, pot genera o cantitate semnificativă de căldură metabolică în timpul digestiei. De asemenea, deși mâncărurile picante pot avea beneficii pentru metabolism, ele pot provoca transpirație excesivă și senzație de căldură crescută, ceea ce nu este de dorit pe timp de caniculă. La râdul lor, alimentele prăjite și fast food-ul sunt greu de digerat și pot contribui la senzația de greutate și disconfort digestiv, mai ales în condiții de căldură extremă”, a precizat medicul specialist.
Iată, în continuare, câteva recomandări pentru pacienții diabetici pe timp de caniculă:
-continuați tratamentul pentru a ține glicemia sub control, urmăriți indicațiile diabetologului si monitorizați glicemia;
-discutati cu medicul specialist despre adaptarea schemei terapeutice la condițiile existente dacă este necesar;
-nu administrați alte medicamente (eliberate fara rețetă) în afara celor prescrise de medicul dumnevoastră, tinand cont că anumite medicamente pot influența capacitatea organismului de a se menține hidratat.
„Hidratarea este extrem de importantă, deoarece vara pierdem mai multă apă prin transpirație. Recomandarea pentru aportul de lichide este de minimum 2,5 litri de apă pe zi pentru femei, respectiv 3 litri pentru barbati. Dacă experimentați simptome cauzate de căldura prea mare, adresați-vă celui mai apropiat punct de servicii medicale”, a precizat dr. Bianca Făsui.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe