Carte de vizită:

• Profesor doctor în Obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în chirurgia gineco-oncologică și chirurgia sânului
• Iniţiator și conducător a două cercetări importante privind tratamentul cancerului mamar și ovarian, recompensate cu Premiul Walter Hohlweg al Fundaţiei Schering în anul 2008
• Director al Departamentului de tumori mamare și ginecologice din Centrul Oncologic Universitar Frankfurt
• Coordonator al Departamentului Sânului din cadrul Spitalului Genesis Athens

Ce v-a atras către chirurgia oncologică?

În urmă cu aproximativ 20 de ani, când eram un tânăr medic, cumva mi-am dat seama că sunt făcut pentru chirurgie. Și m-a atras în special chirurgia oncologică. Cred că este specializarea cu cele mai mari satisfacţii, pentru că pot ajuta pacienţi cu probleme de sănătate foarte grave, care le pun în pericol viaţa.

Sunteţi șeful secţiei de chirurgie oncologică a unui spital din Frankfurt. Care sunt provocările cu care vă confruntaţi?

În acest domeniu este o competiţie acerbă. Sunt foarte mulţi specialiști buni, așa că trebuie să te diferenţiezi de ceilalţi prin studiu continuu, să fii la curent în fiecare zi cu noutăţile, să descoperi și să pui în aplicare noi tehnici pentru a fi și mai bun. Asta, desigur, vine „la pachet” cu avantaje și pentru pacienţi, care beneficiază de tratamente de ultimă oră, cât mai puţin invazive, pentru o recuperare ușoară și rapidă.

În Germania, contribuţia către Sănătate acoperă aproape orice intervenţie

Puteţi face o comparaţie între sistemul medical din România și cel din Germania?

Sistemul de sănătate din Germania este foarte bine pus la punct – și mă refer aici la sistemul public. Practic, contribuţia de sănătate obligatorie plătită de cetăţeni statului german acoperă aproape orice intervenţie, indiferent cât ar fi de complexă. Prin urmare, sunt foarte puţine spitale private, pentru că nu există cerere pentru serviciile lor. Pe de altă parte, în România sunt foarte mulţi pacienţi care solicită tratament în sistemul medical privat – mult mai dezvoltat în comparaţie cu cel din Germania.

Cum au evoluat în ultimii ani metodele de tratament al cancerului?

Există acum numeroase modalităţi noi de tratament în ceea ce privește cancerul. Acestea vizează structuri specifice la nivelul celulelor tumorale, astfel încât reacţiile adverse să fie minime, iar eficacitatea – maximă. Cea mai recentă descoperire, de altfel o terapie revoluţionară, care a schimbat semnificativ abordarea terapeutică oncologică, este imunoterapia. Practic, prin imunoterapie, sistemul imun al pacientului este „antrenat” să recunoască și să distrugă ţintit celulele maligne, fără a exista riscul afectării ţesuturilor sănătoase din proximitate.

Prognosticul este mai bun cu cât boala e descoperită mai devreme

Care sunt cele mai frecvente afecţiuni oncologice pe care le trataţi în România?

Cu precădere cancerul de sân, care continuă să fie principala cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România. Din păcate, constat că sunt în continuare multe paciente care ajung la medic în stadii destul de avansate ale bolii. Și aș vrea să subliniez aici importanţa screeningului periodic prin ecografie sau mamografie, în funcţie de vârstă, și a autoexaminării sânilor acasă. Femeile trebuie să știe că tratamentul cancerului de sân este cu atât mai ușor și mai eficient și cu un prognostic mai optimist cu cât boala este depistată mai devreme. Lucru valabil și în cazul cancerului ovarian sau de col uterin, alte patologii pe care le tratez frecvent în România.

În oncologia ginecologică, chirurgia reprezintă ultima opţiune terapeutică pentru stoparea cancerului?

Nu, din contră. În majoritatea cazurilor de cancer, ca tratament de primă intenţie, intervenţia chirurgicală merge mână-n mână cu tratamentele sistemice, precum hormonoterapia, chimioterapia sau terapia biologică, și uneori este asociată cu radioterapia.

Există vreun caz mai dificil care v-a marcat în activitate?

Când profesam la Spitalul Universitar din Regensburg, în urmă cu mai mulţi ani, am avut o pacientă foarte tânără diagnosticată cu cancer mamar metastatic. Femeia era originară din orășelul în care copilărisem și eu, așa că îi cunoșteam câteva rude și chiar avusesem aceiași profesori la școală. Din păcate a decedat, lucru care m-a întristat și m-a marcat profund. Încă mai primesc mesaje de la apropiaţii ei, care în fiecare an îmi urează „La mulţi ani!” de ziua mea de naștere.

Cum aţi caracteriza pacientul român?

În general este bine informat în privinţa afecţiunii cu care este diagnosticat și caută cele mai bune variante de tratament. Spre deosebire de pacientul din Germania, care găsește aceste soluţii în sistemul de stat, românii se bazează mai degrabă pe serviciile asigurate de sistemul medical privat.

Dacă aţi putea schimba un lucru în medicină, care ar fi acela?

Dorinţa mea este ca toate guvernele să aibă bugete adecvate alocate sistemului sanitar, pentru a le asigura tuturor pacienţilor condiţii excelente de îngrijire a sănătăţii și acces gratuit la tratament. Un punct nevralgic încă în România, dar nu numai, este lipsa programelor de prevenţie și educaţie a populaţiei în ceea ce privește viaţa sănătoasă și importanţa analizelor și controalelor periodice la medic. Din păcate, la acest capitol sunt în continuare carenţe majore, care pot fi corectate. Dar trebuie să existe voinţă.