Certificatele de constatare a virginității femeilor, realizate la cererea persoanelor fizice, au fost eliminate oficial în România, în urma unui ordin comun al MS și Ministerului Justiției, publicat în Monitorul Oficial.
Conferinţa anuală Zilele Medicale și Știinţifice ale IOB are loc în perioada 4-7 mai, în format hibrid, la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” din București.
Numărul persoanelor cu diabet zaharat din judeţul Ialomiţa a crescut cu peste 800 de cazuri în 2022, comparativ cu 2021.
Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Astmului, Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite, timp de trei zile, în centrul comercial Sun Plaza din București.
Statele Unite ale Americii au aprobat, pentru prima dată, un vaccin împotriva VRS, virusul care provoacă bronşiolita, pentru adulţii cu vârsta de 60 de ani şi peste, au anunţat autorităţile sanitare.
Un număr de 45 de secții de neonatologie au primit echipamente medicale moderne, în valoare de 1 milion de euro, prin programul „Împreună din prima zi”, pentru reducerea mortalității infantile.
CJ Timiș a încheiat un protocol de parteneriat cu Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I”, cu UMF „Victor Babeş” şi cu Spitalul Judeţean Timişoara,în beneficiul pacienților alergici.
Vineri, 28 aprilie, opt autospeciale de stingere cu pulbere, achiziționate prin proiectul „Viziune 2020”, completează parcul auto al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Serviciile solicitate Institului de Pneumoftiziologie Marius Nasta de către pacienții simptomatici cu astm sunt în creștere cu peste 70% în primele 4 luni ale anului 2023 față de anul 2022.
Colangio-RMN reprezintă o investigație imagistică non-invazivă, neiradiantă, utilă în examinarea patologiilor sistemului biliar și pancreatic.
Zece comune din Timiș au fost incluse în caravana mobilă Screening TB care a demarat marți, 2 mai. Campania face parte din cel mai mare proiect de screening din România, derulat la nivel național.
Joi, 27 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere a grupelor de studenți din anul I din cadrul fiecărei facultăți a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa cercetătorului Sergiu Pașca.
Două noi studii realizate de cercetătorii de la Universitatea Queensland din Australia au descoperit o serie de dovezi care au potenţialul de a duce la dezvoltarea unor tratamente viabile şi, în cele din urmă, la vindecarea SLA.
În ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara după ce au fost mușcate de căpușe.
Asociația Română de Educație în Alergii și Asociația „Din grijă pentru copii” celebrează Ziua mondială a astmului printr-un eveniment caritabil organizat la Galeriile Artmark.
Autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost semnată, a anunțat Ministerul Sănătății.
Compania farmaceutică americană Biogen a anunţat că a obţinut în Statele Unite o autorizare anticipată privind lansarea pe piaţă a medicamentului său Qalsody.
În fiecare an, la 28 aprilie, este marcată Ziua mondială a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă, un domeniu care a suferit modificări majore.
Guvernul a aprobat un memorandum privind internarea şi tratarea pacienţilor români cu arsuri grave în Spitalul militar „Regina Astrid” din Bruxelles.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe