Newsflash
Ars Medici

Necesitatea unui protocol în sarcina ectopică

Necesitatea unui protocol în sarcina ectopică
   Sarcina ectopică este o afecţiune gravă, care apare la 1,9% din totalul sarcinilor raportate (1). În România, dar şi în ţările în curs de dezvoltare, procentul este greu de apreciat din cauza declarării defectuoase, însă sarcina ectopică este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate a femeilor de vârstă reproductivă. În acest sens, studiul realizat în 2010 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului „Prof. dr. Alfred Rusescu“, privind mortalitatea maternă în România, a relevat sarcina ectopică drept prima cauză de deces prin hemoragie din primul trimestru de sarcină.
   Deşi s-au făcut progrese însemnate privind mijloacele de diagnostic, strategia şi managementul sarcinii ectopice rămân controversate, uneori din „necunoaşere“. Se impune, deci, realizarea unor pro­tocoale individualizate, în fiecare unitate medicală. În România, există un Ghid privind sarcina ectopică (3), realizat sub egida comună a Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, a Colegiului Medicilor din România şi a Ministerul Sănătăţii. Realizarea de protocoale în unităţile medicale este însă redusă.
   Orice femeie de vârstă reproductivă, cu dureri abdominale, sângerare, hipo­ten­siune, necesită un test de sarcină. Dacă pacienta este gravidă, medicul trebuie sa facă tot posibilul să diag­nosticheze sau să infirme o sarcină ectopică. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic, ecografie, markeri pentru sarcină (HCG, bHCG, progestero­nemie). Există numeroşi algoritmi pentru diagnosticul sarcinii ectopice, rezultaţi din combinarea acestor teste. Fiecare clinică trebuie să stabilească algoritmul propriu de diagnostic, prin combinarea acestor markeri, în funcţie de posibili­tatea de accesare a acestora.
   Algoritmul de diagnostic poate include: A. suspiciunea anamnestică de sarcină ectopică (3); B. examenul clinic; C. ecografia transvaginală; D. dozarea HCG seric; E. dozarea progesteronului seric.
   Din secvenţele de diagnostic de mai sus, pot rezulta mai multe tipuri de protocol pentru sarcina ectopică: • A, B, C, D • A, B, E, D, C • A, B, D, C.
   Se observă că ordinea folosirii acestor metode este diferită. În practică, ecografia şi dozarea bHCG sunt simultane. Dozarea progesteronului nu are aceeaşi valoare diagnostică precum dozarea HCG şi ecografia.
   Recomandăm atenţie la chiuretajul care nu găseşte sarcină! Un studiu de cohortă pe un număr mare de cazuri (10.000) a recomandat strategia optimă (2): examen clinic – ecografie – dozarea cantitativă a HCG. De asemenea, trebuie acordată o atenţie specială şi sarcinilor oprite în evoluţie.
   Deşi aceşti algoritmi par simpli, ei nu se respectă fie „din necunoaştere“, fie din im­posibilitatea de realizare a acestor inves­tigaţii, care, totuşi, nu sunt costisitoare.

Notă autor:

Bibliografie

1. Lozeau AM, Potter B. Diagnosis and management of ectopic pregnancy. Am Fam Physician. 2005 Nov 1;72(9):1707-14

2. Gracia CR, Barnhart KT. Diagnosing ectopic pregnancy: decision analysis comparing six strategies. Obstet Gynecol. 2001 Mar;97(3):464-70

3. Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România, Colegiul Medicilor din România (Comisia de obstetrică şi ginecologie), Ministerul Sănătăţii Publice (Comisia consultativă de obstetrică şi ginecologie). Sarcina ectopică. Editura Alpha MDN, Buzău, 2007

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe