Newsflash

ACTUALITATE


Nu vă uitaţi istoria!

de Dr. Mihail MIHAILIDE - feb. 26, 2010

   Evident, nu există supravieţuitori participanţi la Primul Război Mondial. Rari sunt, probabil, românii care, născându-se ulterior anului 1918, să fi reţinut, din relatările părinţilor rămaşi în viaţă, crâmpeie din tragedia ce a însoţit retragerea, la Iaşi, a armatelor române, a instituţiilor statului, a Casei Regale şi a lipsurilor de tot felul. Apoi din perioada crizelor politice şi economice postbelice. Sunt vârstnici şi din ce în ce mai puţin numeroşi chiar şi combatanţii din cea de-a doua conflagraţie mondială… (...)

Michèle Morgan

de Madeleine KARACAŞIAN - feb. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Noua listă cu plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive

de Serviciul de presă al MS - feb. 19, 2010

    Ministerul Sănătăţii a stabilit lista cu plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive care vor fi interzise, după ce s-au dovedit a fi periculoase pentru sănătate. Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman (stări confuzionale – pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului). În 2009, peste 1.300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice. (...)

Noi tendinţe în imunosupresie şi imunoterapie

de Dr. M. V. - feb. 19, 2010

   Geneva a găzduit în zilele de 4–6 februarie a.c. cea de-a 9-a Conferinţă Internaţională „Noi tendinţe în imunosupresie şi imunoterapie“, prilej de reuniune a celor mai importante nume din Imunologia europeană şi mondială. Cu această ocazie, au fost discutate teme de mare actualitate în domeniu: biomarkerii şi utilizarea acestora în imunodiagnostic, mecanisme de imunoreglare, detecţia toleranţei înainte de reducerea imunosupresiei, noi ţinte în terapia imunosupresoare etc. În prezent, medicaţia imunosupresoare este într-un impas, întrucât nu există în circulaţie un număr foarte mare de medicamente care să asigure supresia rejetului grefei în mod eficient şi cu un număr redus de efecte secundare, inclusiv nefrotoxice. (...)


Elveţia – 7 milioane de euro pentru proiecte medicale de urgenţă în România

de Serviciul de presă al MS - feb. 19, 2010

  Dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, s-a întâlnit la sediul MS cu E.S. dl Livio Hürzeler, ambasador al Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti. Părţile şi-au manifestat voinţa pentru continuarea asistenţei acordate de Guvernul Confederaţiei Elveţiene în domeniul sănătăţii publice din România, ca temă principală de cooperare în cadrul Proiectului elveţian de solidaritate cu noile state membre UE. (...)

DESCENTRALIZAREA REZIDENŢIATULUI

de Serviciul de presă al MS - feb. 19, 2010

   Anul acesta, concursul de rezidenţiat se va desfăşura cel mai probabil la data de 21 noiembrie.
   În 2010, concursul de rezidenţiat se va organiza însă descentralizat şi anume în principalele centre universitare. Aceasta este decizia luată în cadrul întâlnirii pe care ministrul sănătăţii, dl Cseke Attila, a avut-o cu rectorii şi decanii universităţilor de Medicină şi Farmacie din ţară. „Concursul din acest an se va organiza în şase centre universitare, pentru toate specializările, pe baza aceloraşi bibliografii şi tematici şi cu proceduri şi teste identice pentru toţi candidaţii. (...)

Distorsiuni & jumătăţi de adevăruri

de Dr. M. M. - feb. 19, 2010

Mass-media „laică“ are de astăzi un proaspăt os de ros, cel puţin pentru câteva zile: „ANM – sună ştirea difuzată – a sistat producţia de vaccinuri asigurată de Institutul Cantacuzino“. Telespectatorul, ascultătorul radio sau cititorul de tabloide se duce imediat cu gândul la vaccinul gripal pandemic şi la vaccinarea cu atâta sârg „dezbătută“ de competenţii moderatori ai unor televiziuni private. (...)
 

de Serviciul de presă al MS - feb. 19, 2010

  Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino se află în această perioadă în faza de reautorizare a ariei de producţie. Menţionăm că imunizările din cadrul programului naţional de vaccinare cu produsele realizate de către Institutul Cantacuzino vor fi reluate după obţinerea reautorizaţiei de fabricaţie, scadentă în această perioadă. Restul campaniilor de vaccinare din cadrul calendarului naţional de vaccinare nu vor fi afectate, fiind utilizate vaccinuri care nu sunt realizate de producătorul român. (...)

Acţiuni Comune

de Dr. M. D. - feb. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

„Avem grijă de inima ta!“

de Dr. Maria DRAGOTĂ - feb. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 

- feb. 19, 2010

Cu privire la Concursul anunţat pentru ocuparea postului de director executiv la Viaţa medicală, la 14 februarie a.c. au fost examinate dosarele depuse de candidaţi. Dana Cernat şi Mihaela-Corina Bucur sunt invitate la sediul redacţiei noastre joi, 25 februarie a.c., la ora 12:30, pentru un interviu preliminar.
Ceilalţi candidaţi nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate.
 

Despre copii

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - feb. 19, 2010

   Un documentar, ba chiar două documentare TV, despre copii părăsiţi, privaţi de dragoste şi de îngrijire, sunt transmise în aceeaşi zi la două posturi diferite. Imagini bolnave, cu fiinţe suferinde, atacate de paraziţi, de germeni ai feluritelor boli, nehrănite, flămânde, adevărate schelete ambulante care nu mai cer nimic altceva decât milă. Stările lor sunt deplorabile, infecţiile, paraziţii care îi chinuiesc au atins un maximum incredibil. Mai au puţin şi dispar. (...)

GALA MEDICA, LA A DOUA EDIŢIE

de Luminiţa VÂLCEA - feb. 19, 2010

  Colegiul Medicilor din România aduce pe lista evenimentelor medicale–„reper“ ale acestui an, Gala Medica. Care se află la a doua ediţie şi se va desfăşura în luna aprilie, în Bucureşti.
  Gala Medica a debutat anul trecut ca eveniment cu valoare de marcă pentru CMR. Impunând Gala Medica drept eveniment socio-medical de înaltă ţinută, Colegiul Medicilor din România şi-a propus să revină consecvent, an de an, pentru a încuraja şi susţine, în mod simbolic, oameni, acţiuni şi instituţii care aduc plusvaloare şi fac onoare domeniului medical. (...)

INEGALITATE

de Dan LĂZĂRESCU - feb. 19, 2010

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală

Adevărul din unele instituţii sanitare

de Dr. Nina JIANU - feb. 19, 2010

  Domnule Director, am citit articolul „Demnitatea persoanelor în vârstă“ din săptămânalul „Viaţa medicală“ nr. 4/29 ianuarie 2010, a fost pe gustul meu – şi sunt „invidioasă“ pe autoarea textului, deoarece mi-a luat-o înainte (doream de mult să scriu în acest sens).
  În urmă cu o lună, am avut o experienţă extrem de neplăcută cu ocazia nefericită a internării mamei mele, în vârstă de 90 de ani, într-o clinică universitară de urgenţă, pentru un atac ischemic cerebral cu hemipareză stângă Pentru linia de urgenţă pot să spun că membrii echipei sunt de nota 10. (...)

Pentru medicii dentişti, PFA nu este legală

de Dr. Delia BARBU - feb. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Pledoarie pentru spitale sigure în caz de dezastre

Un număr însemnat de unităţi medico-sanitare din toată lumea se confruntă cu diferite grade de risc în caz de dezastre naturale, exemplul cel mai recent fiind oferit de cutremurul devastator din Haiti (12 ianuarie 2010), în urma căruia toate spitalele din capitala Port-au-Prince au fost sever afectate sau chiar distruse. Se estimează că aproximativ 50% din cele 15.000 de spitale din America Latină şi Caraibe sunt amplasate în zone cu risc ridicat la dezastre şi că pierderile cauzate de dezastre, în ultimii cincisprezece ani, s-au ridicat la 3,120 miliarde de euro în această regiune a globului, fără a lua în calcul anul în curs. (...)

Va fi acesta anul stopării crizei şi în Sănătate?*

de Cristian HOTOBOC - feb. 12, 2010

Conform Bugetului aprobat pe anul 2010, acesta va fi „anul investiţiilor“, „anul stopării crizei“ etc. Dar nu şi în Sănătate! Anul 2009 s-a încheiat cu: protestul disperat al pacienţilor cronici ai sistemului sanitar românesc (care nu întrevăd nicio şansă de supravieţuire în anul 2010) un raport SAR (Societatea Academică din România, n. red.) care arată situaţia critică din domeniul sanitar în România o iniţiativă legislativă susţinută de întregul corp medical privind acordarea a 6% din PIB domeniului sănătăţii în anul 2010 protestul furnizorilor privaţi de servicii medicale împotriva încălcării legislaţiei din domeniu şi lipsei de transparenţă a autorităţilor provizorate la conducerea Ministerului Sănătăţii şi CNAS consumarea anticipată a bugetului anului 2010 şi un raport european despre sănătate care plasează ţara noastră pe ultimul loc în acest domeniu. (...)

Nici BCG…

de Serviciul de presă al MS - feb. 12, 2010

Dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a cerut (luni, 8 februarie a.c.) conducerii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi celei a Institutului Naţional de Dezvoltare-Cercetare „Cantacuzino“ detalii privind situaţia vaccinurilor BCG, administrate la noună scuţi în maternitate în vederea profilaxiei specifice a tuberculozei. (...)

Ministerul Sănătăţii îşi declină responsabilitatea…

de Serviciul de presă al MS - feb. 12, 2010

…privind punerea pe piaţă a suplimentelor alimentare pe bază de plante, ca de exemplu capsula de slăbit. Aceste produse sunt notificate la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA), în baza unui dosar de notificare depus pe proprie răspundere de către producătorul sau distribuitorul produselor. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe