Newsflash
Știri

A fost refăcut refugiul Scara, pe traseul de creastă al Munților Făgăraș

de L. Budin - aug. 22 2023
A fost refăcut refugiul Scara, pe traseul de creastă al Munților Făgăraș

Refugiul e prevăzut cu prize USB, camere de luat vederi, precum şi cu diverși senzori care vor transmite date care vor ajuta în proiectele viitoare.

Proiectul este rezultatul muncii de peste doi ani a unei echipe de voluntari - arhitecţi, ingineri, coordonatori - , cu toții iubitori de munte, care şi-au unit forţele în Asociaţia Montană Carpaţi (AMC). Au lucrat la conceptul refugiului, au evaluat terenul, au plănuit şi coordonat urcarea materialelor în creastă, precum şi construcţia lui propriu-zisă.

Refugiul Scara e gata să adăpostească drumeţii obosiţi sau pe cei care dau de vreme neprielnică în creasta Munţilor Făgăraş - un traseu greu de parcurs, având aproape 100 km, cu nenumărate vârfuri de peste 2.000 metri altitudine, cu o diferenţă de nivel de 5.500 metri. Că-ţi faci curaj şi timp pentru toată creasta sau doar pentru un segment, refugiile din acest masiv (şi nu numai) sunt esenţiale pentru siguranţa ta”, se subliniază într-un comunicat preluat de Agerpres.

Adăpostul este amplasat în Şaua Scării, la 2.146 metri, în vecinătatea Vârfului Negoiu (2.535 m) şi a Custurii Sărăţii, unul dintre cele mai expuse şi dificile segmente din Munţii Făgăraş.

Refugiile - cele aproximativ 150 din ţară, conform Salvamont România - , sunt construcţii mai mici sau mai mari pe care le veţi găsi deschise prin munţii noştri, mai aproape de pădure, sau pe creste, din lemn, piatră sau tablă. Ele pot fi un punct intermediar în intervenţiile salvatorilor montani şi au rolul de a adăposti, gratuit, montaniarzii care întâmpină probleme pe traseu, fie din cauza oboselii, a vremii schimbătoare sau a unei accidentări. De-a lungul anilor, însă, multe dintre refugii au devenit impracticabile - unele sunt luate de vânt, de avalanşe sau vandalizate pentru materiale. De aici şi nevoia de materiale mai trainice şi de concepte mulate pe specificul terenului, cum am exersat şi la Scară”, se precizează în comunicat.

Refugiul se întinde pe 36 metri pătraţi, împărţiţi în două zone funcţionale - un vestibul şi un spaţiu comun cu loc de luat masa şi dormit. Poate adăposti confortabil 15-18 persoane, dar poate depăşi această capacitate.

Singura fereastră este la înălţime. Finisajul pardoselii este din grătar metalic, pentru a preveni degradarea acesteia de la utilizarea colţarilor, iar placările interioare sunt realizate cu HPL - plăci compacte rezistente la umezeală.

Adăpostul este prevăzut cu prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice, camere de luat vederi, precum şi cu diverşi senzori care vor transmite date care vor ajuta în proiectele viitoare.

Prin calitatea lui, refugiul Scara stabileşte un nou standard pentru infrastructura montană critică, în plus încurajează oamenii să descopere Munţii Făgăraş în siguranţă”, subliniază Corneliu Chiriliuc, coordonator tehnic în echipa proiectului. 

 


Notă autor:

Sursă foto: Facebook 2146 metri. Noul refugiu Scara

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe