Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - sept. 14 2012
Ştiri pe scurt

Manifestul vieţii normale

   Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) a lansat recent proiectul „Făgăraşul speranţei“, în cadrul căruia trei pacienţi care suferă de boli intestinale inflamatorii vor pleca într-un traseu de patru zile pentru a urca vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraş. Pacienţii vor fi însoţiţi de prof. dr. Mircea Diculescu, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie şi prof. dr. Adrian Goldiş, preşedintele Clubului Român de Boală Crohn şi Colită Ulcerativă. Obiectivele acestui proiect sunt de a demonstra că şi pacienţii cu boli autoimune pot avea o viaţă normală dacă merg la medic şi urmează tratamentul adecvat, dar şi de a atrage atenţia asupra bolilor autoimune. Aproximativ 5.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi în prezent în România cu boală Crohn şi rectocolită ulcero-hemoragică, 1.000 dintre aceştia fiind înregistraţi în registrele naţionale. La nivel internaţional, cinci milioane de pacienţi suferă de boli intestinale inflamatorii. Acestea afectează persoanele cu vârste între 10 şi 40 de ani, iar în ultima perioadă incidenţa acestor boli în rândul persoanelor tinere a crescut, fără a se cunoaşte însă cauzele. (Dr. T. G.)

Imunizarea prin vaccinare a copiilor

   În preajma începerii noului an şcolar, Societatea Română de Pediatrie atrage atenţia asupra imunizării prin vaccinare a copiilor împotriva bolilor infecţioase, răspândite la intrarea în colectivitate. Programul naţional de imunizare cuprinde vaccinurile antidifterie, antitetanos, antituse convulsivă, antipoliomielită, anti-Haemophilus influenzae tip B – la un an şi antidifterie, antitetanos, anti-tuse convulsivă şi antipoliomielită – la şase ani. Contra cost, pot fi efectuate vaccinuri şi împotriva altor boli infecţioase potenţial periculoase precum varicela (de la 9 luni), infecţia cu rotavirus (între 6 săptămâni şi 6 luni), bolile pneumococice invazive şi otita medie pneumococică (2 luni – 5 ani), hepatita A (1–15 ani) etc. În 2011, numărul de cazuri noi de varicelă a crescut cu 44% faţă de 2010, iar pentru preîntâmpinarea unei epidemii, Societatea Română de Pediatrie recomandă vaccinarea. (Dr. M. D.)

Un nou generic 

   Recent, a fost lansat pe piaţa românească Alupirin – acid acetilsalicilic 75 mg, comprimate gastrorezistente – produs de Labormed. Medicamentul este recomandat atât pentru prevenţia primară a infarctului miocardic la pacienţii hipertensivi cu angină pectorală sau factori de risc multipli (HTA, hipercolesterolemie, fumat, DZ şi antecedente familiale), cât şi pentru prevenţia secundară, la cei care au suferit infarct miocardic, cerebral sau AVC ischemice tranzitorii; de asemenea, se poate prescrie şi pentru menţinerea revascularizării în cazul pacienţilor care au angioplastii sau bypass coronarian. (Dr. M. D.) 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe