După războaiele persice (500–449 î.Hr.), Grecia antică iese din izolare, iar avântul economic creşte nevoia de învăţământ tehnic şi soluţii practice cât mai aproape de necesităţile individului. Pe lângă scepticism şi materialism apare sofismul, un curent filosofic dispus să relativeze adevărul şi normele rigide de „bun şi rău“ şi să răspândească cunoştinţele. Sofiştii erau consideraţi „învăţaţi“ sau „experţi“ în matematică, literatură, filosofie, drept, politică şi retorică. În a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., aceşti „cunoscători de materii“ călătoreau din oraş în oraş pentru a-şi răspândi cunoştinţele enciclopedice. (...)
Pentru o remuneraţie consistentă, ei ţineau lecţii pentru tineretul din clasa mijlocie. Iar prin metode de învăţământ bazate pe asertivitate, ei instruiau cetăţenii capabili cum să conducă, cum să ia parte la procesul democratic, cum să se comporte într-o dezbatere publică şi cum să se adreseze unui grup. Cuvântul-cheie al filosofiei lor era a convinge, a persuada. Sofiştii erau persoane practice instruite cu deosebire în arta elocinţei. Ei învăţau pe alţii cum să-şi prezinte şi să impună un punct de vedere, chiar dacă nu reprezintă adevărul, şi cum să câştige o dezbatere. Reprezentanţi de prestigiu ai sofismului au fost Protagoras, Gorgias, Prodikos şi Hippias din Elis. Sofiştii proveneau din toate regiunile şi îşi predau cunoştinţele în mai toate oraşele Greciei antice. Cel mai aprig critic al sofiştilor a fost Platon, care îi considera pseudoînvăţaţi şi manipulatori, de unde folosirea peiorativă a cuvântului sofist şi a derivatelor sale.
Conform unor articole recent publicate, reprezentanţii de azi ai sofismului sunt consideraţi a fi „spin doctors“ şi „ghost writers“.
„Spin“ este considerată o formă de propagandă, de manipulare a opiniei publice, iar „spindoctoring“ înseamnă a prezenta un fapt, un (ne)adevăr în favoarea ta. Termenul a apărut în timpul campaniei prezindenţiale americane în 1992 şi astăzi nu se mai concepe nicio campanie de relaţii publice fără implicarea „spin doctors“. Cele mai folosite metode sunt împrumutate din jurnalistică şi anume: citarea şi întrebuinţarea selectivă afaptelor, „îngroparea“ veştilor proaste şi aducerea lor la suprafaţă în momentul în care alte fapte importante domină ştirile etc. Un „spin doctor“ poate fi angajat de o companie, un partid politic, o instituţie ş.a. şi are grijă ca angajatorul să apară în media întotdeauna într-o lumină cât mai favorabilă.
„Ghost writers“ (scriitori-fantomă, necunoscuţi sau fără ego...) scriu texte care se publică semnate de alţii, de obicei persoane importante, cunoscute. În lume există o industrie profitabilă bine reprezentată (inclusiv pe internet) a celor ce scriu pentru alţii.
Aceste fenomene, la fel de vechi ca şi lumea, se manifestă din ce în ce mai pregnant în lumea academică medicală, în revistele medicale şi în industria farmaceutică. Spining-ul face parte din comunicarea modernă iar „spin doctors“ şi „ghost writers“ lucrează pentru companii de comunicare, de public relation, de educaţie medicală continuă şi de medicamente. Revistele medicale sunt foarte adesea dependente financiar de venitul adus de publicarea suplimentelor, în întregime plătite de companiile farmaceutice care îşi fac în acest fel reclamă pentru un anumit produs. Majoritatea articolelor din suplimente sunt scrise de „ghost writers“ şi semnate de academicieni şi universitari cunoscuţi! O anchetă făcută în urmă cu câţiva ani de o comisie parlamentară britanică estima că 50% din RCT-urile cu medicamente publicate sunt influenţate de industria farmaceutică. Se consideră că nepublicarea în totală transparenţă a efectelor dorite şi a celor mai puţin dorite ale unui medicament poate avea consecinţe grave pentru pacienţi.
Cele mai cunoscute exemple de medicamente promovate cu ajutorul „ghost writers“ sunt: gabapentina (utilizarea off-label în sindroamele dureroase şi în psihiatrie), rofecoxib (omiterea menţionării deceselor la participanţii în trialuri), sertralina (neraportarea tuturor efectelor adverse), paroxetina (minimalizarea simptomelor după oprirea tratamentului prin publicarea de „scrisori către editor“ de către „medical opinion leaders“, de fapt „ghost writers“; manipularea rezultatelor cercetării prin articole scrise de companii de educaţie medicală continuă/public relation astfel încât efectele să pară mai benefice decât sunt în realitate).
Cercul este vicios, anumiţi autori profită imens de pe urma aportului scriitorilor fantomă, iar integritatea lumii academice medicale începe să fie pusă la îndoială. Publicaţiile medicale au nevoie de fonduri pentru a exista şi nu-şi permit să publice articole critice la adresa industriei farmaceutice, deoarece sunt ameninţate de acestea cu proceduri juridice şi cu suprimarea sponsorizărilor. Cu toate acestea, au început să apară tot mai multe critici la adresa unor asemenea practici odată cu publicarea unor materiale de la departamentele de marketing ale firmelor farmaceutice, devenite publice în urma unor acţiuni juridice.
