Şcoala franceză de psihiatrie a dus melancolia pe culmi de glorie până în ultimele decenii. Succesul termenului a fost atât de mare încât a fost adoptat şi de romancieri şi în cele din urmă de limbajul cotidian – este adevărat, nu cu ale sale conotaţii alienante, ci exprimând o tristeţe existenţială. Ultimele „prelungiri de serviciu“ au fost menţinute în tratate cunoscute cum sunt, în Franţa, cel al prof. dr. Henry Ey şi, în ţara noastră, al prof. dr. Aurel Romilă. Dar specialiştii de peste ocean, venind cu rapiditate din urmă, au omis din categoria bolilor psihice, în ultimele ediţii ale DSM, melancolia, pensionând-o şi asigurându-i un loc de retragere ca specificant al depresiei majore. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.