Newsflash
Cultură

În februarie are loc la MȚR expoziția „Cărămida e făcută din case”

de Florentina Ionescu - feb. 1 2023
În februarie are loc la MȚR expoziția „Cărămida e făcută din case”

Expoziţia artistului Dacian Andoni „Cărămida e făcută din case” va avea loc în perioada 2-19 februarie 2023, la Sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MȚR), în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, organizează la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în sala Irina Nicolau, în perioada 2-19 februarie 2023, expoziţia „Cărămida e făcută din case” a artistului Dacian Andoni. 

muzeul national al taranului roman

Expoziţia reuneşte lucrări de pictură de mari dimensiuni, şi de desen, realizate recent, având ca temă cărămizile-pământ, embleme ale constructivităţii, pe care artistul le transformă în adevărate monumente, cu referire la teoria platoniciană a unităţii în multiplicitate, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul AGERPRES.

Dacian Andoni s-a născut la 30 decembrie 1962, la Arad. Este absolvent al Academiei de Arte Vizuale „George Enescu”, Iaşi (clasa profesorului Adrian Podoleanu, 1993), secţia pictură. În prezent, este doctor în arte vizuale şi profesor universitar în cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design.

De-a lungul carierei sale, a organizat numeroase expoziţii personale şi a participat la expoziţii de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate, la Szeged, Budapesta, Paris, Buxieres-les-Mines, Quincy, Viena, Ankara, Yzeure, Gyula, Veneţia.

Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 19 februarie 2023, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Luni este închis.

Preţul biletului de intrare: adulţi (12 lei); pensionari (6 lei); elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor (3 lei).

Vernisajul va avea loc în ziua de 2 februarie, începând cu orele 18.00, la sala Irina Nicolau.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe