În fiecare an, pe 5 mai, este marcată Ziua internațională a moașelor (International Day of the Midwife). Tema de anul acesta a fost anunțată încă din luna ianuarie.
Omenirea se confruntă la ora actuală cu un număr fără precedent de crize – începând de la dezastre naturale, conflicte și până la efectele continue ale schimbărilor climatice, se arată pe site-ul International Confederation of Midwives (ICM sau Confederația Internațională a Moașelor). Aceste crize afectează în mod disproporționat femeile, fetele și persoanele cu identitate de gen diversă, expunându-le la riscuri sporite, cum ar fi complicațiile în timpul sarcinii și violența bazată pe gen, limitându-le totodată accesul la servicii esențiale de sănătate.
În aceste vremuri dificile, moașele joacă un rol esențial, atrage atenția ICM. Ele sunt persoane de încredere în cadrul comunităților și tot ele pot pregăti sistemele de sănătate pentru a putea face față oricărei crize. Moașele pot furniza până la 90% dintre serviciile de sănătate sexuală, reproductivă, maternă, neonatală și pentru adolescenți, chiar și în timpul crizelor umanitare, mai subliniază Confederația Internațională a Moașelor.
Cu resurse minime, moașele pot:
Tocmai de aceea, tema Zilei Internaționale a Moașelor din acest an a fost: „Moașele: Esențiale în Fiecare Criză” (Midwives: Critical in Every Crisis).
Potrivit Confederației Internaționale a Moașelor, deși moașele sunt esențiale pentru capacitatea sistemelor de sănătate de a se pregăti și de a face față crizelor, ele adesea sunt subapreciate și sunt excluse din acele etape care țin de planificarea pregătirii pentru o criză și de eforturile depuse ca răspuns la o criză.
„Acum este momentul să recunoaștem rolul moașelor ca profesioniști medicali esențiali și să pledăm pentru includerea lor în fiecare etapă a pregătirii și răspunsului la criză”, mai spun reprezentanții ICM.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe