Colegi din universitate, nu îi consideraţi pe unii studenţi nedemni de a urma o facultate doar pentru că nu sunt fii sau fiice de „jmecheri”!
Ce puteam spune în dimineaţa aceea unei studente care cu greu a acceptat să intre în dialog – la seminar? Fiind dintr-o familie fără posibilităţi materiale, dar foarte bine pregătită, diriginta și unii profesori din liceu nu-i permiteau să răspundă la ore – pentru că ea nu trebuia să „ia faţa” fiilor și fiicelor de jmecheri și de bogătani care, oricât de nepregătiţi erau, beneficiau mereu de favoruri.
Să le fie rușine profesorilor din preuniversitar care repetă comportamente atât de odioase! Distrug sufletele unor copii și încurajează mediocritatea, pentru nu-știu-ce peșcheș. Ori din nebinecuvântate pricini... Iar părinţilor, care se văd creaturi divine și magnaţi și care fac presiuni asupra profesorilor, să le fie și lor rușine! Pe colegii mei din universitate îi rog să aibă mai multă îngăduinţă și să nu-i considere – pe unii dintre studenţi – nedemni de a urma o facultate dacă au sufletele și gurile îngheţate. Aveţi șansa de a identifica și repara un om traumatizat.
Realitatea de dincolo de ziduri
Împărtășind online experienţa tinerei mediciniste, am primit numeroase reacţii și am constatat că sumedenie de persoane au dat glas unor dureri mocnite. Citez unul dintre mesaje. „Am avut la meditaţii acum câţiva ani o fată minunată. Dar, marele DAR, deși învăţa la un liceu foarte bun, era de la ţară. Era atât de înspăimântată să lege un dialog încât m-am hotărât să o ţin de mână și să o fac să vorbească. Cel mai tare m-a durut când a spus că ea nu își permite, fiind de condiţie «umilă», să se gândească la o facultate. Un an de zile, cât am învăţat împreună (și noi învăţăm de la ei, nu!?), am pistonat-o cu ce i-ar plăcea să facă... Adora copiii. Sunt mândră că am convins-o să facă pedagogie, că are un masterat și că acum este învăţătoare. A fost cea mai mare reușită profesională a mea. Am dus unde trebuia un copil cu potenţial, căruia i se băgase în cap că ea nu va reuși.”
A ajuns învăţătoare, s-a „realizat” profesional. Răsuflăm ușuraţi și filmul are final fericit. Nici pe departe. Simplu ar fi. Înlăuntrul acelei tinere învăţătoare e un noian întins de ape tulburi. Prin care zilnic trebuie să înoate, din care zilnic se zbate să iasă la ţărm.
Am cunoscut multe cazuri similare. Am convieţuit cu persoane care au fost umilite în școala generală sau în liceu din pricina condiţiei sociale. Privite din exterior, reprezintă modele de succes. Le putem întâlni și în paginile „Vieţii Medicale”. Dar, dincolo de ziduri este realitatea.
Când activam la București și colaboram cu o doamnă extrem de prezentă în spaţiul public medical, extrem de apreciată și de respectată pentru achiziţiile sale știinţifice și știinţa împărtășirii acestora, am ajuns să trecem dincolo de cortină. Îndărătul acesteia era o lume a frământărilor. „Dacă ai ști, Richard, cum strâng perna și plâng nopţi întregi! Dar nimeni nu știe asta! Dimineaţa repun în scenă femeia puternică, femeia lider și femeia care le poate face pe toate perfect!”.
Dispare umanismul
Învăţământul universitar medical devine și e forţat (de undeva) să devină o mașină de reprodus date, asemenea mașinăriilor care îi vor înlocui pe medici în viitorul apropiat. An după an, umanismul dispare din medicină și mașinismul îi ia locul. Presiuni de tot felul determină universităţile să-și „reformeze” disciplinele. Unele cresc și altele se micșorează sau dispar. Pe cât mașinizăm, pe atât sporim traumele.
Mereu m-am întrebat de ce, în instituţiile care vizează grija faţă de om, există atâta brutalitate. Delicateţea nu are loc, îngăduinţa nu-i permisă. Sunt oaze, sunt scânteieri, ici și colo. Dar acestea sunt acoperite de valurile de ignoranţă și de rea-voinţă.
Nu mai știu cine spunea că, oriunde s-ar duce omul de știinţă, oricât de neexplorat i se va părea un teritoriu, mereu va constata că pe acolo a fost un poet. Și cum altfel să închei, decât citând din versurile unei poete fascinante, fiică a unui chirurg și om extrem de special, Anastasia Gavrilovici:
„Poate că oamenii chiar dau tot ce e mai bun din ei doar
atunci când sunt zdrobiţi, ca măslinele.
Sau poate că nu, ce știu eu, mintea mea e un șvaiţer prin care
șuieră muzica șoarecilor de laborator când îi îmbrăţișează șublerul”.
Foto: pixabay.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe