Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology – MIT au creat un ventilator mecanic robotic ce poate fi încorporat în organismul pacientului.
Recent, oamenii de știință de la MIT au creat un ventilator robotic, moale, ce poate fi încorporat. Acest aparat poate augmenta contracțiile naturale ale diafragmei, scrie www.therobotreport.com.
Ventilatorul încorporabil este realizat din două tuburi moi, asemănătoare unor baloane, care ar putea fi „implantate” pentru a acoperi diafragma pacientului. Când acestea sunt umflate cu aer cu ajutorul unei pompe externe, tuburile acționează ca niște mușchi artificiali care împing în jos diafragma și care ajută plămânii să se extindă. Tuburile pot fi umflate pentru a se potrivi astfel la ritmul natural al diafragmei.
Tuburile din acest ventilator mecanic sunt similare cu un dispozitiv pneumatic. Echipa de cercetători a atașat tuburile de cutia toracică, de fiecare parte a diafragmei, astfel încât dispozitivul să fie așezat de-a lungul mușchiului, din față până în spate. Folosind o cale aeriană externă, subțire, echipa de experți a conectat tuburile la o mică pompă și la un sistem de control.
Acest ventilator moale a fost conceput de Ellen Roche, profesor asociat de inginerie mecanică și membru al Institute for Medical Engineering and Science din cadrul MIT, și de colegii săi. Echipa de cercetători a creat un design „proof-of-concept” (dovadă de concept) pentru ventilatorul de acest fel.
„Aceasta este dovada de concept pentru un nou mod de a ventila [pacienții]. Biomecanica acestui design este mai aproape de respirația normală, în comparație cu ventilatoarele care împing aerul în plămâni, unde e necesară o mască ori o traheotomie. Este o cale lungă până când acest gen de aparat va fi implantat într-un om. Dar este o reușită faptul că am putut arăta că putem augmenta ventilația cu un dispozitiv implantabil”, a declarat Ellen Roche pentru MIT News.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe