Pentru a contracara limitele vaccinurilor sezoniere, adaptate noilor variante de virus gripal, în 2009 au demarat cercetările pentru dezvoltarea unui vaccin gripal denumit „universal”.
Gripa este o problemă majoră de sănătate publică la nivel global, regional și naţional, din cauza evoluţiilor anuale sezoniere, alternativ în cele două emisfere, iar la un interval de 10-39 de ani, din cauza evoluţiilor pandemice. Impactul gripei este multiplu, medical (morbiditate, mortalitate), demografic, social și economic, fiind comparat cu cel al războaielor.
Principalele cauze ale evoluţiei gripei sunt variabilitatea redutabilă a virusurilor gripale și capacitatea acestora de a interacţiona între ele. Prima proprietate se exprimă printr-o rată mare de mutaţii, care determină apariţia în decursul unui an a unor noi variante, prin drift genetic și antigenic, cauzatoare de epidemii sezoniere, iar a doua proprietate stă la baza apariţiei unor virusuri reasortante, prin shift genetic și antigenic, din interacţiunea virusurilor gripale umane, aviare +/- porcine, cauzatoare de pandemii de gripă.
Deși în prezent sunt disponibile vaccinuri performante și în continuare au loc dezvoltări ale creșterii eficacitaţii acestora și a modului de administrare, există limite pe care aceste vaccinuri nu le pot depăși, dacă ne referim la următoarele aspecte:
În acest context, au început din anul 2009 cercetări pentru dezvoltarea unui vaccin gripal denumit „universal”.
Vaccinurile gripale curente (splitate, subunitare, cu proteină recombinantă) folosesc ca antigen molecula întreagă a hemaglutininei sau fracţiuni ale acesteia, care conţin determinanţii antigenici. Fracţiunile sunt situate la nivelul capului globular al moleculei, dar ele sunt supuse mutaţiilor și impun o adaptare anuală a compoziţiei vaccinurilor.
Obţinerea unui vaccin gripal administrabil într-o anume perioadă a vieţii, care să protejeze faţă de majoritatea subtipurilor de virus gripal A (inclusiv cele aviare), sezoniere și pandemice, ar trebui să conţină fracţiuni ale moleculei de hemaglutinină cu o structură stabilă, invariabilă (tulpina moleculei) sau proteine interne virale cu structură conservată, cum ar fi Matrix proteina (M) sau nucleoproteina (NP) (Figura 1).
Cercetările pentru dezvoltarea unui vaccin gripal universal au avut de la început următoarele obiective:
S-au stabilit strategiile de preparare pe baza cunoștinţelor acumulate și s-au format grupuri de lucru. Modurile de preparare au avut următoarele ţinte și proceduri:
Abordarea dezvoltării unui vaccin universal gripal a fost determinată de limitele vaccinurilor curente, din care considerăm ca importante următoarele:
Limitele expuse mai sus pot fi depășite de către vaccinurile universale, pentru că ele oferă protecţie împotriva subtipurilor de virus sezoniere, virusuri aviare și eventual virusuri pandemice, au eficacitate mai mare, nu sunt dependente de o anumită perioadă pentru preparare (înainte de sezonul epidemic, în cazul virusurilor sezoniere) și pot fi stocate pe o perioadă mai mare. Vaccinuri universale pot fi preparate și pentru alte infecţii determinate de virusuri ARN (COVID-19, HIV), iar unele proceduri pot controla simultan mai multe infecţii, cum ar fi gripa și COVID-19.
În prezent, dezvoltarea vaccinurilor gripale se prezintă astfel: vaccinuri candidate: 120; vaccinuri în studii preclinice: 98; vaccinuri în studii clinice: 22; dezvoltatori: 108; platforme: 6.
La 18 noiembrie 2021 existau 98 de studii preclinice; 12 studii clinice de fază 1; șapte studii clinice de fază 2; trei studii clinice de fază 3; zero studii aprobate.
Tipurile de vaccinuri, producătorii și stadiul curent de dezvoltare a acestora sunt prezentate în tabelele de mai jos.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe