Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Vaccinarea reduce cu 27% riscul de long COVID la adulți

de Florentina Ionescu - apr. 2 2025
Vaccinarea reduce cu 27% riscul de long COVID la adulți

Datele arată că vaccinarea împotriva COVID-19 a redus riscul de a dezvolta „long COVID” cu aproximativ 27% la adulții vaccinați cu schema completă înainte de a face o infecție cu SARS-CoV-2.

Aceasta este concluzia unui review din literatura de specialitate, condus de ECDC (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor). Review-ul s-a axat pe studiile conduse în Europa și în regiunile similare. Având în vedere că există o paletă extrem de largă de definiții pentru sindromul „long COVID”, analiza s-a concentrat doar pe acele studii care au aplicat în mod specific definiția de caz clinic dată de Organizația Mondială a Sănătății pentru condiția post COVID-19 (PCC sau „post COVID-19 condition”), se arată pe site-ul www.ecdc.europa.eu.

Rewiew-ul a scos la iveală șapte studii de înaltă calitate desfășurate pe adulți, dintre care șase studii au raportat o reducere semnificativă din punct de vedere statistic în ce privește riscul de PCC pentru adulții vaccinați, în comparație cu acele persoane care nu au fost vaccinate împotriva COVID-19. 

„O idee de bază extrasă din acest review este că vaccinarea nu doar că protejează împotriva prognosticului sever al bolii acute în timpul unei pandemii, dar în același timp ea ajută la reducerea riscului de efecte semnificative pe termen lung”, a declarat Edoardo Colzani, șeful departamentului de Virusuri Respiratorii și Legionella din cadrul ECDC. 

Potrivit raportului „Does COVID-19 vaccination reduce the risk and duration of post COVID-19 condition?”, o meta-analiză de studii comparabile a evaluat dacă vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de PCC pentru populațiile generale adulte. Patru studii de o calitate suficient de bună au fost incluse în review. Folosind un model de tip „random-effects”, experții au descoperit că analiza lor sugerează că vaccinarea cu schemă completă înaintea unei infecții acute cu SARS-CoV-2 ar putea reduce riscul de PCC sau long COVID cu 27% în comparație cu populațiile generale adulte care nu și-au făcut nicio doză de vaccin COVID. 

În ceea ce privește durata, nu au fost identificate studii longitudinale care să fi evaluat persistența simptomelor de PCC într-o cohortă definită de persoane cu PCC în mai multe momente date (de exemplu, la 6 luni, la 12 luni, la 18 luni și la peste 24 de luni). 

Cu toate acestea, un studiu (ce a avut în vedere populația adultă spitalizată pentru diagnostic de COVID-19), care a împărțit condiția post-COVID pe categorii (simptome fizice majore - MDS; și simptome neuropsihologice majore - MNS), a evaluat persistența simptomelor PCC la 12 luni după externare și la 18 luni după externarea pacienților. Deși rezultatele au indicat că vaccinarea împotriva COVID poate reduce durata simptomelor fizice majpre, nu s-a observat niciun efect care să coreleze vaccinarea COVID cu simptomele neuropsihologice majore. Cu toate acestea, experții spun că interpretarea acestor rezultate ridică unele provocări, din cauza numărului redus de participanți la studiu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe