Urticaria este caracterizată prin apariţia de leziuni cutanate eritematoase, pruriginoase, care devin palide la presiune, indicând prezenţa vaselor sanguine dilatate şi a edemului. În forma cea mai simplă, se prezintă sub aspectul unei reacţii de tip papulă şi eritem. Urticaria poate apărea pe orice parte a corpului. Din punct de vedere cronologic, este clasificată în acută, dacă durează până la şase săptămâni, şi cronică, dacă durata ei depăşeşte această perioadă. Urticaria acută este extrem de comună, afectând până la 10–20% din populaţie la un moment dat în viaţă; este cel mai frecvent autolimitată şi este provocată cel mai probabil de o reacţie alergică la un aliment sau medicament. Urticaria cronică apare la aproximativ 0,5% din populaţie. La aproximativ 45% din persoanele afectate, este autoimună, cauzată fie de anticorpi IgG faţă de subunitatea alfa a receptorului de înaltă afinitate pentru IgE sau, mai puţin comun, de anticorpi anti-IgE. Infecţiile nedetectate au fost mult timp considerate o cauză de urticarie cronică, cu o incidenţă scăzută. Un număr mare de paraziţi, incluzând Toxocara şi Toxoplasma sunt clar asociaţi cu urticaria1, 2.

   Toxoplasmoza este provocată de protozoarul Toxoplasma gondii, reprezentând una dintre cele mai comune boli parazitare ale omului şi animalelor homeoterme. Prevalenţa estimată a infecţiei în Europa Centrală este între 50 şi 80%. Oamenii devin infectaţi prin ingerarea chisturilor tisulare prezente în carnea crudă sau insuficient preparată termic ori a alimentelor şi a apei contaminate cu oociste de la materiile fecale infestate. Infecţia dobândită postnatal poate fi localizată sau generalizată, teoretic putând afecta orice organ. Boala are o evoluţie benignă la adulţii imunocompetenţi, majoritatea celor infectaţi fiind asimptomatici, principalele manifestări ale bolii active fiind limfadenopatia acompaniată de febră, fatigabilitate, dureri musculare, cefalee şi odinofagie şi, în cazuri mai rare, urticarie, artralgii, dureri abdominale. Sursa majoră o reprezintă pisicile domestice, ele fiind gazda finală a acestui parazit şi putând excreta milioane de oocişti. Alături de feline, gazdele intermediare ale parazitului (oi, porci, iepuri, vite, cabaline, animale sălbatice) pot fi o sursă de infecţie prin consumul de carne. Diagnosticul toxoplasmozei la oameni este realizat printr-o combinaţie de metode biologice, serologice, histologice sau moleculare. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.