Newsflash
ACTUALITATE Știri

Urgenţele de chirurgie vasculară de la Spitalul „Sf. Pantelimon” vor fi preluate de Spitalul SRI

de Florentina Ionescu - aug. 16 2024
Urgenţele de chirurgie vasculară de la Spitalul „Sf. Pantelimon” vor fi preluate de Spitalul SRI

Reprezentanții Spitalului Floreasca au făcut ieri câteva precizări referitoare la preluarea pacienților de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” pentru tratamentul urgenţelor de chirurgie vasculară.

În urma ordinului emis de Ministrul Sănătății, în 2 august 2024, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) au dorit să clarifice situația preluării pacienților care, în regim de urgență, ar fi fost redirecționați de Spitalul „Sfântul Pantelimon”. 

„Înțelegem preocupările legate de preluarea pacienților Spitalului Sfântul Pantelimon, însă, conform ordinului emis de Ministrul Sănătății, această sarcină revine Spitalului SRI (Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” – n.red.), care a fost desemnat să gestioneze preluarea acestor pacienți. Spitalul nostru își continuă activitatea conform programului și capacității de primire stabilite, având în vedere misiunea noastră de a oferi îngrijiri de urgență tuturor pacienților care ajung la unitatea noastră, iar în cazul în care va fi nevoie, vom prelua și noi pacienți”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției de Spitalul Clinic de Urgență București. 

Astfel, potrivit www.europafm.ro, gărzile de chirurgie vasculară de la Spitalul Sf. Pantelimon vor fi preluate de Spitalul SRI de la 1 septembrie. Prin urmare, Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” va ieşi din programul de chirurgie vasculară de gardă. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe